Problematica Inteligenței Artificiale a devenit o prioritate de politică externă și de securitate, spune ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu.
„Am reprezentat România azi la reuniunea la nivel înalt Call for Control of AI Frontier Models, o inițiativă a Finlandei și Norvegiei. Problematica Inteligenței Artificiale a devenit o prioritate de politică externă și de securitate. Progresele majore din domeniu trebuie să meargă mână în mână cu supravegherea umană, standarde înalte de siguranță și reguli clare împotriva folosirii greșite a funcțiilor Inteligenței Artificiale, în special în ceea ce privește amenințările cibernetice și dezinformarea”, a scris Neculăescu pe X.
MAE spune că șeful diplomației române a subliniat implicațiile directe asupra democrației, economiei și securității internaționale.
Neculăescu: Abordare centrată pe controlul uman al inteligenței artificiale
„În acest context, a evidențiat importanța unei abordări centrate pe controlul uman, care să asigure respectarea drepturilor fundamentale, a valorilor democratice și a dreptului internațional, concomitent cu valorificarea oportunităților oferite de noile tehnologii.”
România, spune MAE, susține dezvoltarea unor mecanisme eficiente pentru prevenirea utilizării abuzive a sistemelor avansate de IA, având în vedere înmulțirea amenințărilor cibernetice și a campaniilor de dezinformare, dar și utilizarea Inteligenței Artificiale în aplicațiile militare.
România, aptă să împărtășească expertiză
Ministrul Dan Neculăescu a exprimat, în context, deschiderea României de a împărtăși expertiză și experiențe relevante în gestionarea acestor provocări de securitate, în special la nivelul unor grupuri tematice.
De asemenea, a reafirmat disponibilitatea părții române de a contribui activ la eforturile internaționale pentru dezvoltarea unor standarde comune în domeniu.
„A Call for Control of Frontier AI Models” pledează pentru folosirea responsabilă a Inteligenței Artificiale
Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store, și președintele Finlandei, Alexander Stubb, au transmis o declarație comună la finalul reuniunii online, la care au participat lideri din 31 de țări.
„Inteligența Artificială transformă deja vieți și creează oportunități. Dar a existat un consens legat de faptul că guvernele nu pot ignora avertizările care privesc potențialele riscuri din ecosistemul Inteligenței Artificiale”, a spus premierul Store.
La rândul său, președintele Stubb a subliniat că mai multe țări s-au reunit în inițiativa de gestionare a Inteligenței Artificiale.
Urmează ca experți din statele interesate să analizeze modurile în care folosirea Inteligenței Artificiale să fie mai sigură și să discute despre eventuale mecanisme internaționale în acest sens, mai arată site-ul Executivului norvegian.