cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Cristian Preda nu va participa la recepţia organizată la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Europei. Anunțul europarlamentarului a fost făcut într-o postare pe Facebook, în care explică de ce refuză invitația președintelui Klaus Iohannis. „N-am chef să ciocnesc șampanie cu pungași”, a scris Preda pe rețeaua de socializare, nemulțumit că nu mai este respectat criteriul […]

Amalia Tătăran (CS Dinamo) a câștigat, sâmbătă, titlul de campioană națională la spadă individual feminin, în Sala de scrimă ”Ana Pascu” din București, după ce a învins-o în finală pe Raluca Sbîrcia (CS Univ. Craiova), cu scorul de 15-13, potrivit Agerpres. Medaliile de bronz au fost cucerite de către Ioana Dumitru (CS Dinamo) și Adela […]

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că i-a trimis, vineri, ministrului Justiţiei propunerile pentru modificarea pachetului de legi ale justiţiei, una dintre propuneri fiind diminuarea rolului pe care îl are, în prezent, ministrul Justiţiei în numirea procurorilor-şefi. „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul -acestuia, procurorul-şef […]

Am lansat o nouă rubrică. Cotidianul prezintă zilnic Subiectele zilei din România.

Papa Francisc a ajuns vineri după amiaza la Cairo într-o vizită de două zile cu caracter ecumenic și interreligios, prima efectuată în Egipt. După cum arată și motto-ul vizitei, „Pontiful păcii în Egiptul păcii”, călătoria are ca scop principal promovarea păcii în această țară din nordul Africii unde din ce în ce mai multe atacuri […]

Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, a declarat vineri șefului statului este „foarte bine informat” în legătură cu fiecare pas din cadrul procedurii de extrădare a lui Sebastian Ghiţă şi este „foarte mulţumit” de modul în care s-a acționat. ”Preşedintele României e foarte bine informat în legătură cu fiecare pas care a fost înfăptuit […]

Jean-Francois Jalkh, ploiticianul desemnat să o înlocuiască pe candidata la prezidențialele din Franța, Marine Le Pen, la conducerea partidului de extremă-dreaptă Frontul Național (FN) a refuzat postul și se va concentra asupra apărării sale împotriva unor acuzații că a făcut comentarii îndoielnice despre Holocaust, a anunțat vineri Louis Aliot, vicepreședinte al formațiunii, conform Reuters. Noul […]

Un bărbat a fost găsit înjunghiat mortal într-un autobuz din Londra. Victima avea în jur de 40 de ani. Poliţia Metropolitană a anunţat că nicio persoană nu a fost arestată până în acest moment. Crima are loc în contextul incidentelor cu iz terorist care au zguduit Marea Britanie în ultima vreme. Patru persoane au fost […]

Numărul 2 mondial, Angelique Kerber, principala favorită, a fost eliminată de la turneul WTA de la Stuttgart, dotat cu premii totale de 710.900 dolari. Kerber a fost învinsă de franțuzoaica Kristina Mladenovic, scor 6-2, 7-5. Numărul doi mondial câștigase cele trei meciuri anterioare cu Mladenovic (19 WTA). La acest turneu participă și Simona Halep. Românca […]

Președintele american Donald Trump a declarat că este posibil un conflict major cu Coreea de Nord în legătură cu programele sale nuclear și de rachete balistice, în timp ce China a atras atenția că situația din Peninsula Coreeană ar putea escalada sau scăpa de sub control, relatează Agerpres. Într-un interviu acordat joi agenției Reuters, Trump […]

Un bărbat a murit după ce a fost prins complet sub un container căzut după ce macaraua care îl ridica s-a răsturnat. Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a fost scos decedat, a anunțat vineri Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov. Salvatorii au ridicat containerul cu perne pneumatice, pentru a ajunge la victimă. Tragedia […]

Copilul de nici doi ani salvat din puț are încă probleme respiratorii, iar pericolul nu a trecut, au anunțat medicii. „Vestea bună este că a putut fi detubat în cursul serii de joi, asta înseamnă că a răspuns tratamentului aplicat. Pulmonar nu putem să spunem că este foarte bine, are încă probleme respiratorii, dar respiră […]

Rusia a acuzat joi echipa de campanie a candidatului Emmanuel Macron la alegerile prezidențiale din Franța că discriminează media ruse, spunând că a încălcat libertatea presei prin faptul că a interzis accesul unor instituții de presă ruse la evenimentele sale, transmite Reuters, citată de Agerpres. La Paris, un purtător de cuvânt al lui Macron a […]

Un număr de 132 de spitale publice și private se declară înșelate în procesul Hexi Pharma, dar…

Am lansat o nouă rubrică. Cotidianul prezintă zilnic Subiectele zilei din România.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, joi, că va contesta la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului și la Curtea Europeană de Justiție condamnarea în dosarul „Referendumul”. „Există acest demers finalizat, așa cum era de așteptat, cu respingerea contestației. M-a repus în posibilitatea de a face două demersuri la CEDO și la Curtea Europeană de Justiție […]

De la ora 19.30, în Sala Bizantină a Palatului Béhague din Paris are loc o seară de jazz cu Ramona Horvath & Friends. După succesul înregistrat de prezentarea albumului „XS Bird“ pe scena Ateneului Român, album premiat cu titlul „Cel mai bun disc de jazz al anului“, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, alături de […]

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, că există discuţii în acest moment cu actorii implicați pe tema proiectului de lege care elimină TVA pentru tranzacţii imobilare şi pentru publicitate, aceștia nefiind convinşi că măsurile vor duce la creşterea industriei. Grindeanu a anunțat că se discută şi cu reprezentaţii Comisiei Europene. „Noi ne-am angajat că vom […]

Doi polițiști au fost răniți ușor joi dimineață în Reunion de un bărbat care a deschis focul asupra lor în timp ce era reținut, a anunțat prefectura locală, conform AFP. „Bărbatul a refuzat să se predea și a deschis focul asupra forțelor de ordine”, a transmis prefectura acestei insule franceze, adăugând că polițiștii „au ripostat” […]