În Egipt, miercuri, a fost a 5-a zi de confruntări violente între poliţie şi manifestanţi, soldate cu circa 40 de morţi şi peste 1.300 de răniţi, demonstranţii aparţinând îndeosebi Fraţilor Musulmani şi vizând în principal rolul jucat de armată în procesul de tranziţie şi lentoarea cu care el se desfăşoară. Situaţia este în continuare fluidă, aşa că oricând poate interveni ceva şi mai grav. După ce şi principalele cancelarii occidentale şi-au manifestat preocuparea faţă de climatul de insecuritate, violenţă şi haos, marţi, în urma unei noi demonstraţii mamut în celebra piaţă cairotă Tahrir, mareşalul Mohamed Hussein Tantaui, preşedintele Consiliului Suprem al Forţelor Armate (CSFA), a anunţat că militarii sunt de acord să accelereze procesul de transferare a puterii civililor, precizând că, în iunie 2012, se vor organiza alegeri prezidenţiale, ceea ce reprezintă ultimul pas al tranziţiei. Iniţial, acest scrutin a fost prevăzut pentru 2013. Tantaui mai spunea că trupele vor fi retrase imediat în cazărmi, dacă aceasta va fi dorinţa poporului. „Armata este gata, dacă va fi cazul, să revină în cazărmi dacă poporul doreşte acest lucru prin intermediul unui referendum popular”, a declarat el. În fine, el mai anunţat că a acceptat demisia guvernului lui Essam Charaf, intervenită după manifestaţiile violente de duminică. Nu este mai puţin adevărat că numeroşi demonstranţi au cerut şi demisia lui Tantaui, cel care, două decenii, a fost ministru al Apărării pe timpul preşedintelui Hosni Mubarak. Dincolo de alte amănunte, demonstraţiile violente de acum au avut în prim-plan membri ai Fraţilor Musulmani, confrerie foarte bine organizată la nivel naţional, înfiinţată în 1928, dar interzisă de preşedintele Gamal Abdel Nasser, după 1954, însă tolerată de regimul Hosni Mubarak. Imediat după ce acesta a părăsit puterea, 11 februarie a.c., predând-o CSFA, condus de Tantaui, Fraţii Musulmani şi-au creat şi înregistrat – primii – un partid politic, creditat cu mari şanse la câştigarea alegerilor legislative ce debutează pe 28 noiembrie şi se termină pe 14 ianuarie 2012. Ele au la bază un proces foarte complicat, fapt pentru care şi durează atâta. Alegerile senatoriale vor începe imediat după cele legislative şi trebuie să dureze tot atâta. Potrivit calendarului iniţial, ulterior se întruneşte noul Parlament, a cărui principală primă misiune este adoptarea unei Constituţii, după care, în vara lui 2013, era prevăzută alegerea unui preşedinte civil, ceea ce încoronează predarea puterii către civili, după atâtea decenii în care armata s-a aflat la conducerea ţării.
Au interveni însă manifestaţiile din aceste zile, care, înainte de orice, au demonstrat dorinţa şi mai ales nerăbdarea ikhwan (Fraţilor) de a accede la putere, ei considerând că salvarea ţării vine de la urne. Aşa se face că, vineri, Fraţii Musulmani s-au mobilizat exemplar şi au ocupat practic Piaţa Tahrir, ei reclamând ca alegerile prezidenţiale să aibă loc imediat după constituirea noului parlament, în aprilie 2012. În egală măsură, Fraţii nu uită că regimul militar i-a ţinut departe de scena politică, drept care sunt categoric împotriva unei Carte Constituţionale care ar menţine tutela militarilor asupra ţării. Sigur, mulţi nu uită că, în timpul marilor manifestaţii ce au avut loc înainte de 11 februarie, dată la care Mubarak a fost silit să plece de la putere, militarii nu au tras asupra manifestanţilor, drept care ei au fost celebraţi ca nişte eroi. Imaginea lor s-a şifonat serios între timp, de la acea instituţie foarte populară ea devenind una represivă, care a arestat numeroşi activişti, cei mai mulţi fiind ikhwan. Mai mult, la 9 octombrie, militarii au avut un rol deosebit în masacrarea a 25 de copţi (egipteni creştini), după ciocnirile dintre aceştia şi musulmani. Azi nu sunt puţini cei care spun că, într-un fel sau altul, armata menţine la putere regimul Mubarak. Din această perspectivă, islamiştii sunt şi mai categorici, ei denunţând faptul că, temându-se de un val seismic islamist la alegerile legislative, autorităţile militare au anunţat, la începutul lunii noiembrie, că vor să adopte 22 de principii „supraconstituţionale”. Această „declaraţie de principii fundamentale ale Constituţiei” urma să facă din Consiliul Militar al Forţelor Armate „protectorul legitimităţii constituţionale a naţiunii”. Astfel, armata capătă dreptul de a se opune unor articole ale viitoarei Constituţii. Mai mult decât atât, „80 dintre cei 100 de membri ai comitetului ce urmează să redacteze noua Constituţie vor fi numiţi de Consiliul Militar şi doar 20 de Parlament”.
Ca urmare, dacă, în ultimul timp, Fraţii Musulmani au menajat armata, abţinându-se să participe la manifestaţii, ei dorind să apară drept „rezonabili, ataşaţi stabilităţii ţării şi relansării economice”, acum ei au dat înapoi, după ce demonstraţiile au degenerat şi au făcut să planeze grave ameninţări asupra procesului electoral, care anunţa un succes de răsunet al lor. Fraţii Musulmani au ieşit masiv în PiaţaTahrir şi în principalele oraşe islamiste – Alexandria şi Ismailia -, riscând confruntări de forţă cu cei pe care până acum i-au lăsat în pace. Nu încape nicio îndoială că ei sunt conştienţi că pot repeta succesul islamiştilor tunisieni din Partidul Ennahda, care au câştigat alegerile cu 41,5% din voturi, şi vor să profite cât mai repede atât de acest curent islamist puternic din ţară, dar şi propagat. De semnalat că singurele trei ţări în care „primăvara arabă” a avut succes – Tunisia, Egipt şi Libia – nu sunt apropiate doar geografic, ci şi prin mişcările islamiste populare, care au certe oportunităţi de a ajunge la guvernare pe calea urnelor. Deja, arabişti reputaţi vorbesc despre perspectiva unui bloc islamist, ei invocând succesul Partidului Ennahda; cazul unor radicali islamişti din Consiliul de Tranziţie din Libia, care nu s-au sfiit să invoce legea islamică (şaria) chiar în adoptarea Constituţiei, şi, în fine, valul de mare simpatie cu care sunt priviţi în Egipt Fraţii Musulmani. În acest sens, recent, politologul american Robert Satloff, director la „Washington Institute for East Policy”, spunea că „Fraţii Musulmani formează o organizaţie profund politică, ce caută să reordoneze societatea egipteană (şi, prin extindere, musulmană) potrivit modelului islamist”. Ca urmare, în Egiptul de azi nu se pot neglija mai multe elemente legate de aceştia: excelenta lor organizare de care aminteam, dublată de o strategie bine construită şi aplicată exemplar. La acestea, cunoscătorii realităţilor din ţară adaugă ideea paradoxală, totuşi, potrivit căreia ei trebuie preferaţi salafiştilor, fundamentalişti sunniţi, adepţi ai unui islamism originar, mai radical şi mai tradiţional. Oricum ar fi, dacă explodează acest „butoi islamist”, va fi vai şi amar în toată zona!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.