cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Şeful Pentagonului, Chuck Hagel, a anunţat miercuri că se opune încetării ajutorului american pentru Egipt şi a promis că Washingtonul va continua să încurajeze „reconcilierea” în această ţară, transmite AFP. Washingtonul este în plină reexaminare a asistenţei militare şi economice de 1,55 miliarde de dolari pe care o acordă în fiecare an Egiptului. Dar, în […]

Premierul Victor Ponta a declarat că România va fi solidară, ca întotodeauna, cu alianţa ţărilor democratice în ceea ce priveşte o eventuală intervenţie militară în Siria, deciziile urmând să fie luate la nivel european, la NATO şi în CSAT.  „Nu mă pot pronunţa asupra acestui lucru, pot să spun un singur lucru: facem parte dintr-o alianţă de […]

Poliţiştii efectuează, miercuri, controale în centrele comerciale Doraly şi Dragonul Roşu pentru combaterea comerţului ilegal cu rechizite şcolare. Potrivit unui comunicat al Poliţiei, verificările la cele două centre comerciale din Capitală şi respectiv din judeţul Ilfov sunt efectuate de poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Fraudelor din IGPR şi de cei din Serviciul de Investigare […]

Fluviul Amur, care marchează frontiera dintre China şi Rusia, a atins pe mai multe porţiuni nivelul maxim înregistrat cu începere din 1896, de când a început să fie măsurat nivelul apelor sale, fapt pentru care autorităţile chineze au dispus măsuri de prevenire a inundaţiilor, a informat miercuri presa locală, potrivit EFE, citată de Agerpres. În […]

Statele Unite s-au declarat din nou marţi convinse că regimul sirian a comis atacul chimic de la 21 august, un masacru căruia vor să îi răspundă, foarte probabil militar, dar fără să încerce, oficial, să îl înlăture de la putere pe Bashar al-Assad. SUA şi-a înăsprit declaraţiile în această privinţă, în vederea pregătirii terenului unei […]

Poliţiştii din Argeş efectuează, miercuri, 12 percheziţii domiciliare la suspecţi de furturi din locuinţe, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 150.000 de lei. Sunt vizate 13 persoane suspectate de săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat. Percheziţiile au loc în judeţele Argeş şi Olt. „În fapt, suspecţii, din luna iunie a anului 2013 şi până în […]

Un avion de agrement s-a prăbuşit marţi în nord-vestul Germaniei, la Fröndenberg. Cinci persoane, inclusiv un copil, au murit, au declarat pompierii pentru agenţia germană de presă DPA.  Alţi trei copii au fost grav răniţi. Avionul de mici dimensiuni, care a decolat de la Marea Nordului, s-a prăbuşit pe o câmpie. Cauzele accidentului nu au […]

Rezultatele înregistrate în partidele disputate, marţi, în manşa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor şi programul meciurilor de miercuri arată astfel: (+) Austria Viena (Austria) – Dinamo Zagreb (Croaţia) 2-3, în tur 0-2 Au marcat: Mader ‘5, Kienast ’82 / Brozovici ’33, Fernandes ’43, Beciraj ’70 (+) FC Basel (Elveţia) – Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria) 2-0, în […]

Opoziţia siriană a acuzat marţi trupele preşedintelui Bashar al-Assad că au folosit bombe incendiare cu fosfor şi cu napalm într-un atac în apropierea oraşului Alep, relatează agenţia EFE citând un comunicat emis de Coaliţia Naţională Siriană (CNFROS), potrivit Agerpres. Potrivit acestei surse, bombele incendiare au fost lansate de avioane ale armatei siriene asupra localităţii Orum […]

Simona Halep (cap de serie nr. 21), cea mai bine clasată jucătoare româncă a momentului, locul 19 în ierarhia WTA, s-a calificat, în turul secund al US Open, învingând-o marţi seara (miercuri noaptea, la Bucureşti) cu 4-6, 6-4, 6-2, pe britanica Heather Watson, devenind astfel a treia jucătoare din ţara noastră care a reuşit prezenţa […]

Anul 2013 pare să fie unul bun, de reaşezare a sistemului bancar românesc. Băncile mari se mişcă mult mai bine decât în 2012, cu preţul redimensionării aparatului. Astfel, de la începutul anului, numărul de angajaţi din sistemul bancar a coborât sub 60.000, după o scădere de aproape 2.000 înregistrată în prima jumătate a acestui an.

Statele Unite ale Americii (SUA) ar putea interveni militar în Siria timp de trei zile, prin lovituri cu rachete, probabil începând de joi, în cadrul unui atac destinat mai degrabă să-i transmită un mesaj regimului sirian decât să-i paralizeze armata, au declarat marţi înalţi oficiali americani pentru NBC News preluat de AGERPRES. Potrivit sursei, dezvăluirea […]

Administraţia Combinatului de Oţeluri Speciale (COS) Târgovişte anunţă, într-un comunicat difuzat marţi, că se implică în sprijinul celor cinci persoane rănite cu o zi în urmă în explozia ce a avut loc în Secţia Oţelăria Electrică, conform AGERPRES. „Administraţia societăţii asigură întregul sprijin pentru salariaţi şi pentru familiile acestora, fiecare dintre ei primind deja un […]

Lansarea noului model de rachetă niponă Epsilon a fost un eșec, vehiculul rămânând marți pe rampă, conform b1TV. Potrivit unor imagini transmise în direct, racheta nu s-a deplasat însă de pe rampa de lansare la momentul stabilit, numărătoarea inversă fiind oprită din motive necunoscute.

Potrivit estimărilor The PhoneGeeks, echipa tehnică de telefonie mobilă a EuroGsm, 85% dintre utilizatorii locali de smartphone-uri nu utilizează aplicaţii mobile pentru securitatea acestor dispozitive. Printre cele mai mari riscuri specifice se numără accesarea neautorizată de date confidenţiale şi furtul informaţiilor, dificultatea în localizarea dispozitivului prin GPS şi imposibilitatea blocării terminalului de la distanţă, în […]

Peste 80 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte zeci de mii au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele în urma celor mai grave inundaţii produse în acest deceniu în nord-estul Chinei, a semnalat marţi agenţia Xinhua, potrivit AFP preluată de AGERPRES. Moartea a 85 de persoane a fost confirmată în nord-estul ţării şi 105 persoane […]

RRI Special, magazinul de actualitate socio-culturală al Serviciului Francez Radio România Internaţional, a fost nominalizat între finaliştii prestigioaselor Premii internaţionale Anna Lindh pentru jurnalism intercultural şi social, care vor fi decernate pe 23 octombrie, la Londra, se arată într-un comunicat de presă al SRR. Selectaţi din mai mult de 200 de produse media, cei 15 […]

Institutul Cultural Român anunță participarea criticului de teatru Octavian Saiu la Festivalul Internațional de Teatru de la Edinburgh, în calitate de moderator al seriei de conferințe-dialog dedicate lui Samuel Beckett. Cele patru conferințe vor aborda universul lui Beckett din perspectiva temei actualei ediții a festivalului, „Artă și tehnologie“. Octavian Saiu va dialoga cu dramaturgi, regizori, […]