Perechea formată din Monica Niculescu şi Klara Zakopalova (România/Cehia) s-a calificat, vineri, în turul doi al probei de dublu de la turneul WTA de la Miami. Cele două le-au învins în primul tur, cu scorul de 6-0, 7-5, după 62 minute de joc, pe Sharon Fichman şi Megan Moulton-Levy (Canada/SUA). În următoarea rundă, Monica Niculescu […]
Japonia va oferi Ucrainei un ajutor financiar în valoare de 100 de miliarde de yeni (circa 710 milioane de euro), au declarat sâmbătă surse din cadrul executivului nipon, potrivit Kyodo și EFE. Premierul japonez, Shinzo Abe, urmează să anunțe această măsură în cursul întrevederii informale pe care o va avea cu liderii G7, luni, la […]
Peste 1.200 de susţinători ai preşedintelui islamist demis de armată Mohamed Morsi vor fi judecaţi începând de sâmbătă pentru violenţe comise în vara anului trecut, când militari şi poliţişti au dispersat într-o baie de sânge reuniuni islamiste, au anunţat surse judiciare. Este pentru prima dată când atât de multe persoane sunt judecate într-un singur dosar, […]
O fetiţă de cinci ani a murit după ce maşina în care se afla a căzut în apă, de pe un feribot. Incidentul a avut loc în Istanbul. Căpitanul ambarcaţiunii este acuzat că nu a ridicat rampa de acces şi a plecat de la mal chiar în momentul în care o maşină urca la bord. […]
Coreea de Nord a efectuat, vineri, un tir de 30 de rachete cu rază scurtă de acţiune, a anunţat agenţia sud-coreeană Yonhap. Rachetele au fost lansate de pe coasta de est nord-coreană către Marea Japoniei, a precizat agenţia, care susţine că acestea au zburat probabil pe o distanţă de aproximativ 60 de kilometri. Duminică, Phenianul […]
Meteorologii au realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna iunie…
Guvernul a publicat, vineri, în Monitorul Oficial actul normativ prin care sunt convocate alegeri parţiale în şase colegii uninominale…
Departamentul de Stat al SUA a denunțat vineri blocarea Twitter decretată de primul ministru turc Recep Tayyip Erdogan, considerând că o astfel de decizie este „contrară dorinței exprimate chiar de Turcia de a fi un model de democrație”, informează AFP. La ordinul Guvernului turc, autoritatea turcă de telecomunicații a interzis joi seară accesul la rețeaua […]
Antrenorul echipei Steaua Laurenţiu Reghecampf, a declarat vineri, la Sport.ro, că i s-a propus să antreneze în paralel şi naţionala, dar a spus că niciodată nu va pleca de la gruparea din Bulevardul Ghencea pentru echipa naţională. „Mi s-a propus să antrenez Steaua şi, în paralel, echipa naţională. Niciodată nu voi pleca de la Steaua […]
Una dintre cele mai incitante cărţi scrise de o româncă din Diasporă este, cu siguranţă, „Cu dragoste despre un popor de cuci”, romanul de debut al Irinei Pavlovici.
24 martie 1997 a fost prima zi de emisie a postului Radio România Muzical, cel care rămâne unicul post românesc dedicat exclusiv muzicii clasice, anunță serviciul de comunicare al Societății Române de Radiodifuziune. Sub deviza Muzică clasică pentru toţi, Radio România Muzical propune, zi de zi, cea mai bună muzică clasic, jazz & more, transmisiuni […]
Premierul Victor Ponta a semnat un editorial pentru cotidianul american ”The Wall Street Journal”, în care menţionează greşit anul în care România a intrat în organizaţia militară nord-atlantică: 2003. România a aderat în mod oficial la NATO pe 29 martie 2004, în 2003 având loc mai multe reuniuni pregătitoare. Editorialul semnat de premier se intitulează […]
Edilul unei comune visează să aibă biroul în clădirea construită la 1800, conform Digi24. Încearcă să le închidă gura sătenilor care consideră că este un moft foarte scump şi le spune că e de fapt un chilipir. Banca cere 300.000 de euro, faţă de aproape un milion, preţul iniţial. Conacul care a aparţinut familiei Negruzzi […]
Visa şi MasterCard au oprit, fără preaviz, serviciile de plăţi prin carduri pentru clienţii băncilor ruseşti, în urma sancţiunilor anunţate de autorităţile de la Washington, conform Digi24. Banca Rossia, vizată de sancţiunile americane, a anunţat vineri, într-un comunicat, că Visa şi MasterCard au oprit serviciile de plăţi către clienţii băncii. Măsura afectează şi divizia Sobinbank […]
Crin Antonescu a vorbit la Realitatea TV despre strategia Partidului Național Liberal pentru a-și impune candidatul la președinție.
