Falsa legitimitate politică

Lovitura de stat din Decembrie 1989 s-a transformat rapid în atentat asupra democraţiei. Nici nu se putea întâmpla altcumva. Ion Iliescu, liderul restrânsului grup complotist, protejat de KGB, a declarat în vâltoarea primelor apariţii publice că nu va candida. Dacă ar fi fost un veritabil om politic, ar fi rămas în postura unui şef de partid care să se dedice democraţiei şi idealurilor pe care le-a invocat. În măsura în care evenimentele din Decembrie 1989 au confiscat dreptul la o nouă societate, dând indirect o tragică „legitimitate” represiunii regimului dictatorial, iar acelea din Ianuarie, Martie şi Iunie 1990 au rămas cu foarte multe enigme, toate firele duc spre o singură persoană, aceasta fiind derutanta schemă a statului totalitar. Ion Iliescu, unic vinovat, reprezintă totuşi o aberaţie, însă este unul care ar trebui obligat să vorbească. Nu cu mijloacele ideologico-propagandistice, adică acelea pe care le-a utilizat constant.

Mineriada a fost înscenarea unui AUTODAFÉ controlat al provocatorilor pentru a distruge orice atitudine civică, criminalizând însăşi democraţia. Faptul că regimul Iliescu a continuat să se afle la putere după Iunie 1990 arată implicarea indirectă a societăţii într-o barbarie, restabilindu-şi autoritatea. Izolarea ţării, migrarea masivă şi manipularea care a transformat partidele în adevărate reţele infracţionale pot avea un sfârşit. Redeschiderea cazului Mineriada va pune în dicuţie întreaga legitimitate politică şi instituţională actuală. Tot absurdul instalat în România are legătură directă cu acele evenimente, cu direcţia impregnată statului român. Desigur, vina lui Ion Iliescu a fost estompată nu doar de trecerea timpului, ci de modelul pe care acţiunile de stabilizare a statului oligarho-poliţienesc l-a pus în mişcare. Însăşi culpabilizarea lui Ion Iliescu îl poate integra într-un lanţ al complicităţilor de tip sistemic, care să îi aducă scoaterea din cauză. Dacă Ion Iliescu va deveni oficial vinovat, însuşi statul român va fi obligat în mod iminent la reformă, fiindcă foarte multe pârghii sunt în aceeaşi interdependenţă. Lovitura dată democraţiei şi acţiunilor civice, în Iunie 1990, resimţită până astăzi, dă actului de justiţie o dublă legitimitate. Există prea multe consecinţe ale acelor evenimente, mentalitatea instalată atunci fiind caracteristică întregii clase politice. România a rămas într-o justiţie a bunului-plac, dovadă enigmele istoriei recente pe care s-a construit criminalitatea economică. Transformarea lui Ion Iliescu în ispăşitor unic prezintă acelaşi risc din cazul execuţiei cuplului dictatorial pe care ar fi dictat-o din raţiuni evidente.

Cu atât mai mult faptul că responsabilii principali ai evenimentelor din Iunie 1990 îşi permit să persifleze victime, oameni ai justiţiei, jurnalişti, chiar întreaga societate, obligă instituţiile abilitate la aplicarea urgentă a modalităţilor care se impun în anchetarea cazurilor grave. Interesul statului român nu mai poate fi altul decât acela al societăţii. Suntem încă departe de acest deziderat, Mineriada fiind una dintre cauzele majore ale toxicităţii sistemului actual.