Articole scrise de: Ioan Vieru

Laboratorul ideologic din perioada comunistă a lăsat în urmă o categorie de om nou, al sistemului. Succesul social în România este decisiv marcat de aceste reminiscenţe ale unei confruntări cu pretenţii istorice, planetare.

Lupta pentru putere și supremație, așa-zis politică, de la București, nu este expusă unei eroziuni firești, naturale. Singulara demisie, a lui Crin Antonescu, demagogică, însă reală, deschide calea unor posibile aranjamente și în alte partide.

Lupta pentru putere şi supremaţie, aşa-zis politică, de la Bucureşti, nu este expusă unei eroziuni fireşti, naturale. Singulara demisie, a lui Crin Antonescu, demagogică, însă reală, deschide calea unor posibile aranjamente şi în alte partide.

Situaţia în care se află fratele preşedintelui României nu poate rămâne fără urmări, dintre cele mai mari.

Teroarea din iunie 1990, care a pus stăpânire pe Bucureşti, dovedeşte nu numai activarea spre violenţă a instituţiilor statului român, dar şi imensa reţea civilă aflată la dispoziţia acestuia. Acele evenimente au blocat integrarea europeană, inclusiv procesul intern de normalizare minimă. Cancelariile occidentale, în loc să deznoade firele aparent încâlcite, le-au complicat mai mult, spre […]

Guvernul se află în campanie electorală, în frunte cu prim-ministrul, de altceva nearătându-se deloc interesat. După seria de coabitări care i-a consolidat poziţia realmente asiato-cripto-comunistă, nu mai poate urma decât o mentalitate de eternizare în aria puterii.

Alegerile europarlamentare au arătat cum şansele de reformă continuă să scadă, că nu mai există nicio soluţie în acest moment. Singura speranţă a electoratului pare să fi fost legată de vreun scandal notabil care ar fi putut produce vreun miracol.

După cum se prefigurează noul cincinal european, despre comunism nu se mai poate vorbi decât de bine, ceea ce nu e de acceptat.

Alegerile pentru Bruxelles au avut loc pe fondul unor mari incertitudini pe care politicienii n-au reuşit să le clarifice. După integrarea Estului, UE a avut un parcurs lipsit de anvergura necesară proiectului uriaş.

Tot mai mult, vizitele oficialilor americani la Bucureşti stârnesc stupoarea, indiferenţa. Recenta, a domnului Joe Biden, vicepreşedinte la Casa Albă, a transformat Bucureştiul într-un fel de sărbătătoare a poliţiei comunitare. O prezenţă de o asemenea amploare nu dă tocmai bine într-o ţară cu organigrame ale serviciilor se securitate destul de complexe. Lăsând la o parte […]

Se vorbeşte despre tot mai accentuata prezenţă europeană a României, însă asistăm, sistematic, la un fel de ieşire din Europa. Politicienii noştri, europeni, se-nţelege, iau locul fostelor maimuţe ideologice din perioada totalitară.

Jurnalismul autohton, ca întreaga societate, trece printr-o grea încercare istorică. Dacă ar fi în discuţie mediocritatea, tabloidizarea, caracterele, s-ar putea prefigura o ieşire. Situaţia este mai complicată şi de neregăsit, în această amploare, aproape nicăieri în Europa.

Febra alegerilor europene pare destul de estompată de efectele mai multor crize care supravieţuiesc. Bruxelles-ul se conturează tot mai mult drept o oază fără comunicaţii adevărate cu teritoriul, în care se alchimizează o politică propagandistă.

Libertatea din România este unul dintre cele mai controversate subiecte de după căderea comunismului, acutizându-se cu fiecare an. Obligaţi să suporte efectele unei anarhii constituţionale, autointitulată libertate, românii se văd tot mai neputincioşi în controlarea deciziilor privind propria lor viaţă.

Trăsăturile simpatizantului invaziei sovietice de după Al Doilea Război par să rămână constante, chiar după trecerea unei jumătăți de secol. O catastrofă morală spectrală s-a întâmplat pe toate planurile. Și astăzi victimele beneficiază de o indiferență care nu este altceva decât complicitate cu o istorie care se metamorfozează beneficiind de o asistență specializată. Simplele comemorări, […]

PSD-ul este una dintre rătăcirile României. PSD-ul împreună cu toţi sateliţii fostului FSN, din anii ’90, a paralizat societatea românească. O întoarcere în timp, acolo unde se află punctul adevărului, nu s-a petrecut.

1989 ar fi trebuit să fie sfârşitul multor dezastre care au fost parte intens constitutivă a comunismului. Conservate meticulos de gălăgia instalată interesat, acestea au revenit sub cele mai elaborate şi toxice reţete.

Săptămâna Mare a fost pentru politicieni şi media inspiraţie spre nimicirea oricărei căi spre normalitate, arătând subterana în care se situează şi este menţinută cu tenacitate România.

Romantismul postcomunist s-a încheiat când Rusia şi-a anexat prin proceduri legal-ilegale Crimeea. Lentoarea reacţiilor coercitive, în acest caz scandalos, arată unde au ajuns standardele de siguranţă ale cetăţenilor europeni.

Majoritatea tragediilor momentului sunt trecute la diverse, în cazul în care nu trezesc chiar un fel de entuziasm asasin imposibil de neutralizat. Viaţa publică a ajuns bântuită de o indiferenţă vinovată al cărei decont ne priveşte pe fiecare, mai mult decât tindem a crede.

România este în regim de avarie economico-politică de foarte multă vreme. Statisticile care arată creşteri economice sunt dintr-o sferă abstractă, sistemică, fără vreo legătură cu realitatea cotidiană.

Atmosfera electorală ar trebui să fie dominată de aducerea în discuţie a reformelor şi a implementării lor. În cazul României, aceasta este mai mult decât necesară.

Ce era previzibil s-a întâmplat. Partidele politice şi-au desemnat candidaţii, disciplinat, aşa cum cere legea electorală. Într-o tăcere şi o conspirativitate de tip debarcarea ruşilor în Crimeea.