În timp ce preşedintele României are ca proiect un „muzeu al comunismului”, de parcă cel de la Sighetu Marmaţiei ar trebui închis, sunt prea puţine voci care să afirme că nu avem clasă politică.

Toate previziunile spun că majoritatea clasei politice se află într-o debarcare istorică, similară unei schimbări de regim.

Actuala clasă politică nu este deloc zguduită de ceea ce se întâmplă, în plan judiciar, dovadă că există un control mult prea mare, înfiorător, al situaţiei.

E greu de crezut, România are o lege prin care foştilor preşedinţi li se pune la dispoziţie o locuinţă, de lux, se-nţelege, pentru tot restul vieţii.

Nu numai Franţa, întreaga lume civilizată este cutremurată de ce s-a întâmplat cu editorii revistei „Charlie Hebdo”. S-ar putea spune că acest fapt a fost posibil şi pe fondul relativizării libertăţii presei, xenofobiei, degradării vieţii politice, care permite, indirect, apariţia barbariei. Când se petrec asemenea lucruri, pe de o parte, libertatea este ameninţată, iar pe […]

Chiar în situaţii politice dintre cele mai tensionate, care situează viaţa socială în permanent paradox, a fost invocată valoarea de excepţie a Constituţiei actuale.

Nu putem aduce alţii de la Viena!, ar fi spus, într-o anume împrejurare, regele Carol I, referitor la discutabila prestaţie a protagoniştilor unei ceremonii publice din acea perioadă.

Potenţialul democratic al României este infim. Diminuat pe toate căile posibile, de la atitudinile individuale, decisive, la cele ale sistemului, inexistente.

O lege pentru sprijinirea financiară a „revistelor literare” este un lucru bun, necesar. Întreaga cultură scrisă ar avea nevoie de o lege care să asigure accesul la fonduri publice al editorilor de carte şi presă literară.

Există un vid public care se resimte cam peste tot în România. Nu numai jurnalele de ştiri, din controversate motive de marketing, sunt apocaliptice, însăşi realitatea a ajuns aşa.

Jocul politic atât de obositor, mediocru, lipsit de o miză generală pare a fi imposibil de ameliorat. Niciodată în politica post-decembristă nu au fost cunoscuţi adevăraţii învingători.

Faptul că Victor Ponta nu a demisionat încă, sau mai exact, acest lucru nu s-a întâmplat imediat după pierderea alegerilor prezidenţiale, arată indubitabil că viaţa politică tinde să revină la schemele sale invincibile.

După trecerea de partea aliaţilor, la finalul celui de-al Doilea Război, prin merituoasa mişcare politică a Regelui Mihai, România a intrat într-o non-relaţie cu Rusia, care încă nu s-a sfârşit.

S-au găsit, se găsesc şi se vor găsi destui cu angajamente tenebroase, eclipsante, fiindcă nu este vorba de altceva, care să îi declare mai români sau mai puţin români pe unii dintre concetăţenii noştri.

PSD-ul pare să fi ajuns la capătul său, după mai multe sincope, în ani, care păreau să-i fi fost fatale, dar a luat-o mereu de la capăt.

Guvernul condus de Victor Ponta nu mai are nicio legitimitate morală. Ar fi trebuit să demisioneze in corpore imediat după anunţul alegerilor, chiar în situaţia că reprezentantul PSD ar fi câştigat.

Klaus Iohannis nu poate fi salvatorul României, însă este momentul ca românii să îi ceară o societate europeană, pentru a da un sens mesajului său electoral.

Filmul ieşirii României din comunism este unul al revenirii la acelaşi tip de societate. Adevărul a devenit din nou captiv rinocerilor.

Ambele tururi electorale pentru alegerea preşedintelui au arătat faţa înfricoşătoare a administraţiei româneşti actuale.

Victor Ponta este un impostor, la fel cu mulţi alţii, însă mult mai nociv prin parvenitismul politic. Se vede acest lucru de cum deschide gura.

Ce poate fi mai eficient pentru schimbarea actualelor rânduieli? Un spirit inflexibil, deschis, democrat, care să nu fi aparţinut prin carieră sau mentalitate comunismului.

Nici nu s-au închis bine urnele din circumscripţiile electorale, şi un teribil oportunism s-a declanşat, în ordinea celui care asasinează spiritul public de zeci de ani.

Traian Băsescu nici nu a părăsit bine un palat, Cotroceni, şi îl vrea pe celălalt, de fost preşedinte. Evident, care i se cuvine, după cum prevede legea.

Sunt fără de număr indicii care transformă majoritatea candidaţilor la prezidenţiale în rezidenţi ai sistemului mafiot.