Vedem, adesea, prin filme, câte un anchetator de poliţie spunându-i celui anchetat: “Nimic personal”. La fel ar trebui să fie şi politica: impersonală. Să nu conteze background-ul relaţiilor personale, ci interesele comunităţii. În cazul politicului era vorba de interesul legii. La noi, doar o dată s-a întâmplat, în ultimii 25 de ani, ca un background încărcat foarte să fie depăşit de două persoane în numele unui interes comun aparent necorupt: în 2004, Virgil Măgureanu, unul dintre organizatorii mineriadei din 13-15 iunie 1990, l-a convins pe Marian Munteanu, liderul Pieţei Universităţii, să candideze la Preşedinţie din partea unui partid pe care îl conducea. Mentalitatea curentă din ţară, şi la stânga şi la dreapta, n-a putut suporta atâta impersonalizare şi a căutat partea coruptă a înţelegerii dintre cei doi. N-a găsit-o nimeni. A găsit-o, însă, chiar Marian Munteanu, care, în scurt timp, a înţeles că se află în compania unor interese corupte şi a rupt înţelegerea.
Care erau acele interese corupte? În perioada 2000 – 2004, se întâmplase, în spatele scenei, o legare transpartinică a unor oameni de afaceri (contractanţi ai bugetului de stat, în fapt) cu oameni politici. Mai târziu, în 2014, aceste legături vor primi un nume: Sistemul. Politicul şi economia ar trebui să fie sub-sisteme separate, autonome, nedotate cu puterea de a manipula Legislativul în interes privat sau de grup. Când cele două sub-sisteme se înfrăţesc ocult spre a manipula legea în interes privat sau de grup, un alt sub-sistem (serviciile de informaţii) are obligaţia să tragă toate semnalele de alarmă necesare pentru ca înfrăţirea politico-economică (transpartinică, deja) să fie pusă sub controlul interesului naţional.
Dacă, însă, semnalele de alarmă nu sunt transferate în voinţă de stat (ceea ce depinde, în primul rând, de şeful politic al acestor servicii, preşedintele ţării), următoarea datorie a serviciilor de informaţii are a fi aceea de a recurge la scurgeri de informaţii cruciale către public (prin presă) astfel încât voinţa de stat să fie obligată să acţioneze.
Când acest lanţ operativ este blocat prin non-acţiunea completă a serviciilor de informaţii (totuna cu complicitatea lor), avem deja de a face cu ceea ce, în2015, afost numit Sistemul.
Sistemul s-a autodezvăluit într-o vorbă aparent inofensivă a preşedintelui Băsescu: “Trei de-ai mei au arestat alţi trei de-ai mei”. Era (este) un semn al unui început de deblocare a lanţului operativ blocat. Deblocarea va dura mai mult timp decât a fost nevoie pentru blocare. Semnul final că deblocarea s-a încheiat cu bine va fi atunci când complicitatea serviciilor de informaţii va fi fost deja pedepsită în justiţie: nume, prenume, grad, funcţie, sentinţă şi tot ce trebuie…
Să înţelegem drama acestei deblocări. Ea a pornit din SRI. Să zicem că Elena Udrea îl va denunţa pe Traian Băsescu. Mai apoi, Traian Băsescu îl va denunţa pe generalul Coldea, fără de care nu putea porni deblocarea. Vom avea, din nou, drama generalului Stănculescu: criminal, la Timişoara, în 16 decembrie 1989 şi erou, la Bucureşti, în 22 decembrie, din nou criminal, după 22 decembrie, când a organizat diversiunea “teroriştii”…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.