De unde bate vântul

Majoritatea tragediilor momentului sunt trecute la diverse, în cazul în care nu trezesc chiar un fel de entuziasm asasin imposibil de neutralizat. Viaţa publică a ajuns bântuită de o indiferenţă vinovată al cărei decont ne priveşte pe fiecare, mai mult decât tindem a crede. Recenta anexare a Crimeii, eveniment cât se poate de grav, care nu este decât evident balon de încercare, a dispărut interesat în inerţia contextului. Cancelarul Germaniei, doamna Merkel, anunţă sancţiuni drastice dacă Moscova nu va ocupa întreaga Ucraină. Dacă va ocupa Ucraina, sancţiunile se vor referi la ocuparea altor state europene etc.! Dacă altceva mai grav nu apare pe firmamentul istoriei, se inventează, existând o maşinărie publicistico-politică în acest sens, adaptată tuturor clişeelor culturale, cinematografice, eseistice şi de alte genuri. Anexări peste anexări, invazii peste invazii dau nota dominantă unei agresivităţi care caută o susţinere populară.

Viaţa politică internă a României se conectează instant la aceste mişcări blocante, producând un vid instituţional şi civic agravant. Politicienii români nu ştiu decât a vorbi propagandistic despre NATO şi UE, de parcă acestea ar fi garanţii propriilor eşecuri şi delapidări. Orizontul dezbaterilor publice şi al perspectivelor este, astfel, limitat ca de o teribilă undă de şoc. Politica este administrată de interesele politicienilor nu de către societate. Politică pentru ea însăşi, pusă doar în slujba unei mobilizări propagandistice pentru unii sau alţii dintre cei care vor sunt însuşi declinul. Este bizar cum dintre atâţia candidaţi la europarlamentare aproape niciunul nu are un mesaj credibil, adică implicat, revelat, privind politica Europei sau a României în UE. Catifeaua corupţiei s-a extins în tot şi în toate, captarea atenţiei având priorităţi fără nicio legătură cu obţinerea unui mandat. Dizolvarea mediului social reactiv pare să fi atins limite absolute. Cu o presă anemică, intens tabloizată, cu marfă infinită, o justiţie reformată decisiv în partea formală, şi absolut deloc în fineţea capacităţii de reglementare morală, România este un experiment al unor tentative concentraţionare care ar fi trebuit de mult să fie eliminate.

Păstrarea acestor modalităţi de raportare a mediului instituţional la societate a creat un uriaş cerc vicios. Isteria publică, nevroza colectivă duc la o degradare accentuată. Exerciţiile de supravieţuire care se generalizează într-un asemenea climat înlătură orice perspectivă de reformă, de abordare. Energiile publice, intelectuale, abia dacă rezistă asalturilor punctuale şi unei marginalizări totale, fiind exterminate. Democraţia, unica posibilitate prin care se poate debloca acest conglomerat politico-administrativ, a ajuns ea însăşi un monopol asemănător ideologiei comuniste. Autogenerându-se în formula delapidatorilor, cu o forţă asemănătoare adevărului, având armate de specialişti la dispoziţie, această manipulare trage un gard de sârmă ghimpată imposibil de trecut, vizibil, tot mai trecut cu vederea. Adăugând şi un bruiaj informaţional pe măsură, totul pare apocaliptic.

Uniunea Europeană nu este un congres unde majoritatea sunt spectatori şi aplaudă în delir. Nici a fi europarlamentar nu înseamnă, până la urmă, a nu avea o informare permanentă cu acea comunitate care te-a desemnat. Aleşii României au reuşit doar să se înscrie în susţinerea cauzelor altor comunităţi, mimând implicarea înaltă, importantă. Dovezile lor pentru integrarea practică în Europa, stupefiant, nu există. Cu politicieni artificiali, preparaţi în laboratoarele corupţiei şi carierismului acesteia, posibile surse ale unor interese anti-europene şi anti-româneşti, nu se poate face un pas spre ieşirea din această criză a integrării. În timp ce toate statele europene au găsit, totuşi, soluţii, raportate la situaţii dramatice, cazul Greciei sau Ciprului fiind cel mai elocvent, România se menţine strategic într-un conflict intern minor, constituit pentru a menţine actualele alianţe şi sfere de putere mafiotă. Nu mai este nicio îndoială pentru nimeni că nu avem oameni politici care să aibă un ideal, un program. Excluderea morală, şi de ce nu şi administrativă, a acestora din orice discuţie despre ce ar putea face la Bruxelles, sau aici, este indiscutabilă.

Europa intră în alte provocări prin care mişcările globale deja schimbă dinamica alianţelor. Aducerea masivă de trupe NATO în Polonia, intensificarea prezenţei americane la Marea Neagră arată perspective deloc roz ale situaţiei actuale. Recuperările democratico-economice ale României, graţie integrării, nu se pot întâmpla decât prin invocarea unor trăsături de excepţie pe care trebuie să le aibă cei aleşi. Dacă mentalitatea curentă este atât de permisivă în faţa degradării omului politic, şi a instituţiilor, este de la sine înţeles că reformele mult aşteptate nu au nicio bază de plecare. Cu o economie slăbită, o societate fără democraţie internalizată, va fi greu de făcut faţă vremurilor care se anunţă. În caz contrar ieşirii din expectativă, România va fi condusă de tot felul de dictate, care tot unilaterale vor fi, indiferent de unde vin.

Alegerile europene au loc pe fondul unor subiecte tabu, tocmai acelea care reprezintă problemele viitorului apropiat. Viitorii europarlamentari români riscă să fie pe dinafara tuturor mişcărilor care vor avea loc, aducând prejudicii şi mai mari ţării. Politicienii români mai cred, justificat deocamdată, că au imunitatea unor activişi sau securişti. După căderea comunismului, invazia Crimeii va schimba soarta lumii, cam în acelaşi mod.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.