cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, le-a transmis senatorilor din comisiile pentru buget-finanțe și economică faptul că se așteaptă la desființarea instituției pe care o conduce, având în vedere că anul acesta bugetul instituției a fost tăiat prima dată în 153 de ani, iar posturile au fost blocate, relatează Agerpres. „Se poate și desființa Curtea […]

Curtea de Conturi identifică pe săptămână 1-2 cazuri de primării unde se fură din impozitele și taxele locale, a declarat, joi, președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, într-o întâlnire cu membrii comisiilor de buget finanțe și economică, industrii și servicii din Senat, citat de Agerpres. „Într-o comună, vă dau exemplul de săptămâna trecută, se fură […]

DNA Suceava l-a trimis în judecată pe primarul orașului Botoșani, Cătălin Flutur, pentru abuz în serviciu în legătură cu încheierea și derularea unui contract. În dosar au mai fost trimiși în judecată Adriana Zăiceanu, la data faptei director executiv al primăriei, Constantin-Cezar Puiu, la data faptei șef al Serviciului Patrimoniu, Mihaela Gontineac, la data faptei […]

Fostul antrenor Anghel Iordănescu s-a prezentat joi la Parchetul General pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul alegerilor prezidenţiale din 2009. Iordănescu nu a vrut să spună, la intrarea în sediul Parchetului, dacă a fost chemat de procurori pentru a da informaţii despre întâlnirea care la care ar fi fost invitat şi […]

Senatorul Șerban Nicolae a declarat joi, referindu-se la protestatarii care au ieșit în stradă ca să conteste grațierea faptelor de corupție, că oamenii sunt fie „neinformați” sau poate au „plăcerea de a fi manipulaţi”. „Dacă ar fi vorba de un dialog, le-aş spune să nu cadă pradă manipulării. Am văzut opinii că se reabilitează corupţii, […]

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ, valabilă de joi, ora 16.00, până sâmbătă dimineață. Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, […]

Ministerul Justiției susţine forma iniţială a proiectului de lege privind graţierea, a anunțat, joi dimineaţa, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, după ce Comisia Juridică din Senat a votat amendamente care permit grațierea pentru fapte de corupție. „Ministerul Justiției susține forma inițială a proiectului de lege. (…) Proiectul inițial al legii grațierii, care prevede pedepse mult mai […]

Personalul Palatului Buckingham, reședința reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit, ar fi fost chemat în timpul nopții pentru o întâlnire de urgență ”foarte neobișnuită”. Joi dimineață, o mulțime de camere de televiziune s-au poziționat în apropierea palatului, așteptând informații, transmite AFP, citată de Agerpres. Personalul monarhului britanic din întreaga țară a fost convocat la […]

Un prinț din Arabia Saudită a vrut să-și înceapă viața de cuplu în cel mai neconvențional mod. Și cum o nuntă regală nu poate debuta fără o cerere în căsătorie demnă de filmele hollywoodiene, el a închiriat câteva piramide egiptene și și-a cerut iubita de soție în fața a 300 de oameni, notează BBC. Totul […]

Fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onţanu a fost audiat joi dimineață la Parchetul General în calitate de martor în dosarul privind alegerile prezidențiale din 2009. „Vreau să vă spun că ceea ce am declarat am declarat în fața procurorului și am dat toate elementele necesare, iar informații despre audiere, despre situația ca atare poate […]

Update Candidații la prezidențialele din Franța Marine Le Pen și Emmanuel Macron s-au confruntat miercuri seara în marea dezbatere dinaintea turului doi. Duelul televizat urmărit de milioane de telespectatori a fost presărat cu atacuri. „Sunteți copilul preferat al sistemului și al elitelor”, l-a caracterizat Le Pen pe Macron. „Strategia dumneavoastră este să spuneți multe minciuni”, […]

Cotidianul prezintă zilnic Subiectele zilei din România. În numai câteva minute puteți afla câteva din principalele subiecte ale zilei în curs.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916-1918) și Centenarul Marii Uniri. Potrivit proiectului consultat de Agerpres, se instituie distincțiile naționale Medalia Comemorativă „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului” și Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”. Medalia Comemorativă „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului” se acordă instituțiilor militare și civile, […]

