După un guvern care a pus la dispoziţia tuturor amatorilor darurile care scot din funcţiune statul însuşi, singura cale spre reformă pare a fi, în ordinea aşteptărilor, tot aceasta. Aparatul administraţiei publice româneşti, principalul subiect al corupţiei, se află în perspectiva supradimensionării neîngrădite. S-a ajuns aici pe căile unei construcţii instituţionale infernale. Nimic nu mai funcţionează cum ar trebui, statul însuşi, prin acest sistem, a ajuns un element al alienării şi al delapidării. Neasumarea eşecului comunist rămas în penumbra unei nostalgii delirante, strategic întreţinută, a generat o întreagă istorie culminând cu neclarificarea brutal ticluită a evenimentelor din 1989. Lipsa de performanţă a statului, la care fac trimitere majoritatea politicienilor, se află în această autarhie cu tot mai mulţi beneficiari. Dacă aspectul economic ar putea fi ameliorat prin reglarea unor mecanisme proprii legilor schimburilor, rămâne partea cealaltă, ierarhizarea antidemocratică aflată într-o cursă fatală pentru orice reformă.
Statul totalitar a lăsat în urmă voci puternice, în linia barbariei. Impunerea acestora în spaţiul public al negocierilor şi drepturilor este mult prea periculoasă, inacceptabilă. Bugetul României, cu toate anexele sale, este dedicat umbrelor trecutului nefast şi reconstruirii instituţionale comuniste aflate în plină desfăşurare. Întreaga clasă politică, în frunte cu preşedintele, susţine această aventură care ne situează în absurdul instalat, prin aceşti protagonişti, fără ieşire. Reforma cere tocmai o schimbare imediată a paradigmei actuale, „sacrificiul” fiind al parveniţilor societăţii şi lipsei de echitatea care o reiterează. Păstrarea cutumelor actuale, inclusiv a pensiilor speciale, anunţă o criză a sistemului situat în afara normelor de drept democratic. Întreaga simbolistică a fostului criminal partid comunist a fost transferată, adaptată, rescrisă. Incriminarea comunismului de către regimul actual reprezintă exact raportarea critică la nazism a totalitarismului roşu. Speranţa că astfel politicianismul, sub care s-a dezvoltat o corupţie de neoprit, prin metamorfozele ei frisonante, va supravieţui aruncă statul român, societatea, într-o contradicţie mortală.
În măsura în care are de gând să guverneze, cabinetul actual nu poate fi indiferent la această repliere a statului la principiile egalităţii de şanse şi eliminarea tuturor formulelor de mituire a unor categorii care se situează în impostură. Mizeria morală pe care se construieşte în prezent sistemul plasează ţara în lipsa oricărei soluţii.
În asemenea condiţii, când îşi construieşte continuu o infrastructură mafiotă, poate statul mafiot elimina marea corupţie?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.