Un vis în marmură

Libia este ca un scrin în care timpul se culcă între pietre şi marmură de-a lungul amfiteatrelor şi statuilor. Ţara pe care grecii o numeau Libia nu corespunde celei de azi. Ansamblul ei este constituit din trei părţi: la est Cyrene, unde s-au instalat grecii, la vest Tripolitania, care a fost dominată de romani, în rest, deşerturi. O anecdotă spune că pe timpul lui Herodot, lumea era împărţită în trei: Europa, Asia şi Libia.

Cele două inimi ale Libiei vorbesc în limba îngerilor: nisipul şi piatra, pământul şi aerul, liniştea şi iarăşi liniştea. Deşertul şi coasta mediteraneană. Parcurgând itinerarul care te poartă în inima locurilor grandioase ale Africii romane, ca european, eşti şocat de haosul multietnic din Tripoli. Vechea Oea (Tripoli) forma împreună cu Leptis şi Sabrata triunghiul de aur al Tripolitaniei.

De-a lungul coastei mediteraneene, între Tripolitania şi Cirenaica, se înalţă grandioasele ruine ale antichităţii greco-romane şi bizantine.

Primele date istorice despre Libia se referă la mercenarii libieni angajaţi în Egiptul antic, în primul mileniu î.Hr. De asemenea armata cartagineză a lui Hannibal Barca a angajat numeroşi mercenari libieni, care mai târziu au ajuns să constituie partea cea mai puternică a infanteriei ei în faimoasa expediţie punică peste Alpi în peninsula italiană. Coasta libiană a fost vizitată de către greci şi fenicieni, iar mai târziu, dominată de Imperiul Roman, de vandalii conduşi de regele Genseric, de Imperiul Bizantin, apoi de arabi şi în sfârşit de Imperiul Otoman.

În 1912, Libia a fost invadată de către Italia. Până atunci, din cauza valorii economice reduse şi a poziţiei strategice mai puţin importante (fiind controlată de şefi beduini) a scăpat de voracitatea puterilor imperiale din Europa, dar italienii, care voiau să-şi creeze şi ei un imperiu colonial, nu aveau în acea perioadă la dispoziţie niciun alt obiectiv mai potrivit pentru a-l anexa, iar proximitatea geografică a Libiei cu peninsula apenină le-a facilitat fără îndoială planurile. Dominaţia italiană asupra Libiei, sau cum o numeau ei – Tripolitania, a durat până la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, în timpul conflagraţiei teritoriul Libiei fiind teatrul luptei între Afrika Korps a lui Erwin Rommel, de partea Axei, şi trupele Marii Britanii, sub comanda lui Montgomery.

Apollo cu citera

Libia îşi trage numele de la un trib berber, numit Libu, transformat în greacă în Libye. În mod tradiţional, se disting trei regiuni: Tripolitania, Cirenaica şi Fezzan.

Teritoriul Libiei se întinde între paralela 45.18 şi 57.32 grade latitudine nordică. Deşertul constituie marea parter a teritoriului libian, pământul este un platou, o extensie a platoului african, iar câmpia de coastă se întinde de-a lungul Mediteranei. Oaze, multe făcând parte din munţii Jabal al-Akhdar până la Mediterana în nord-est, muntele Nafusah în nord-vest, munţii Tibesti în sud cu vârful de 2.286 metri.

Incredibilul patrimoniu greco-roman

Magnificul Teatru de la Leptis Magna, situat în faţa mării, este una dintre cele mai vechi construcţii de acest tip, din piatră, ale lumii romane.

În noua condiţie politică a Libiei, ţara poate în sfârşit să arate lumii întregi incredibilul său patrimoniu greco-roman, unul dintre cele mai bogate tezaure mediteraneene necunoscute.

Teatrul din Sabrata are trei etaje şi 96 de coloane de marmură. A fost refăcut în anii ’30 de arheologi şi arhitecţi italieni.

Curia din aceeaşi localitate adăpostea şedinţele Senatului local, având în centru un spaţiu rezervat oratorilor.

Opt luni de război şi de gherilă urbană. Peste 300.000 de morţi, 50.000 de răniţi. Oraşe ruinate ca Misrata, Zintan, Zaouia, Bani Walid, Brega… Acesta este bilanţul tragic al luptelor pentru răsturnarea regimului lui Moammar Gadhafi.

