Teroarea din iunie 1990, care a pus stăpânire pe Bucureşti, dovedeşte nu numai activarea spre violenţă a instituţiilor statului român, dar şi imensa reţea civilă aflată la dispoziţia acestuia. Acele evenimente au blocat integrarea europeană, inclusiv procesul intern de normalizare minimă. Cancelariile occidentale, în loc să deznoade firele aparent încâlcite, le-au complicat mai mult, spre satisfacţia multor politicieni care chiar doreau aşa ceva. Regimul Ceauşescu a fost plasat, indirect, prin această izolare datorată mineriadei, drept unul popular, culpabilizând aberant o întreagă naţiune. Nici astăzi viaţa politică din România nu şi-a revenit din acel şoc. Ajunsă constant o simplă imagine trucată, România a intrat sub bolţile unui nedrept semn de întrebare destructurant. Rediscutarea acelor evenimente nu are sens decât dacă se vor căuta adevăraţii vinovaţi, care au aceeaşi origine.
Infernul din iunie 1990 a confiscat în totalitate civismul până astăzi. Acţiuni precum aceea din Piaţa Universităţii, atât de necesare în unele momente, n-au mai fost, şi nu sunt semne că vor fi. Statul totalitar a reuşit să se reorganizeze perfect, impunându-şi, incredibil, în continuare, statura de diriguitor stalinist al libertăţii. Transformarea Pieţei Universităţii în tribuna câtorva personaje contradictorii, discutabile, a fost o modalitate de-a stinge un fenomen de solidaritate organizată, vie. Protagonişti ai Pieţei Universităţii puteau fi foarte mulţi români, aceasta fiindu-i esenţa şi măreţia. Confiscarea ei a început prin plasarea strategic-manipulatorie a lui Marian Munteanu în lider absolut. Aşa cum a fost creat, aşa a dispărut, apartenenţa personajului fiind clarificată. Apoi, culpabilizarea vecină cu asasinatul, sub tot felul de motivaţii, a tuturor celor care au trecut exprimându-se de la celebrul balcon, a fost o strategie cu unele rezultate!
Mecanismele acelei represiuni nu au fost reformate, elucidate publicului, pentru că statul român încă nu a recunoscut implicarea în acele evenimente. Instituţiile responsabile, cu tot tam-tamul făcut, nu au ridicat un deget, aflându-se încă într-o reformă fără legătură cu democraţia şi eficienţa acesteia. Incriminarea câtorva persoane e mult prea puţin raportată la gravitatea acelui moment. Instituţiile statului comunist traversaseră trecerea spre noua societate la fel de asasine ca în decembrie 1989, având chiar o tuşă chiar mai anti-populară.
Dacă Piaţa Universităţii nu ar fi fost spulberată de regimul Iliescu, lucrurile ar fi fost obligate să evolueze altfel în plan democratic. Poate alegeri anticipate, schimbarea sistemului de organizare instituţională, şi chiar revenirea Regelui Mihai în ţară. Lăsarea în praful istoriei a Pieţei Universităţii nu este deloc potrivită. Românii plătesc un preţ greu şi astăzi pentru modul în care s-a sfârşit fenomenul Piaţa Universităţii, iar dacă aceasta nu ar fi fost, lucrurile ar fi arătat mult mai rău astăzi. Liderii politici, în fapt politrucii, ajunşi la vârf prin tot felul de scheme mafiote, înfrângând acel fenomen, şi-au creat cale liberă spre terfelirea naţiunii. Supravieţuirea regimului Iliescu, cel care declarase, de altfel, că nu avea să participe la alegerile din primăvara lui ’90, a însemnat restructurarea la pas a instituţiilor de manipulare de care România nu s-a mai putut debarasa. Astăzi, la atâţia ani distanţă, trăim în aceeaşi istorie încremenită într-o accelerată degradare publică pe suportul unei dezvoltări artificiale. Chiar dacă persoanele aflate în funcţii în iunie 1990 nu mai sunt active, locul nu le-a fost luat de cei interesaţi de reformă. Propaganda a fost devastatoare blocând viaţa politică, şansele electorale şi interesul pentru o nouă societate. Criminalitatea de la sfârşitul lui 1989-mijlocul lui 1990 a pus bazele statului actual. Un stat în care anvergura economică, socială, instituţională se află încă sub o dirijare identică. Statul român actual seamănă instituţional cu cel comunist, cu diferenţa că nu mai are legătură cu naţiunea decât în coerciţii.
Piaţa Universităţii identificată doar cu năvălirea hoardelor de mineri a fost împachetată într-un cadru ideatic pentru retardaţi. Probabil, mai mult de jumătate dintre mineri erau lucrători în servicii costumaţi în mineri. Oamenii care muncesc onest nu pot fi într-atât de lipsiţi de orice umanitate, cum au fost cei care au distrus ideea de libertate a expresiei din Piaţa Universităţii. Acolo a fost violenţa unui sistem, cu atât mai culpabilă, prin instigarea unei părţi a societăţii contra celeilalte, ceea ce se numeşte război civil. Acele structuri, chiar dacă integrate în altele democratice, NATO, UE, au încă vicii care pot degenera oricând.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.