Dumitru Constantin

Author

Dumitru Constantin
Articole scrise:
Fără categorie

Joi seara, revista pariziană L’Express. (fr) a publicat un articol semnat de Chloe Gibert, în care autoarea subliniază că, „de două săptămâni, românii demonstrează împotriva planului de austeritate şi cer demisia guvernului. Pe fondul crizei economice şi sociale, mişcarea lor o aminteşte pe cea a Indignaţilor din alte ţări”.

Dacă ar mai trăi, Nicolae Ceauşescu, care, la finele acestei luni, ar fi împlinit 94 de ani, vârstă ce nu poate fi imposibil de atins, ar fi foarte gelos pe actualul lui succesor la conducerea României, Traian Băsescu.

„Alo… staţi la locurile voastre… am retras proiectul Legii Sănătăţii… Alo, staţi la locurile voastre… voi mări indemnizaţia de înmormântare cu 20 lei… voi da locuri de veci, gratuit, tuturor pensionarilor şi bolnavilor care sunt în faza terminală…”

Fără categorie

Pentru cei ce au urmărit evoluţia crizei din Libia şi implicit a intervenţiei militare străine soldate cu asasinarea lui Muammar Kadhafi, întrebarea pe care şi-o pun acum unele publicaţii occidentale nu surprinde.

Fără categorie

„Am văzut în presă o discuţie între două persoane de la DNA şi un procuror suspectat că a fraudat. MODUL (subl.ns.) în care îl şantajau nu mi-a plăcut. Şi m-am gândit ce face un om simplu în faţa unui procuror”, declara preşedintele Traian Băsescu, miercuri seara, în cadrul unei emisiuni a televiziunii publice.

Fără categorie

Poate colindătorii v-au cântat deja „Moş Crăciun, cu plete dalbe,/ A sosit de prin nămeţi./ Să aducă daruri multe,/ La fetiţe şi băieţi,/ Moş Crăciun, Moş Crăciun…”, introducând-vă în magia sărbătorilor şi atenţionându-vă, dacă mai era cazul, că trebuie pregătite darurile Moşului.

Fără categorie

Nu mai lungesc vorba şi precizez, de la început, că, în peste patru decenii de comentariu pe teme externe, nu mi-a fost dat să aflu că ambasadorul unei ţări, ca să nu mai spun despre al României, boicotează o mare adunare a diasporei ţării sale din statul în care este acreditat, care întrunire era consacrată zilei naţionale a ţării ce l-a trimis acolo.

Fără categorie

Svetlana Alliluieva, fiica fostului dictator sovietic Iosif Stalin, a murit pe 22 noiembrie a.c., în SUA, unde ceruse azil politic în 1967, an în care publicase o carte dedicată tatălui ei, „un om simplu, necioplit şi foarte crud”, şi care acum a revenit în actualitate datorită statutului special pe care l-a avut autoarea ei.

Fără categorie

„Conform PROVERBULUI cri-cri-cri, toamnă gri, nu credeam c-o să mai vii…” grăia, acum zece zile, Traian Igaş, ministrul Administraţiei şi Internelor, care precizează în CV-ul său oficial că are studii superioare, fiind licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe Juridice, adică al unei instituţii de învăţământ superior cu profil umanist.

Fără categorie

În Egipt, miercuri, a fost a 5-a zi de confruntări violente între poliţie şi manifestanţi, soldate cu circa 40 de morţi şi peste 1.300 de răniţi, demonstranţii aparţinând îndeosebi Fraţilor Musulmani şi vizând în principal rolul jucat de armată în procesul de tranziţie şi lentoarea cu care el se desfăşoară.

Fără categorie

Planeta se scufundă, vorba unui fabricant de amandine fără gust, iar pe Victor Ponta îl omoară grija să-şi lichideze foştii şefi din partid, ceea ce mă face să-mi amintesc momentul apariţiei sale pe scena politică românească, atunci când nu ştiu cine l-a botezat „micul Titulescu”, dar, cum s-a dovedit repede, nu este vorba decât despre ni-„micul Titulescu”.

Fără categorie

În faţa avântului crescând al „mişcării indignaţilor” americani, rechinii finanţelor cheltuiesc mii şi mii de dolari pentru a-şi asigura securitatea lor, scrie cunoscutul cotidian „The New York Times”.

Fără categorie

Teoretic, la 31 octombrie ar fi trebuit să se încheie recensământul populaţiei şi al locuinţelor din România – operaţiune de importanţă strategică deosebită, prima de acest gen după aderarea ţării noastre la UE -, dar, din păcate, aşa cum ne-au obişnuit actualele autorităţi, a fost o şuşă banală, total nepregătită şi tratată cu indiferenţă de un Guvern ai cărui membri bărbaţi şi-au făcut mai curând timp să meargă la Paris să-şi ducă izmenele la curăţat şi călcat cu dungi, iar femeile să-şi apreteze bikinii ori să-şi caute tanga cu fir aurit.

Fără categorie

În septembrie 1969, ca tânăr gazetar la revista LUMEA am avut şansa să consemnez intrarea lui Muammar Kadhafi pe scena politică libiană. În Orientul Mijlociu era ora loviturilor de stat militare – Siria, Irak, Algeria, Yemen – şi cea a atentatelor teroriste sângeroase comise de grupările palestiniene.

Fără categorie

N-aş fi cerşetor acum, aşa cum ne cataloghează acest clapon politic Teodor Baconschi, dacă părinţii mei ar fi venit în România pe tancurile Armatei Roşii, iar apoi s-ar fi ocupat de propagarea bolşevismului, prin editarea, de pildă, a operei lui Lenin în limba română.

Fără categorie

Asaltat de criticile unor importante organizaţii internaţionale, ce denunţă practicile pe care le-a instaurat în cadrul „războiului său împotriva terorismului”, fostul preşedinte american George W. Bush ar putea lua în calcul posibilitatea să nu mai părăsească pământul american.

Fără categorie

Scandalul a izbucnit în presa britanică sâmbătă, 8 octombrie, şi se referă la un post guvernamental oficios pe care Liam Fox, ministrul Apărării, l-a oferit fostului său colocatar şi prieten Adam Werritty. Afacerea respectivă a eclipsat total vizita pe care ministrul Fox a efectuat-o în Libia, în noul context creat după eliminarea regimului Kadhafi. În […]

Fără categorie

Opţiunea Academiei suedeze de a recompensa poetul Tomas Tranströmer cu Premiul Nobel pentru Literatură pe 2011 nu ar fi trebuit să ducă la nici un fel de polemici. Scriitorul Tranströmer este foarte apreciat în ţara lui, numele său circula de ani buni drept un nobelisabil. În plus, de 40 de ani, nu se mai atribuise […]

Fără categorie

La ultima şedinţă a guvernului rus, premierul Vladimir Putin a anunţat că, în anii 2012-2014, ţara sa va aloca pentru modernizarea complexului industrial de apărare 10 miliarde de dolari, în decurs de zece ani suma respectivă urmând să ajungă la 100 de miliarde de dolari.

Fără categorie

Ştirea că lui Vladimir Putin i s-a propus chiar de către preşedintele Dmitri Medvedev să fie candidatul partidului Rusia Unită la viitoarele alegeri pentru funcţia supremă în stat, iar prim-ministrul i-a cerut preşedintelui să-i succeadă, a fost puţin comentată la Bucureşti, unde cei mai mulţi au interpretat-o ca un gest de rutină.