Românii noştri

S-au găsit, se găsesc şi se vor găsi destui cu angajamente tenebroase, eclipsante, fiindcă nu este vorba de altceva, care să îi declare mai români sau mai puţin români pe unii dintre concetăţenii noştri. Chestiunea naţională nu poate fi dusă în derizoriu, dar nici transformată în argument electoral, ierarhic, paramilitar, aşa cum se întâmplă de zeci de ani. Patrioţii noştri legitimaţi, cu maşină la scară, pot fi foarte uşor trecuţi într-o categorie infracţională tot mai numeroasă. Nu este ins care se bate cu pumnul în piept arătând astfel cât de mult îşi iubeşte ţara, care să nu fi lăsat un pustiu în urma lui. De la versificatori la preşedinţi de asociaţii, naţionale desigur, toţi sunt animaţi de acelaşi spirit al metehnelor prin care ţara a ajuns proprietate personală. Pe acest fond care se vrea patriotic, obligatoriu salvator, vorbind chiar de o mare simpatie faţă de alte naţii, liderii noştri sunt la fel. Tot mai mult, aceştia încep a întruchipa corectitudinea politică. Măreţia lor se vrea naţională, asociată rădăcinilor ancestrale. Oamenii aceştia au scopuri pe care numai Fiscul le poate deznoda. Însă calitatea lor de „mari români” îi face de neatins, cu dreptul de a lovi sălbatic în oricine le stă în cale. Ei au ajuns precum fabricile şi uzinele de pe vremuri în raport cu sanctificarea activiştilor comunişti, care nu puteau fi puşi în discuţie sub nicio formă. Bezna actuală în care se adânceşte România este una patriotică. Zi şi noapte, televizoarele fierb de atâta iubire şi preocupare faţă de ţară. Calitatea de foarte bun român pare a fi deja în aliniamentul zilei. Mărimile s-au pus de-a lungul drumurilor peste tot, de te întrebi dacă nu cumva în aerul României s-au pulverizat stupefiante.

Noul antisemitism românesc este o creaţie a unora care vor să fie mai buni români decât alţii. Mari, tot mai mari, cât Carpaţii! E foarte greu să mai găseşti 10 oameni de cultură şi de opinie în România de azi, ei nu se mai văd din umbra mărimilor. Aceştia nu sunt „buni” români, şi o bună parte dintre ei au mari probleme cu mediul în care află. Marile caractere ale momentului, care au ajuns mai oficializate decât orice reformă, luându-le locul, au fost pulverizate de multă vreme. Treburile publice au ajuns o afacere personală în văzul unei ţări întregi. Patrioţi precum cei din prezent România a avut tot timpul. Dar niciodată un grup atât de compact, care să fi reuşit să pună în paranteze societatea, fără vreo speranţă, destul de rar. Patrioţii noştri sunt interesaţi de avantajele pe care le pot avea prin vânturarea mâinii prin vistieriile publice. Sacrificiul pentru democraţie pare să nu fi existat niciodată, din simplul motiv că cine li se opune devine duşmanul poporului.

Aceşti patrioţi, prin iubirea lor de arginţi, au secerat aproape totul în jurul nostru. S-a instalat un veritabil război civil subteran, cu reguli şi alianţe acţionând ca atare. Nu mai avem stat, administraţie, cultură, ştiinţă, educaţie. Avem doar obiectivul numit căpătuială mascat de toate acestea, ajunse etichete intransigente. Majoritatea românilor, din varii domenii, sunt obligaţi să respecte ierarhii ameninţătoare, dacă vor să facă parte din societate. Altfel, aparatele de exterminare sunt puse în mişcare cu o eficienţă căreia nimeni nu-i mai poate face faţă. Marii români ai momentului au acces la o maşinărie asasină. S-a ajuns în punctul în care nici nu este atât de greu de făcut o evaluare a geniilor naţionale. Cam toată lumea s-a lămurit. Singura democratizare a României a fost numai la nivelul implementării unei clase de parveniţi.

Marii patrioţi oficializaţi în ultimii 25 de ani sunt identici, la scara comparativă a timpului, celor din perioada dictaturii comuniste, cărora le-au luat locul, chiar şi casele ai căror proprietari s-au mutat între timp în cimitire. A fost, în fapt, a doua naţionalizare, a doua fractură a României, care ne-a adus acest val de abjecţie administrativă. Numai aşa şi-a făcut loc în aşteptarea publică iluzia unui român mai român decât alţii. Problema românească ne cuprinde pe toţi, în măsura în care nimeni nu este împotriva celuilalt, şi mai ales, nu are la îndemână mecanismele special create pentru exterminarea identităţii, cum se întâmplă acum. Aceste mecanisme vor trebui denunţate cu orice preţ.

Strategia publică, a responsabilizării generale, inexistentă în totalitate, aşteaptă, aceasta fiind cea mai de sus cauză naţională.