În condiţiile războiului din Libia, preocuparea pentru patrimoniul arheologic poate părea superfluă, dar el reprezintă un tezaur inestimabil pentru memoria unui popor şi o miză pentru viitorul lui.

Cele trei Grații, sculptate la Teatrul din Sabratha, complet restructurat de arheologii italieni, susținut de 108 coloane de marmură

„Sunt îndemnat să spun că patrimoniul arheologic a fost devastat şi că muzeele au fost jefuite”, exclama noul director al misiunii arheologice franceze din Libia, Vincent Michel. „Este fals. Siturile antice n-au suferit pagube imporante şi principalele muzee sunt intacte”.

Dacă ambasadele străine au fost jefuite de susţinătorii lui Gadhafi, dacă luxoasele locuinţe ale clanului acestuia au fost luate cu asalt de insurgenţi şi apoi devastate, patrimoniul a fost ferit de distrugeri. E drept, câteva gloanţe au atins coloanele Teatrului Roman în timpul luptelor de la Sabrata. Au fost zvonuri potrivit cărora Gadhafi ar fi intrat cu maşinile în cetatea antică Leptis Magna, sperând un atac aerian al NATO, care ar fi indignat opinia mondială.

Dar dacă aceste bijuterii ale antichităţii par să fi fost cruţate, s-a produs totuşi o pierdere inestimabilă: o colecţie de 8.000 de monede de aur, argint şi bronz, furată de la Banca Naţională a Comerţului din Benghazi. Ele datau din perioada lui Alexandru cel Mare şi proveneau în principal din situl de la Cyrene, celebrul oraş fondat de greci în Libia în secolul al VI-lea î.Ch. Tezaurul fusese restituit de Italia în 1961. „Acest furt mi se pare misterios, a mărturisit Vincent Michel. Desigur poate fi rezultatul recentelor tulburări. Dar nu este vorba despre un furt strict arheologic. El a fost comis în luna mai, când Benghazi scăpase deja de ameninţarea trupelor lui Gadhafi, iar banca nu fusese jefuită. Furtul nu poate fi atribuit unor hoţi igoranţi”. Experţii UNESCO şi numismaţii din întreaga lume sunt neliniştiţi. În septembrie, Interpolul a alertat cele 188 de birouri ale sale din lume.

Muzeul din Tripoli n-a cunoscut soarta tragică a celui din Bagdad, care a fost devastat şi jefuit în 2003, nici a celui din Cairo, unde, în luna ianuarie, obiecte de mare valoare au fost furate.

O doamnă elegantă care te invită s-o urmezi prin medina

Amfiteatrul de la Leptis Magna

Tripoli, situat în Sirta Mică, un golf al Mării Mediterane de pe ţărmul Africii, al cărui nume înseamnă „trei oraşe”, pentru că a fost, se pare, format din reunirea unor vechi cetăţi: Oea, Leptis Magna şi Sabrata, este portul principal al ţării. Tripoli, capitala ţării, centru industrial şi manufacturier, este oraşul cel mai populat. Aici se află şi Universitatea Al-Fate. Limba oficială este araba, dar se vorbeşte şi franceza, iar engleza s-a impus ca limbă a afacerilor. Dintre toate oraşele Libiei, la Tripoli s-au păstrat cel mai bine vestigiile trecutului.

Aliniate de-a lungul mării şi înconjurate de palmieri, vilele italieneşti reamintesc epoca visului colonial în care Tripoli era un „Bel suol d’amore”.

După ce Naţiunile Unite în 1999 au ridicat embargoul, Tripoli s-a deschis lumii şi a devenit acel oraş descris de călătorii altor timpuri: o doamnă elegantă care te invită s-o urmezi prin medina.

Apoi este Tripoli maiestuos şi monumental care se află în Castelul Roşu, o structură ce se întinde pe o suprafaţă de peste 13.000 de metri pătraţi, cu palate, curţi, coridoare construite în timpul spaniolilor, maltezilor, turcilor şi italienilor. As-Saraya al-Hamra (Castelul roşu) este un vast complex de palate, înconjurat de o curte care domină orizontul. Se găsesc aici sculpturi antice, fântâni otomane. În Assaray al-Amra (Castelul roşu), o fortăreaţă care a fost rând pe rând bizantină, malteză şi turcă, se află şi Muzeul Naţional. De pe zidurile fortăreţei, chiar deasupra muzeului, Gadhafi a atacat mulţimea din Piaţa Verde, rebotezată acum Piaţa Martirilor. În această piaţă a fost sărbătorită, cu focuri de kalaşnikov, şi căderea oraşului Tripoli, ceea ce a îngrijorat atunci responsabilii muzeului. Se temeau că mulţimea va încerca să treacă de portalul muzeului pentru a lua ca trofeu de război celebrul Volkswagen verde folosit de Gadhafi cu 42 de ani în urmă în timpul revoluţiei libiene. Dar, din fericire, nimeni n-a intrat în muzeul care adăposteşte cele mai preţioase piese antice.