Update Procurorii de la Parchetul General au solicitat documente de la Autoritatea Electorală Permanentă, Curtea Constituţională, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti în dosarul privind alegerile din 2009, au precizat surse judiciare pentru Mediafax. De la fiecare instituţie au fost cerute date specifice, au precizat sursele citate. De la […]

Deputatul PNL Florin Roman a anunțat miercuri, în plenul Camerei Deputaților, în timpul dezbaterilor pe marginea propunerii legislative privind „Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”, că va intra în grevă japoneză, iar din septembrie, posibil și în greva foamei, în semn de protest față de „sabotarea” unor proiecte care vizează Centenarul. „De […]

Contractul de vânzare-cumpărare care face obiectul dosarului anchetat de DIICOT are ca obiect valorificarea prin vânzare a fierului vechi provenit din tăierea a 2450 de vagoane de marfă care „îndeplinesc condițiile de casare și care nu mai prezintă utilitate funcțională în condițiile concrete ale activității proprii”, afirmă CFR Marfă într-o primă reacție la perchezițiile ale […]

Românii au achiziționat, în primul trimestru al anului, 407 mașini ecologice noi (electrice și hibride), în creștere de peste două ori (+223%) față de același interval din 2016, când s-au înregistrat 126 de unități comercializate, reiese din statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultată de Agerpres. Astfel, în perioada ianuarie — martie 2017, […]

Telefoanele inteligente au devenit în zilele noastre o parte importantă din viața a miliarde de oameni. Acestea au o putere de calcul foarte mare, deși au dimensiuni reduse, dar se pare că sunt și accesorii de modă. Din acest motiv, marii producători de telefonie mobilă aleg cu mare grijă designul și culorile telefoanelor pe care […]

Update Un cutremur cu magnitudinea 4,2 grade s-a produs, miercuri dimineaţă, în judeţul Buzău, în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. Cutremurul a avut loc la ora 8:59, la o adâncime de 133,6 de kilometri. Seismul a avut loc în apropierea următoarelor orașe: Nehoiu (26km), Covasna (45km), Întorsura Buzăului (53km), Buzău (55km), […]

Un nou atentat terorist a avut loc miercuri dimineață la Kabul, în apropierea Ambasadei SUA. Atacul a vizat „un convoi al forțelor străine ce traversa zona” și s-a soldat cu opt morți și 25 de răniți, „în cea mai mare parte civili”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najib Danish. Conform […]

Ambasada Chinei din Coreea de Nord le recomandă cetăţenilor chinezo-coreeni să se întoarcă imediat acasă, ca urmare a îngrijorărilor legate de provocările militare ale regimului nord-coreean, care riscă să declanşeze un atac al SUA, relatează Korea Times. Ambasada a început să trimită avertismentul din 20 aprilie, cu câteva zile înainte ca regimul de la Phenian […]

Legendă a artei contemporane, Marina Abramović revine pe ecrane cu un nou documentar. După „The Artist Is Present“, celebra artistă este protagonista unei noi pelicule, „Dincolo de zona de confort: Marina Abramović în Brazilia“ (The Space in Between: Marina Abramović and Brazil). Institutul Francez din București găzduiește în aceste zile, în avanpremieră românească, proiecții cu […]

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a exprimat din nou, marţi, apreciativ la adresa iniţiativei lui Robert Cazanciuc, care propune ca deţinuţii să aibă grijă de momumente istorice, susținând că aceasta este realizabilă în termen scurt. „Ideea e frumoasă din moment ce am susţinut-o şi pe Facebook. Să vorbesc cu ministrul Apărării, cu ministrul Culturii cu domnul […]

Casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă de persoane rămase deocamdată, necunoscute, din primele estimări neoficiale paguba ridicându-se la peste 170.000 de lei, bani rezultați din vânzarea biletelor în zilele libere ale minivacanței de 1 mai, anunță Agerpres. Poliția a fost sesizată, marți dimineața, de furtul sumei de bani de către un agent de […]