Mai există cineva în România care să nu fi fost sau să nu fie agent secret? Întrebarea s-ar pune mai ales atunci când vine vorba de persoanele publice.

Calea Victoriei, celebrul bulevard interbelic, a ajuns prin reamenajare să aibă imaginea unui poligon de încercare pentru tot felul de genuri automobilistice.

Între a vota şi a nu vota, votul este soluţia doar în condiţiile în care se va elimina actuala imunitate a demnitarilor, şi, atunci când va fi cazul, alegerile anticipate se vor putea declanşa în mod firesc.

Infrastructura rutieră din România este un infern, nu întâmplător administrat şi populat de o floră şi faună pe măsură.

Opţiunile electorale sunt dirijate decisiv spre patologic, şi nu spre programul politic. Propaganda comunistă, cu mijloacele terorii, a lăsat în urmă un imens bazin de delir public, încât luarea în serios a candidaţilor este exclusă, din foarte multe motive.

Cine crede că România nu se află în colaps dă încă şi încă o şansă corupţiei. Formula juridică de „grup infracţional” se poate aplica în foarte multe instituţii publice, care altfel nici nu ar mai putea funcţiona.

Dacă un medic face o greşeală fatală sau handicapantă în exercitarea profesiei, plăteşte. Dacă un responsabil public este găsit vinovat de o faptă gravă, trebuie să plătească.

Până în acest moment, campania electorală a scos la suprafață, ca orice situație de criză care este în fapt, câteva subiecte care nu au fost niciodată atât de vizibile. Serviciile, și un posibil câștigător

Sistemul ocult, al unor găşti care parazitează România, chiar deconspirat, pare a nu resimţi nicio vibraţie. Cutremurele reale sau provocate îl consolidează permanent.

Ce este, până la urmă, economia unei ţări? Aceasta este o întrebare la care tot mai mulţi români ar trebui să răspundă, pentru a avea un cuvânt decisiv în configurarea politicii, politicilor, propriilor drepturi şi responsabilităţi.

Inamicii democraţiei sunt, în primul rând, reprezentanţii statului care se folosesc de structurile publice în interes personal.

Noua configurare a Comisiei Europene, sub bagheta dlui Jean-Claude Juncker, pare a fi una mult mai autoritară decât precedenta. Pe zi ce trece atribuțiile Bruxelles-ului cresc în mod simptomatic, din rațiunile unui centralism explicabil. Criza economică și nemulțumirile fac din Europa un teritoriu tot mai omogenizat în nemulțumire , cu toate diferențele de la un […]

Politica externă a unei ţări democratice reprezintă un veritabil suport de modernizare şi solidaritate umanitară, în egală măsură.

E de-a dreptul straniu să-i auzi pe cei din fruntea partidelor că sunt de stânga sau de dreapta. Ceilalţi, eşaloanele inferioare, nu au nicio legătură cu ideologia căreia i-ar aparţine, din simplul motiv că aceasta nu există.

Cine este în spatele politicii româneşti se poate lesne afla după inventarierea candidaţilor la funcţia de preşedinte al României.

Imaginea camioanelor ruseşti plecate cu ajutoare spre Ucraina se anunţă a fi una dintre cele mai teribile puneri în scenă ale instabilităţii planetare.

Faptul că Justiţia lucrează la intensitate maximă în plină campanie electorală constituie primul semn că suntem încă departe de lumea normală.

Klaus Iohannis are cele mai mari, şi oarecum îndreptăţite, şanse de-a câştiga viitorul mandat de preşedinte al României.

Acum, când finish-ul cazului Voiculescu pare deja o decizie corectă, nimic mai mult, altceva pare a se pregăti. Nu este, desigur, singurul caz în România bulversată de tot felul de succese şi măriri, iar acest lucru ar trebui reţinut.

A căuta soluţii la ieşirile din decorul firescului, cum se întâmplă pe aici, la noi, a încetat de multă vreme să fie o stare de fapt.

Fuziunea PNL – PDL face parte, probabil, dintre ultimele agresiuni majore asupra democraţiei, cu efect pe termen lung.

Scena politică demonstrează uneori subtilităţi, alianţe, trădări care ar putea fi orientate şi spre reformă.

România nu se vede bine de oriunde ai privi-o. Inerta societate din unele ţări europene s-a instalat şi la noi, pasul decisiv, în această direcţie, fiind făcut în comunism.

Societatea românească este menţinută de întreg sistemul care o guvernează la o distanţă, perfect reglată, faţă de orizontul democraţiei.