Onțanu, convocat la Parchetul General

Fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onţanu a fost audiat joi dimineață la Parchetul General în calitate de martor în dosarul privind alegerile prezidențiale din 2009.

„Vreau să vă spun că ceea ce am declarat am declarat în fața procurorului și am dat toate elementele necesare, iar informații despre audiere, despre situația ca atare poate să vă dea numai procurorul, pentru că este o anchetă în curs. (…) Declarațiile pe care le-am făcut, repet, sunt confidențiale și le-am făcut în fața procurorului. Am fost în calitate de martor citat”, a spusOnțanu la ieșirea de la Parchet.

Parchetul General a anunțat luna trecută că a deschis un dosar cu privire la alegerile din 2009, îngreunând astfel înființarea Comisiei parlamentare de anchetă.

Parchetul General face cercetări in rem pentru abuz în serviciu, falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale, ca urmare a dezvăluirilor lui Dan Andronic privind alegerile prezidenţiale din 2009.

„În cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2017, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic şi conform cărora există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege”, anunța Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest dosar a mai fost audiat ca martor și Gabriel Oprea, dezvăluiau recent surse judiciare.

Oprea a susținut la Antena 3, referindu-se la întâlnirea de la el de acasă din seara alegerilor prezidențiale din 2009, întâlnire la care ar fi participat inclusiv Laura Codruța Kovesi, George Maior și Florian Coldea, că a fost o „cină” în care l-au sărbătorit pe Neculai Onțanu.

”Nu i-am organizat ziua de sfânt a domnului Onțanu. A fost o cină, s-a servit masa, ne-am uitat la televizor. Normal i-am spus la mulți ani și domnului Onțanu. A fost o cină informală. (…) Nu a fost nimic politic, am servit masa și ne-am uitat la televizor”, declara Gabriel Oprea la postul de televiziune.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.