Dacă de politicieni vădit mediocri, corupţi, cinici nu putem scăpa, acest fapt se întâmplă pentru că sistemul îi fabrică, spre propria-i siguranţă, prin vechile metode adaptate.

Nu este doar începutul anului calendaristic, aducător de speranţe întru o lume mai bună, ci şi al celui electoral, care, inerţial, continuă la nesfârşit reciclarea deşeurilor politice otrăvitoare.

Instituțiile, sistemul, partidele, forul parlamentar sunt total rupte de fermentul realității și democrației.

După un guvern care a pus la dispoziţia tuturor amatorilor darurile care scot din funcţiune statul însuşi, singura cale spre reformă pare a fi, în ordinea aşteptărilor, tot aceasta.

După ce tălăngile au sunat triumfal la Paris pe Champs-Élysées, în anul 2009, a venit şi rândul românilor din breasla milenară să intre în actualitate.

Multe zeci, sute de milioane de euro, proprietăţi cum nu prea vezi niciunde prin Europa, gestionează actuali şi foşti responsabili ai Republicii.

Cei care se joacă de-a ţara, oricare ar fi aceasta, şi nu sunt puţini, merită întregul dispreţ al cetăţenilor, indiferent de naţionalitatea lor.

Vineri seara am călătorit pe Valea Oltului, în condiţiile unui trafic infernal. Peste tot, maşini ale poliţiei, de toate culorile, ale salvării şi altor instituţii a căror prezenţă, în general, ar trebui să fie mai discretă.

Totalitarismul a lăsat în urmă o mentalitate care s-a metamorfozat în contextul noului sistem piramidal, înlocuind – fără niciun efort – ceea ce ar fi trebuit să fie minima democrație.

Jucând imediat după alegeri rolul unui posibil Cesar căruia nimic părea a nu i se mai împotrivi, Klaus Iohannis pare deja expirat.

Aşteptarea unor schimbări este din nou pusă între paranteze de joncţiunile pe care guvernul este obligat de către fondatorii săi să le pună în practică.

Toate iniţiativele pentru democraţie, de la unele ONG-uri la manifestaţiile de mai multe zile, au un sfârşit deloc firesc.

Prin modalitatea desemnării lui Dacian Cioloş în fruntea viitorului cabinet, actualul Parlament îşi arată lipsa de utilitate.

Nu mai există un punct pe harta României, aproape sau îndepărtat de centru, care să nu fie extensie a sistemului piramidal.

O ţară fără libertate artistică absolută se află sub dictatură. Fără această libertate garantată se produce o monstruoasă ideologie a încolonării şi degradării sociale.

Revendicările străzii par destul de timide, formale, raportate la uriaşul număr uriaş al manifestanţilor.

Reprezentaţiile totalitarismului nu au avut nici o pauză. O sincopă de câţiva ani ar fi creat o breşă în sistemul de pretinse valori şi ar fi făcut posibilă o altă perspectivă.

Cazul ministrului care are nevoie de coloană oficială între un restaurant şi altul arată cum sunt folosite resursele publice şi cine le administrează.

La Arad, în prezenţa preşedintelui Iohannis, de Ziua Armatei Române a fost intonat imnul României după cel al Americii.

Lovitura de stat din Decembrie 1989 s-a transformat rapid în atentat asupra democraţiei. Nici nu se putea întâmpla altcumva.

Presa românească actuală, la scară de risc, practică un fel de justiție precum grupurile de comando, amânând legi, decizii, obligând la un comportament deviat. Nu numai presa tabloidă, ci și aceea cu pretenții.

Nostalgia după vechiul şi atrocele regim comunist are cauze reale, fiind o uriaşă anamneză.

Caracteristicile fostului partid unic se regăsesc permanent în simulacrele democraţiei actuale. Generatoare de corupţie, aceste dominante au evoluat spre un fel de virtuţi ale unităţii partidelor.

Traian Băsescu se întoarce pe toate căile posibile, cu evidenţă hăituit dintr-o anume direcţie. Prin intermediari, prin justiţie, prin ameninţări.