Gabriel Ciprian Ene, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost numit joi secretar general al Guvernului.
Ciprian Gabriel Ene, asistent-magistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), condusă de Lia Savonea, este noul secretar general al Guvernului (SGG).
Funcția de SGG revine PSD în urma negocierilor pentru noul guvern condus de Luca Niculescu.
Decizia a fost deja publicată joi în Monitorul Oficial.
„Începând cu data de 2 noiembrie 2026, domnul Gabriel-Ciprian Ene se numește în funcția de seccretar general al Guvernului, cu rang de ministru”, scrie în decizia semnată de premierul Luca Niculescu.

Ene este originar din Buzău și este soțul deputatei PSD de Bihor, Gabriela Corina Ene.
Înainte de a ajunge la instanța supremă, acesta a fost avocat în Baroul Buzău și în cadrul unei societăți de avocatură din București.
În trecut, Ene a ocupat și funcția de prim-vicepreședinte al PNL Buzău, iar între 2012 și 2013 a fost consilier local în Buzău și președinte al organizației municipale PDL.
Potrivit ultimei declarații de avere, Gabriel Ciprian Ene deține mai multe proprietăți în județul Buzău, între care un teren intravilan de peste o mie de metri pătrați, un teren agricol de aproape 4,5 hectare și un apartament.
Alături de soția sa, acesta mai deține și două proprietăți în județul Bihor.