Bazar la Tripoli

Majoritatea sunt sculpturi şi mozaicuri din epoca romană, provenind de la Leptis Magna, marele oraş portuar al Antichităţii, situat la 100 de kilometri la est de Tripoli. „Artemis din Efes”, cu cele trei rânduri de mamele, magnificul „Diadumenos”, tulburătorul „Antinous”, reliefurile „Arcului de Triumf” al lui Septimius Sever, sublimul „Apollo cu citera” sunt capodopere demne de orice mare muzeu al lumii. „Apollo cu citera”, descoperit în Termele lui Hadrian la Leptis Magna, păstrează încă urme de policromie, care amintesc că sculpturile greco-romane erau pictate, imitând culorile corpului omenesc şi adesea aurite. Să mai amintim o replică a lui „Apollon Licianul” al lui Praxiteles. Sub Hadrian, capul i-a fost înlocuit cu cel al frumosului Antinous, favoritul împăratului. Portret de femeie în vârstă de un realism emoţionant, din epoca romană, camera împăratului Claudius, mozaicuri cu gladiatori, „Marea Doamnă” din Leptis Magna, purtând „stola”, veşmânt lung cu pliuri, şi „palla”, şalul care îi acoperă capul, „Amphitrita ieşind din apă”, sublim drapată, provenind din Termele de la Leptis Magna, sunt numai câteva dintre bijuteriile artei antice găzduite în muzeu.

„Piaţa Martirilor”, aflată în inima oraşului, marchează trecerea între vechiul cartier colonial italian, cu imobilele sale cu arcade, cartierul afacerilor, cu turnurile lui moderne („That El-Emad”, „Hotel Corinthia”, „Tour Al-Fateh”) şi medina, cu străduţe întortocheate. Moscheele Gurgi şi Karamanli au decoraţii şi mozaicuri remarcabile, realizate de meşteşugari locali.

Medina cu nelipsitul bazar, cu moschei şi minarete care se însufleţesc la glasul muezinului, rămâne nucleul cel mai viu şi fascinant al oraşului. În vechiul oraş fortificat (medina) primul plan al străzilor a fost trasat în epoca romană, când s-au construit zidurile menite să apere populaţia de atacurile triburilor din zonă. În secolul al VIII-lea s-a adăugat un zid către mare. Accesul în medina se face prin trei porţi: Bab Zanata la vest, Bab Hawara la sud-est şi Bab al-Bahr la nord. Fortificaţiile vechiului oraş există încă. Multe case sunt restaurate, se găsesc consulate şi moschei pe străduţele înguste. Dar şi magazine cu mărfuri tradiţionale, bijuterii şi veşminte. Aici poţi trece pe sub unicul monument roman al medinei, rămas încă în picioare, „Arcul lui Marc Aureliu”, construit în întregime din marmură, care astăzi reprezintă unul dintre punctele de intrare în oraşul vechi. Poţi întâlni magazine cu orice fel de mărfuri, tarabe ambulante, medina încorporând atmosfera specific arabă, dar şi luxul avangardist al unor clădiri mai recente, cât şi case sărăcăcioase. Noul „Muzeu Jamahiriya” se află tot aici. El găzduieşte artefacte din perioada neolitică până în zilele noastre, mărturisind bogăţia oraşului.

Frumoasele mozaicuri din situl arheologic de la Sabratha, unul dintre cele trei orașe de aur

La Tripoli se află importante instituţii culturale, precum „Arhivele Naţionale”, „Biblioteca Guvernamentală”, „Muzeul Etnografic”, „Muzeul Arheologic”, „Muzeul de Epigrafie” şi „Muzeul Islamului”.

Aici poţi întâlni ruinele Bisericii Sf. Ioan de pe Muntele Pelerinilor, cu două capele, plasată la sud de Castelul de pe colina Abu Samra, în cimitirul maronit Sf. Ioan.

