Agenţi de toate culorile

Cine este în spatele politicii româneşti se poate lesne afla după inventarierea candidaţilor la funcţia de preşedinte al României. Majoritatea sunt din aceeaşi breaslă principală, şi din celelalte ultracunoscute. Unul şi unul, nu foarte diferiţi de parlamentari, aleşi locali, sau responsabili din administraţia publică. Aceste persoane, fie că sunt presupus civile sau, altfel, aparţinând realmente ierarhiilor militarizate, se află în misiune. Semi-deconspirarea fostei Securităţi, susţinută de o Justiţie blocată în mici şi nenumărate amănunte, a transformat spaţiul public în loc de desfăşurare a unora care nu au chiar nimic de oferit. Întreaga lor experienţă este legată de fraudare. Dacă n-au fraudat o fabrică sau o bibliotecă, sigur au exterminat o localitate. Desigur, personajele fac parte din reţelele mafiote diversificate pe care vor trebui să le protejeze cu preţul posibilului mandat, dacă nu cumva mai mult. Vocea lor este însuşi statul român de astăzi pe care unii îl invoca cu o lipsă de argumente evidentă. Aşa cum era conducerea fostului partid comunist, reprezentând o mână de activişti, plus susţinătorii, în aceeaşi sinistră situaţie ne aflăm. Aşa a fost începutul, în 1990, netulburat decât de prezenţa inclasabilă a lui Emil Constantinescu. Deşi perceput de mulţi analişti drept unul dintre cei mai mediocri preşedinţi, lucrurile stau chiar altfel. Emil Constantinescu nu a avut structură de dictator, nici de mafiot, lipsindu-i, din păcate, vocaţia de reformator, de care respectivul moment avea iminent nevoie, şi în spiritul căruia obţinuse mandatul. În fapt, nu este obligaţia unui preşedinte democratic să agite societatea într-o direcţie sau alta. Presiunile care au dus la eliminarea, autoeliminarea, lui Emil Constantinescu din politică aparţin acelor mentalităţi care s-au reinstalat peste tot. Într-un asemenea climat, a vorbi despre democraţie reprezintă ceva de-a dreptul ofensator la normele europene.

Cu toate că au fost scoase din scenă mari nume, în esenţă, nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla nimic. Imensa maşinărie mafiot-statală merge mai departe cu o autonomie de funcţionare pe termen nelimitat. Politica externă zonală nu este într-un moment prea bun, fapt care ar trebui să ducă la o întărire a democraţiei, nu la o subminare strategică a ei, cum vedem că se întâmplă. Acest deficit democratic este tocmai principala cauză a imposibilităţii de-a ieşi din criza plasată în responsabilitatea electorală a celor exteriori aparatului guvernamental. Uşor intoxicaţi de eternitatea puterii pe care au reprezentat-o, trâmbiţând imposibilitatea de-a pierde, în marea lor parte, nu sunt decât o echipă de bruiaj. Se coboară astfel în derizoriu, în tematici ale derutei, când ar fi nevoie de o abordare sinceră şi concretă. Poate întrebarea, pe cine reprezintă aceste caricaturi, ceea ce sunt mulţi dintre candidaţi, nu ar fi rea, spre a debloca o campanie şi aşa mult prea mediocră. Funcţiile publice nu mai pot fi decorative, ca în statul totalitar, şi nici servind interese personale, cum se întâmplă acum.

Oamenii de sistem, trecând drept profesioniştii actuali, sunt, probabil, cea mai mare pacoste. Cu fiecare secundă contorizată la un salariu în mare parte nemeritat de aceşti incontrolabili profitori, românii se aleg şi cu o expertiză decurgând din inerţia unei aberaţii sistemice. Un corespondent al vechimii în muncă, din anteriorul sistem, punând total în paranteze performanţa. Prestaţia foştilor preşedinţi ai României, de până acum, a avut legătură doar cu prezervarea unor privilegii acordate grupurilor de interese fatale dezvoltării. Când Traian Băsescu vorbeşte de competenţă ar trebui să fie secondat de specialiştii pe care îi are în schemă, care să vină cu soluţii. Nu s-a întâmplat asta dintr-un motiv simplu. Statura preşedintelui este la nivelul politicienilor de tot mărunţi, puşi pe scandaluri care să le acopere inactivitatea. De acest măcel, anunţat de fiecare jurnal de dimineaţă până seara, profită întreaga clasă politică. Foştii preşedinţi ai României, cu excepţia lui Emil Constantinescu, până la cel din prezent, par a fi dintr-o ţară arabă. Acest fel de comportament, între dictator sau produs al corupţiei, face imposibilă joncţiunea la climatul european, oricât ar fi invocată Europa. În realitate, în România, nu se poate schimba nimic, mecanismele îngheţând într-o asemenea contextualizare instantaneu. Războiul între Parlament şi Preşedinte, marca România, ţine de opţiunile puterii politice spre mediile sociale frauduloase, acestea având o acoperire extrem de largă. Rescrierea cadrului de reglare a mediului instituţional va trebui să permită demiterea mult mai simplă a celor care ocupă funcţii publice, în caz de neconformitate, cât şi eliminarea imediată a imunităţii. Preşedintele României poate reprezenta România până la un punct, Parlamentul la fel. Folosirea democraţiei pentru constituirea unei dictaturi a unor grupuri restrânse anihilează România. Dincolo de acestea sunt formulele democratice obligatoriu de abordat. Astăzi, în România, preşedintele, inclusiv orice om politic, poate face foarte multe lucruri pe cont propriu cu consecinţe deosebit de grave fără să răspundă pentru ele. Modelul s-a extins în întreaga societate, iar preşedintele dă tonul principal.

Europa, reformele, schimbările interne obligatorii care fac o listă mai mare decât Casa Poporului nu mai pot aştepta. Actualii candidaţi par animaţi de simpla dorinţă de a lua locul cuiva şi de a deveni chiar mai detestabili. Toţi revendică un anume patriotism găunos, de sorginte comunistă, fără legătură cu viaţa concretă a oamenilor. În mare parte, toţi provin din medii lipsite de o pondere a responsabilităţii şi onestităţii, fiind de-a lungul timpului nişte verigi ale unui sistem asasin. Dacă societatea românească este bulversată, are neînţelegeri asupra staturii preşedintelui, viitorul în manifestarea lui nu mai are nicio toleranţă pentru dramaticele acumulări din societate. Politica făcută de însuşi sistemul dovedit a fi odios, pentru sine însuşi, nu mai poate fi tolerată.

Ieşirea la rampă a unor personaje de numele cărora nu se leagă absolut nimic democratic reprezintă un înfiorător afront. O listă neagră a campaniei electorale se impune!