Rusia stand-by

După trecerea de partea aliaţilor, la finalul celui de-al Doilea Război, prin merituoasa mişcare politică a Regelui Mihai, România a intrat într-o non-relaţie cu Rusia, care încă nu s-a sfârşit. Un capitol important de istorie rămâne faţa nevăzută a regimului Ceauşescu în relaţia cu regimul de la Kremlin. Imaginea de rezistent şi patriot a fostului dictator, cu toate relativele sale atuuri, nu are un corespondent tocmai pozitiv în manifestarea paranoică pe care a dovedit-o în politica internă a perioadei. Duritatea şi primitivismul fostului regim comunist din România nu mai aveau nevoie de nicio intervenţie explicită a Centrului, spiritul acestuia se instaurase fără fisură. Schimbările de după 1989 au fost şi ele supervizate de Moscova, precum şi o parte a fostei disidenţe, ceea ce a fost un dezastru pentru România post-comunistă. Nici prezentul nu sună foarte bine, influenţa rusească se simte, deseori, venind dinspre Washington. Într-o politică globală, o asemenea situaţie poate fi de înţeles până la un punct, însă România este obligată să se întoarcă mereu în punctul său de plecare, ratând reformele, alianţele, consolidarea democratică.

Problema disidenţei politice comuniste sub protectorat rusesc, în partea ei aproape nevăzută, menţine climatul politic bolnav din România. Nu ştiu dacă serviciile secrete ale României iau în calcul aranjamentele unor personaje, însă este limpede că o lume a trecutului funest se menţine pe cai mari dând lecţii aspre tuturor celor care o contestă. Măcar în sensul orientării democratice au, oricum, obligaţia să intervină. Siguranţa României este terfelită de oriunde ai privi-o. Atâtea zeci de instituţii, al căror obiect de activitate aproape nu mai există, printr-o debilizare a responsabilităţilor directe, fac pur şi simplu politică. Din fericire, întregul est european este salvat de o diaspora, aşa cum se vede şi în situaţiile critice ale alegerilor. Diaspora este, probabil, cel mai sensibil mijloc de relaţionare cu marile puteri democratice, într-un balans al reactivităţii post-moderne. Dacă nu ar fi fost această diaspora, chiar cu toate caracteristicile autohtone conservate, nu este deloc exclus ca soarta României să fi fost mult diferită. Poate că această diasporă ar trebui să fie luată foarte în serios la nominalizările în fruntea unor reprezentanţe ale României.

Litigiile îngheţate privind revendicările teritoriale ale pactului Molotov-Ribbentrop aşteaptă o rezolvare. Românii din aceste teritorii, cu toată susţinerea emoţională a celor din ţară, sunt expuşi unor presiuni tot mai mari. Situaţia din Ucraina, din Serbia este foarte cunoscută şi tolerată. Marea mişcare a Rusiei faţă de Est ar putea fi denunţarea acestui pact, nu instalarea în Ucraina. Pe de altă parte, orientarea economică şi ideatică a Rusiei spre spaţiile asiatice nu poate exclude o reconfigurare a politicii cu Occidentul. România va trebui să se pregătească pentru o asemenea perspectivă, pe care ar putea să o gestioneze. Nu doar potenţialul energetic sau militar al Rusiei va decide rolul jucat de aceasta. Căderea comunismului, cu toate fazele sale resentimentare, cu specificul său imprevizibil, se va resimţi în alte forme. Fără modernizare, Rusia riscă transformarea într-o mare pulberărie.

Greşelile politice occidentale în temperarea şi schimbarea unor regimuri dictatoriale orientale, exacerbate de lupta politică internă a unor state, au lăsat loc poziţionării Rusiei. Cât se mai poate solidariza Rusia cu agresiunile din Siria, Irak, Ucraina? Vladimir Putin este un dictator precum N. Ceauşescu şi alţii. După unele merite în redresarea imensului colos post-sovietic, ar fi fost cazul să renunţe la putere. Un parteneriat cu Vladimir Putin, care poate juca foarte bine după dublul standard, reprezintă un risc. Generaţiile post-comuniste vor să trăiască într-o lume fără frontiere, însă această libertate are nevoie de reguli şi responsabilitate, de reacţie împotriva dictaturilor. Inerţiala luptă pentru resurse permite ieşirea la suprafaţă a unei Rusii total anacronice. Spaţiul global este dominat de alţi vectori, unul dintre ei fiind transparenţa. Conflicte precum acela din Ucraina, unde regimul lui Vladimir Putin vrea să arate că înaintează spre Europa, arată unde poate ajunge un sistem care nu s-a despărţit de trecutul său. Formulele trecutului nu mai pot funcţiona, ele nu au fost niciodată vii, s-au bazat chiar pe regulile distrugerii principalei sale embleme: omul.

Poziţia României faţă de Rusia ar trebui să intre în faza unor negocieri strategice. Cu anti-rusisme ditirambice nu se va putea stabili nicio agendă. Pe de altă parte, politicieni tineri, în spirit democratic, vor putea stabili punţi prin care erorile şi greşelile politice să fie indirect corectate. În relaţia cu Rusia, România nu poate uita problemele pe care le are de peste o jumătate de secol cu Moscova, însă pentru toate acestea nu este vinovat actualul regim de la Kremlin. În soluţiile şi negocierile democratice inter-statale Rusia – România, după integrarea euro-atlantică, stă examenul politicii externe a României.

Diplomaţia românească nu doar că ar trebui primenită, trebuie să se afirme ca reprezentantă incontestabilă a unui stat democratic, fără a ofensa pe cineva, apărând principiile tot mai ameninţate. Litigiile din orizontul Tribunalului Internaţional pot fi transferate în regăsirea de sine a ţării, devenind teme de lucru ale politicii externe. O altă generaţie, a necolaboraţioniştilor, va trebui să gestioneze relaţia Rusia. Fără această relaţie, politica externă este profund dezechilibrată, situându-ne într-un conflict artificial, dezavantajos pentru ambele ţări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.