Moscheea Taynal aflată pe locul istoric al Catedralei Sfintei Maria datează din 1336. O altă moschee semnifictivă este Gurgi, care reflectă influenţe ale stilurilor turc, italian şi marocan, construită în 1833.

Oraşe între deşert şi mare

Intrarea în Castelul Roșu

 La 70 de kilometri de Tripoli se află „Sabrata”, care făcea parte împreună cu Leptis Magna şi Oea din Imperiul Cartaginez. Frumos şi contrastul cu marea împreună şi cele cinci stânci ce fac parte dintr-un sit arheologic care traversează cartiere rezidenţiale, biserici, templul „Liber Pater” înainte de a ajunge la cel mai spectaculos monument, acela al „Teatrului” complet reconstruit de arhitecţii italieni, susţinut de 108 coloane de marmură şi granit, cu capiteluri de facturi diverse, cu doi mari delfini în marmură, de o parte şi de alta a scenei şi alte basoreliefuri.

Regina Africii Romane e „Leptis Magna”, ale cărei ruine transmit încă maiestuozitate faţă de alte situri. În inima oraşului vechi, africanul Septimiu Sever a vrut să construiască, spre sfârşitul secolului al II-lea d. Ch., o localitate după modelul Romei, încorporând opere monumentale demne de un împărat. Au rămas şi acum urmele impresionantului „Arc al lui Sever”, din calcar îmbrăcat în marmură, bogat decorat, care celebrează gloria militară, credinţa religioasă şi înţelegerea familială. În partea de sud te uimeşte de asemenea „Amfiteatrul”, proiectat să strângă în el peste 20.000 de persoane.

În afara drumurilor turistice se află un univers straniu, într-un fel campestru, într-un fel deşertic, un pământ arid unde rătăcesc capre nomade şi berbeci. Aici se refugiau berberii pentru a se apăra de invadatorii arabi şi aici pot fi întâlnite rudimentarele „ksarche”, locuinţe singulare, circulare care, privite din afară par ruina unui castel, dar apropiindu-te seamănă cu nişte cuiburi de vultur. Genialele construcţii săpate în rocă, circulare şi ovale, au rămas o necesitate de ordin primar: aceea de a conserva uleiul şi cerealele, principalele bogăţii naturale ale famiilor berbere.

Mausoleul de la Sabrata

În depărtare se pot zări două turnuri ultra moderne ale complexului „Bural Al Fatah”, în timp ce garajul „Tunis” găzduieşte cel mai mare parking de tramvaie şi taxiuri. Se simte pulsând adevărata viaţă a Africii şi tot aici, femeile provenind din Sudan şi Niger vin să-şi expună produsele, printre care excepţionale exemplare de artă africană.

„Ghadames” este încântător prin labirintul său de oaze de palmieri. Ca o fortăreaţă de nisip înălţată împotriva naturii, împotriva soarelui şi a vânturilor, oraşul a fost fondat de Garamanti, vechii locuitori din Sahara, apoi, după povestirile lui Plinius cel Bătrân, a fost cucerit de romani, care l-au numit Cydamus. De secole a fost locuit de arabi, tuaregi, berberi şi a fost punctul de atracţie cosmopolit pentru comercianţii din fiecare ţară. Este locul de desfăşurare a Festivalului folcloric „Datteri”, care are loc în noiembrie. Este momentul întâlnirilor familiale, când casele sunt toate împodobite cu decoraţii, porţile sunt pictate, sunt puse ghirlande din frunze de palmier. În cadrul festivalului se celebrează logodnele, căsătoriile, dansurile. Durează zile şi nopţi, iar în afara zidurilor au loc parade şi turniruri de cai şi de cămile. Dar fascinaţia oraşului este locaţia sa, unde se ajunge mergând cu caravanele timp de 40 de zile, dacă vii dinspre sud, sau 10 zile, dacă vii dinspre nord. Vechiul Ghadames este o citadelă labirint cu 7 cartiere, unul pentru fiecare etnie, cu şcoli, moschee, pieţe… Şi astăzi fiecare oraş este ca o fantasmă bine conservată.

În medina se intră prin Bab-al-bar, poarta principală. Casele au toate câte trei etaje, cu scări care urcă întretăindu-se, cu geamuri colorate, cu oglinzi care multiplică jocurile luminii, dar mai ales cu trandafiri ce se întind pe ziduri. La înălţime, pe terase, se înfiripă un dialog între o casă şi alta.

