Nu mai există un punct pe harta României, aproape sau îndepărtat de centru, care să nu fie extensie a sistemului piramidal. Această consolidare sistemică a răului, după modelul totalitarismului comunist poate scoate, când vrea, ţara în stradă. Ideea că undeva se află un avanpost al manipulării este mai gravă decât pare la prima vedere şi ar trebui luată în serios. Replierea neîntreruptă a sistemului este vizibilă, aşa cum a făcut-o în ultimii peste 25 de ani în momentele dificile. Acest sistem trebuie înlocuit, fiind cauza întregului spectru al dezastrului actual. Resursele sale umane sunt aceleaşi, caracterizate de un formalism tot mai accentuat, iar când sunt propuse altele, ele provin din acelaşi aluat. Guvernul Ponta, pe lângă reparaţiile făcute, şi-a plătit longevitatea cu multe, prea multe cadouri. Relaxarea sistemului, produsă într-o parte, a fost anulată în alte puncte. Reformele au fost înlocuite cu paleative care vor face istorie. Consecinţele se resimt prin apropiata supraimpozitare care va duce la o evidentă moarte clinică a economiei deja agonice în creşterea ei contradictorie.
Viitorul guvern, care nu mai reprezintă decât o afacere a Bruxelles-ului în raport cu partenerii săi de interese cumva oculte, se anunţă o perfectă soluţie-eşec. Noua echipă guvernamentală, dacă va trece de Parlament, va fi eclipsată de lipsa unei legitimităţi. Un guvern care să fie confundabil cu un simplu consiliu de administraţie este bun pentru un timp foarte scurt, cel mult câteva luni. Însă, şi într-o asemenea situaţie, el ar trebui să aibă o minimă bază politică. Agresivitatea perspectivei unui compozit tehnocrat al guvernului ascunde lucruri nu tocmai corecte în ordinea minimei moralităţi. Nevoia de legitimitate cu orice preţ, în condiţii fraudulos abordate, va arunca ţara într-o mizerie mult mai mare faţă de situaţia în care se află. Artizanii schimbării dovedesc o tendinţă spre întărirea unor poziţii personale de putere, situându-se tot mai departe de reformă, dovedind alte preocupări. Aparent copleşiţi de situaţia prezentă, autocompătimindu-se, aceştia se află pe drumul etern al dictaturilor. Ne întoarcem de unde am plecat, mobilizând un întreg electorat de serviciu. Mişcările pe care le fac nu au nici o minimă legătură cu faptul că ar avea habar de democraţie, reformă, interes naţional. Dacă din stradă s-au auzit o serie de revendicări, această listă trebuia acceptată şi implementată în regim de urgenţă. Intrarea listei în joncţiunile pe care le face posibilă coabitarea reprezintă o realitate similară victimelor care au îndoliat România.
La umbra idealului european, în varianta instituţiilor româneşti actuale, se reciclează cu succes oportunismul, precum şi pseudo-evaluarea trecutului fraudulos. Noua componenţă a guvernului abia creionat arată lipsa unei vieţi politice în interiorul partidelor. Sistemul mafiot de comandă şi control funcţionează cu pretenţia de disciplină de partid. Lipsa sindicalismului din societate produce efecte catastrofale în toate formele de organizare. Aceste partide nu sunt, nu au fost altceva decât umbrela unor interese de grup. Nimeni nu mai poate demonta acest mecanism, atâta vreme cât relaţionările în societatea românească funcţionează în această paradigmă.
Revoltele străzii sunt încurajate a se păstra sub stimuli emoţionali, şi ar trebui un alt tip de reacţie. Nu doar în urma unui dezastru oamenii să iasă în stradă, ci şi pentru a-l preîntâmpina. Sunt destule forţe ale oportunismului, ale laboratoarelor manipulării care ştiu cât şi cum să amplifice spectacolul protestatar, încât românii ar trebui să-şi asume condiţia cetăţenească fără a ajuta la o complicare şi mai mare a propriei situaţii. Dacă nu vor face această mutaţie, se pot alătura în mod victimelor viitoare în varii împrejurări. Oamenii politici români nu sunt ceea ce trebuie să fie, pentru ei fascinaţia sistemului de comandă, prin posibilităţile frauduloase pe care le oferă, reprezintă totul. Statul român actual a ajuns o sursă a capriciilor unor inşi aflaţi în ipostazele imposturii, cu concursul societăţii. Este greu de răspuns, în fond, de ce au mai ieşit oamenii în stradă, când totul pare a fi fost supus unei regii.
S-a mai bifat un punct, pe seama unei tragedii fără seamăn în Europa. Ecoul străzii, dirijat, amestec electoral, pare tot mai îndepărtat chiar de motivul declanşării sale. Măsurile de urgenţă, de natură legislativă nici vorbă să se fi luat în calcul în mod real. Ridicarea imunităţii parlamentare rămâne neclintită! Poate exemplul preşedintelui, sau al unui partid, dintre cele care se declară democratice, de a renunţa la imunitate, ar putea să declanşeze procedurile. Însă nici unii, nici alţii nu au nici o vagă orientare spre o asemenea decizie, aşteptând să treacă perturbantul moment, dacă nu cumva s-a întâmplat.
În asemenea situaţie, ce sens mai are afişata solidaritate cu strada? Iar strada cum acceptă o asemenea mizerie? Nu cumva strada nu e stradă, ci altceva, un înlocuitor al opiniei publice adevărate?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.