Dosarul fostului şef al Consiliului Judeţean din Argeş, Constantin Nicolescu, a fost trimis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la rejudecare.
Miliardarul ucrainean Dmitro Firtash a fost eliberat din închisoare, pe cauțiune, pentru o sumă record de 125 milioane euro, scrie Reuters, conform b1TV. Cauțiunea a fost plătită de joi, însă autoritățile au vrut să verifice proveniența acestor bani înainte de a-l pune în libertate.
Grupul consilierilor judeţeni PSD a depus vineri, la Registratura Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, un proiect de hotărâre care vizează modificarea denumirii Aeroportului Internaţional Iaşi în Aeroportul Internaţional Moldova – Iaşi’. Cristian Stanciu, liderul grupului consilierilor judeţeni PSD Iaşi, a declarat că iniţiativa îşi doreşte să completeze eforturile depuse până în prezent pentru modernizarea şi dezvoltarea […]
Experţii Comisiei de la Veneţia, organism care face parte din Consiliul Europei, au ajuns la concluzia că referendumul pro-independenţă organizat duminica trecută în regiunea Crimeea a fost neconstituţional. „Constituţia Ucrainei, în mod similar cu constituţiile celorlalte state membre ale Consiliului Europei, stipulează caracterul indivizibil al ţării şi nu permite organizarea unui referendum local în sensul […]
Partidul Mişcarea Populară a anunţat, vineri, trecerea deputatului Aurel Niculae de la PNL la noul partid al lui Băsescu. „Am decis astăzi, 21 martie, să mă alătur Partidului Mişcarea Populară alegând, astfel, o echipă şi un proiect care mi-au câştigat încrederea şi care mă reprezintă cu adevărat – ca om politic, ca român. Nu voi […]
Premierul britanic David Cameron a avertizat vineri Kremlinul că Rusia s-ar putea confrunta cu consecințe grave dacă va trimite trupe în estul Ucrainei după referendumul din Crimeea care, în opinia sa, a fost organizat „sub amenințarea Kalașnikovului”, informează Reuters, citată de Agerpres. ŢDe când ne-am întâlnit ultima dată (în cadrul Consiliului European), un referendum fals […]
Elena Băsescu o atacă într-o postare pe Facebook pe Monica Macovei, fosta aliată a familiei prezidenţiale Fata cea mică a lui Traian Băsescu se laudă că activitatea sa la Bruxelles este mult mai intensă decât cea a lui Macovei. Deranjată că este comparată cu Macovei, EBA afirmă că în 2009 ea a primit încrederea a peste 200.000 […]
Aşa-zisa susţinere pentru Mircea Diaconu, care a demisionat din PNL pentru a candida la europarlamentare independent, nu reprezintă decât o campanie împotriva Partidului Naţional Liberal, crede Crin Antonescu. Liderul PNL a acuzat vineri „un post de televiziune” că a transformat cazul Diaconu într-o campanie împotriva PNL. „Faptul că un post TV transformă acest caz într-o […]
Simona Halep s-a retras din turneul de la Miami, din cauza unei accidentări la un deget de la picior, a anunțat WTA pe contul său de Twitter. Halep, a cincea jucătoare a lumii și a șasea favorită la Miami, suferise o intervenție chirugicală la degetul cu pricina chiar înaintea turneului din Florida. Simona trebuia să […]
Prim-vicepreşedintele PDL, Theodor Stolojan, spune că noul partid al lui Băsescu, Partidul Mişcarea Populară, este un adversar pentru PDL, apreciind vineri că această formaţiune va obţine la alegerile europarlamentare „un rezultat mult mai mic” decât cel pe care îl aşteaptă. Stolojan a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, dacă, în opinia sa, PMP […]
Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a afirmat, vineri, la Sibiu, referindu-se la declaraţiile contradictorii ale premierului Victor Ponta şi ministrului Dan Şova pe tema Autostrăzii Sibiu-Piteşti că „nu ştii ce să faci: să râzi, să plângi sau să-i dispreţuieşti”. „Nu ştii ce să faci: să râzi, să plângi sau să-i dispreţuieşti, că nici măcar între ei […]