Declinul oraşului a început odată cu abolirea sclavagismului, decretată în 1914. Numărul vizitatorilor este şi astăzi redus, câteva grupuri de turişti veniţi din când în când, să surprindă aspectele unei culturi inedite. Este un oraş încredinţat în integralitate locuitorilor săi.

Capodopere demne de marile muzee ale lumii

Muzeul din Tripoli

Dacă pentru cei mai mulţi dintre ei siturile antice sunt locuri privilegiate pentru plimbările cu familia din fiecare vineri, pentru alţii ele reprezintă o mândrie naţională, o secvenţă a istoriei ţării. În muzeul din Cyrene, locuitorii din Shabat, oraşul vecin, fac şi acum de pază, dormind pe rând în faţa lui, pentru a împiedica orice tentativă de furt în timpul nopţii. Această mentalitate specială nu este lipsită de legătură cu liderul de la Tripoli. Deşi a fost un dictator care a încălcat grav drepturile omului, faţă de patrimoniul cultural a manifestat o deosebită atenţie. Iar faptul că a interzis un turism de masă a contribuit la protecţia siturilor. Într-o ţară foarte turistică, se dezvoltă de multe ori săpături clandestine, traficul de piese, degradările siturilor.

În Libia toate acestea nu s-au întâmplat, deşi, de-a lungul timpului, au existat şi excepţii. „Ruinele de la Leptis Magna sunt de o mie de ori mai frumoase decât cele de la Cyrene prin numărul mare de coloane de marmură”, scria consulul din Libia al lui Ludovic al XIV-lea. Ţara era atunci sub dominaţie otomană. Acordând o serie de facilităţi comandantului Maurilor din regiunea Libida, consulul a folosit câteva zeci de muncitori locali pentru a dezasambla vestigiile cele mai vizibile. „Forumul” lui Spetimius Sever şi „Termele lui Hadrian” au furnizat tone de materiale preţioase. Sute de coloane au fost târâte până pe plajă, încărcate în ambarcaţiuni mari şi transportate pe flota regelui, pornind către Toulon şi apoi către Paris, unde antrepenorii le-au folosit pe marile şantiere regale de la Tuileries şi nu numai. În catedrala din Rouen se regăsesc coloane de cipolin de la Leptis, alte plăci de marmură, tăiate în carouri, împodobesc podelele de la Versailles. La mijlocul secolului al XIX-lea, un tânăr ofiţer britanic, Robert Murdoch Smith, sub acoperirea cartografierii zonei, a practicat săpături în anticul oraş Cyrene ajutat de un detaşament al Marinei Regale, pentru „a furniza cât mai multe statui posibil pentru British Museum”. În Cirenaica, regiune extrem de interesantă din punct de vedere arheologic, şantierul misiunii franceze se va redeschide în primăvara anului 2012, în portul Apollonia, unde a fost descoperit sanctuarul grec de la Kallikrateia, la restaurarea bisericilor bizantine de la Al-trun, în grota neolitică de la Abou Tamsa. Apoi vor fi continuate din vară, şantierele din Tripoli. La Leptis Magna sunt de asemenea mai multe şantiere. În săpăturile de la Termele Levantului a fost descoperită o reţea hidraulică foarte sofisticată şi se restaurează mozaicurile şi picturile. În Sirta există o cetate medievală de 18 hectare. Despre toate şantierele libiene se vorbeşte în volumul „Lybie antique. Un reve de marbre” (Libia antică. Un vis de marmură) de Claude Sintes cu fotografii de Gilles Mermet, editat anul trecut în Franţa.

Un spectacol, o călătorie, o feerie

Piața din Leptis Magna

The al-Rabitah al-Thakafiyah şi Dar al-Fann, ca şi un mare număr de şcoli de teatru asigură montarea unor spectacole cu piese arabe, destul de puţin mediatizate, la Teatrul „al-Kashef” şi la „Sdharia Oamar al-Muktar”. În oraş există multe cinematografe în care rulează filme arabe, indiene şi pelicule de acţiune occidentale care atrag foarte mulţi tineri.

Creaţia artiştilor locali face obiectul unor expoziţii organizate la „Ghadames Art Gallery”. Pot fi urmărite performance-uri ale muzicienilor şi dansatorilor, mai ales cu ocazii speciale, cum ar fi nunţile sau în timpul celebrării „Ramadanului”. Acest Festival, care are loc de obicei în lunile septembrie şi octombrie, respectat de musulmanii din întreaga lume, le cere credincioşilor să se abţină de la mâncare şi apă între răsăritul şi apusul soarelui. Seara se organizează deseori mese comune, se fac cumpărături şi vizite în medina. Sărbătoarea „Ramadanului” este marcată de un festival ce durează trei zile, numit „Eid ul Fitr”.

