Iohannis nu poate suplini democraţia

Klaus Iohannis are cele mai mari, şi oarecum îndreptăţite, şanse de-a câştiga viitorul mandat de preşedinte al României. Oarecum complexat de traseul pe care l-a parcurs până acum, între Sibiu şi Bucureşti, edilul transilvan, pentru recuperări inutile, pare dispus la tot felul de parteneriate care îl pot transforma într-un captiv, dacă nu cumva acest lucru s-a întâmplat într-o anume măsură. Politic, Klaus Iohannis are un mesaj destul de echilibrat, corect, lipsit de superficialitatea care face ravagii. De altceva nici nu este nevoie. Poate fi un bun preşedinte, însă, odată rezolvată această problemă, ea nu poate fi totul. Situaţia viitorului preşedinte al României nu este deloc una comodă. El va trebui să susţină reformele, în primul rând o altă centrare a funcţiei sale, chiar o clarificare reală, autentică, a formei de guvernământ. Specificul absolutist al puterii publice în România trebuie eliminat, împreună cu această monstruoasă afacere care a ajuns să fie politica autohtonă. Un viitor preşedinte pus pe răzbunări, ca soluţie reformistă, aşa cum se anunţă unii, după exemplul actualului preşedinte, ar bloca orice cale de reechilibrare a ţării. După cum un preşedinte aflat împotriva justiţiei ar fi la fel de nefast. Preşedintele nu trebuie să fie nici un avocat al poporului, adică un reprezentat al nimănui, dar nici unul care să se situeze paranoic deasupra tuturor spre a-i domina, acest comportament generând dictatură sistemică şi implicită corupţie.

Modul în care Klaus Iohannis se implică în tot felul de alianţe poate avea deja un preţ nefast pentru viitorii ani. Nevoia unora de a transforma un lăstar într-un arbore care să-i protejeze poate duce spre un populism destul de periculos, şi spre un nou tip de propagandă. Anularea oricărui mesaj public în comunism pare să nu se fi sfârşit. Ceea ce pot partidele româneşti actuale am văzut. Ceea ce pot politicienii ajunşi la vârf este deja o problemă a Fiscului şi a justiţiei. Cei care se apropie de viaţa politică ar trebui să ia distanţă reală faţă de o asemenea stare de lucruri. Aşa derutat şi eterogen cum este, electoratul aşteaptă altceva decât o simplă calmare a lucrurilor. Actualele oferte judiciare n-ar trebui să aibă nicio conotaţie electorală specială decât într-o activare a bunului-simţ. Sunt prea puţine averi în România care să fie rezultatul muncii, al iniţiativei şi creativităţii. Majoritatea s-au constituit din trecerea capitalului public în cel privat, prin schemele cunoscute şi prin amatorismul privatizărilor. Economia României actuale este prea de tot şubredă, făcând loc tuturor posibilităţilor de exploatare. Lucrurile n-ar sta aşa dacă sistemul ar fi flexibilizat spre o economie liberă, competitivă. Nu există nici competitivitate, nici transparenţă, nici asumare a greşelilor. Există numai răzbunări între tot felul de impostori, la nesfârşit. Drumul spre Europa este încă o potecă, aşa cum este calea rutieră între Arad şi Nădlac, în timp ce Ungaria a ajuns cu autostrada la graniţa României. La Mioveni în Argeş, unde se fabrică unul dintre cele mai de succes branduri româneşti ale momentului, drumurile sunt ca acum 50 de ani.

Întregul compozit uman naţional a suferit în aceşti ani o transformare înfiorătoare. Toată lumea s-a specializat în producerea pagubelor, aceasta fiind considerată performanţa de-a face faţă situaţiilor. Urmare, avem peste tot personaje care spun că negrul este alb, aşa cum alţii invocă justiţia după ce consolidează legi total contrare. Întregul sistem s-a constituit din asemenea personaje, descendenţi direcţi ai comunismului. Cinismul implicit face din România un loc antipatic, al unei degradări cu ramificaţii în istoria vechea a locului, substituindu-se necontrolat şi poluant tradiţiei. Au intrat în această magie a corupţiei şi a profitului majoritatea fostelor elite fabricate în comunism, care au mimat anti-comunismul ulterior. Politica ţărilor din jur este mult mai deschisă, respiraţia socială fiind mult mai amplă. Natura criminalităţii politice din România a ajuns o caracteristică generală constituind unui mediu lipsit de orice raportare morală.

Şansa lui Klaus Iohannis constă în a rămâne un om al administraţiei în curs de modernizare rapidă, profund ataşat valorilor democraţiei. Miza pe alianţe nu e tocmai potrivită felului său de a fi, şi nici postura de şef de partid care poartă balastul actual nu-l avantajează. Nu va fi greu „Miticilor” din Regat să îl cosmetizeze într-un fel de C.P. Tăriceanu, încurajându-i naivităţi pe care le are, până la urmă, orice persoană onestă şi nepoluată. Istoria este de partea lui pentru Klaus Iohannis, măcar pentru temperarea corectă a unor excese de toate tipurile. În acest moment, România merge pe un drum înfundat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.