În timpul verii există popularul „Tripoli Festival”, la care participă artişti libieni, dar şi internaţionali.

În luna aprilie este momentul Festivalului „Qasr”, găzduit de fortăreaţa veche de 700 de ani Kabaw, aflată la 9 kilometrei de Tripoli. Este un festival al muzicii şi dansului berbere

La jumătatea lui octombrie se celebrează „Ghadames Festival” în vechiul oraş Ghadames, cu muzică şi dansuri.

În lunile noiembrie, familiile celebrează împreună „Eid al-Adha”, comemorând sacrificiul lui Abraham şi marcând timpul pelerinajului la Mecca.

Ruinele de la Sabratha

În ultimele trei zile din decembrie se desfăşoară „Ghat Festival”, al culturii tuarege, în localitate cu acelaşi nume, aflată la 1.342 de kilometri de Tripoli. Din el fac parte şi concertele de Anul Nou.

Nuntă la Tripoli. Caracterul etnic joacă un rol important în veşmintele bătrânilor, ale berberilor, care poartă în general caftane albe sau crem.

Femeile îşi păstrează hainele tradiţionale, extrem de somptuoase, numai pentru sărbători sau nunţi. În bazar se pot găsi exemplare fastuoase, brodate cu fir de aur, dar la preţuri de multe ori greu accesibile. Cele care nu şi le pot permite se mulţumesc de multe ori să se fotografieze cu ele.

O nuntă durează 5 zile şi începe cu „Hafla”, o noapte dedicată mâncării, muzicii şi dansului (în încăperi separate pentru bărbaţi şi pentru femei). A doua zi, „nejma”, mireasa este pregătită pentru ceremonie, braţele, picioarele şi umerii îi sunt acoperite cu modele aplicate cu henna, operaţie care durează ore în şir. În a treia zi, familia mirelui şi prietenii aduc daruri de aur miresei, care este îmbrăcată în stil occidental cu rochie albă. Ea petrece cu familia şi prietenii ei, în timp ce mirele stă cu prietenii şi familia lui la un ospăţ prelungit. În a patra zi, mirele îşi ia mireasa cu mare fast, cu claxoane de maşină, tobe şi alte instrumente zgomotoase. Aceasta se îmbracă tradiţional. În sfârşit, a cincea zi începe cu un mic dejun copios, mireasa îşi schimbă hainele de 3 sau 4 ori de-a lungul zilei, după care perechea pleacă în luna de miere.

Tripoli, o imagine pitorească a vieții de zi cu zi

Trebuie să gustaţi şi mâncărurile tipice locale: carne cu verdeţuri şi couscous şi macaroane. Mâncărurile tradiţionale sunt couscous cu peşte sau carne, „harira”, o supă de linte, şi „sherba”, supă de carne de pui sau de curcan cu oaie. Este interzisă carnea de porc, ca şi băuturile. Restaurantul „Zahra” este specializat în preparate din carne de miel şi alte mâncăruri orientale. La Cafeneaua „Sea Wave” se găsesc băuturi nealcoolizate, reci sau calde, prăjituri şi pizza. Străzile sunt pline de negustori ambulanţi care-ţi oferă kebab, o ţepuşă cu carne de miel, sau fructe uscate.

E de vizitat şi cartierul artizanilor, unde maeştri orfevri lucrează aur, argint şi bronz, dar şi diferite obiecte din lână, covoare. Interesante şi obiectele din viaţa cotidiană, precum narghilele, splendide cafetiere sau farfurii din ceramică pictată. Spectaculoase şi costumele brodate, lucrate de mână, ce reprezintă piese imbatabile. Străzile din jurul portului sunt pline de baruri deschise până târziu în noapte. Dar Tripoli are încă multe lucruri de oferit: frumoasele coaste de-a lungul Mediteranei, care te fascinează prin marea caldă şi curată.

Tradiţionalele Băi din nordul Africii se află şi în Libia, pe care turiştii le pot vizita sub supravegherea unui ghid, şi în acord cu sexul căruia baia respectivă îi este destinată. Foarte cunoscute sunt „Al – Heygha”, „Al – Kebira” şi „Draghut”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.