Abuzurile – un veritabil puzzle

Reprezentaţiile totalitarismului nu au avut nici o pauză. O sincopă de câţiva ani ar fi creat o breşă în sistemul de pretinse valori şi ar fi făcut posibilă o altă perspectivă. Cum au fost doar câteva secunde de libertate, şi acelea, cum altfel, o iluzie, cercul a rămas acelaşi. Abuzurile vechiului regim au devenit incontrolabile în anarhia ulterioară, potenţate de lipsa totală a instanţelor morale sau de alt fel. Istoria totalitarismului comunist se află deja la adăpost prin trecerea ei în custodia celor care se află în poziţiile unde secretul de stat şi transparenţa au ajuns confundabile cu propriile afaceri. Acest mediu aglomerat se reconstruieşte după schema iniţială având la dispoziţie cinetica totalitarismului. Abuzurile au ajuns o constantă din care se nutreşte autoritatea, oriunde s-ar manifesta aceasta. Oricum, acestea se află în stadiu activ, încât între climatul din comunism şi cel de acum la nivelurile violenţei publice, de toate tipurile, nu mai există diferenţe. Întreaga luptă anticorupţie nu are un plan de însănătoşire a moralei sociale. Despre un plan legislativ corect, nici vorbă. Exerciţiile de forţă prin justiţie, pe termen lung, vor deteriora climatul social. Într-adevăr justiţia trebuie să fie până la capăt, altfel nu există. După ce au mimat între ei corectitudinea electorală, atât de vinovata clasă politică actuală a început deja transferul averilor. Problema integrităţii constituţionale şi morale a legislaţiei româneşti nu mai este nici măcar subiectul unor seminarii, din simplul motiv că nimeni nu mai poate stopa abuzul. Dezinteresul pentru foarte multe lucruri vine din eliminarea lor din realitate. Instituţiile publice cu obligaţii de preîntâmpinare, precum aceea numită Avocatul Poporului, care ar trebui să ofere săptămânal puncte de vedere asupra marilor neconcordanţe din ceea ce se doreşte a fi democraţia românească, sunt captive. Încep a fi peste tot “mari specialişti”, însă cu o expertiză a reinserţiei totalitarismului, a grupurilor de putere.

România care vrea şi suferă pentru că nu are premii Nobel pare a nu înţelege nimic din forţa care animă lumea liberă, sau pe cei care ajung a fi recompensaţi. Democraţia nu este un lux, un şantaj sau propagandă, cu oameni pe măsură. Precum libertatea, ea trebuie apărată neîntrerupt, iar acest fapt nu impune recunoştinţa publică în înţelesul românesc propagandistic, unde lucruri elementare fac istorie în aplauzele intimidante ale celor în cauză. Aceste valori, ale firescului, consolidează vocaţii. La noi, profitul din propagandă este maxim, în defavoarea oricărui profil integru. Nu a scăpat până acum nimic. Toate domeniile sunt amalgamate în trucajul destabilizant pe care îl implică lupta subterană pentru o ordine fără sens. Cazurile de mare corupţie se regăsesc peste tot, dezvoltând caste, legislaţie, instanţe. Lucrurile nu mai pot fi discutate în imposibilitatea lor legislativă, ci în starea lor de fapt. Numai aceasta le poate contura dimensiunea socială. Lupta anticorupţie trebuie să se apropie de piramida puterii, de “filosofia” ei, care este una identică celei pe care se află marii dictatori precum dictatorii contemporani Kim Jong-il, Assad sau Lukaşenko. Cu toate alianţele şi integrarea europeană, România are acest gen de organizare a puterii, care nu poate aparţine unei naţiuni, ci unor găşti. Ajungerea la esenţele democraţiei, a realelor drepturi omului, la reconsiderea corectă a istoriei aparţine românilor. Limitând abuzurile, acţiunile civice îşi vor găsi sustenabilitatea şi legitimitatea în urgenţele zilei. Confundată cu anarhia, după zeci de ani de propagandă şi teroare, responsabilitatea civică este scoasă din percepţia curentă. În varianta românească, este suportul unui cinism faţă de om identic totalitarismului, derivând din cruzimea acestuia. Nici biserica, nici mimeticul demers cultural nu pot face mare lucru, din motive lesne de înţeles. Invocarea acestora drept sursă a schimbării face imposibilă chiar reforma acestora, scoaterea lor din sfera puterii discrimatorii. Mulţi reprezentanţi ai României nu reprezintă nimic în structuri, exceptând situaţia când joacă diverse roluri, în interesul altor ţări, în algoritmul instituţional în care se află. Cuvântul României în exterior se află exclusiv în democraţia şi economia din interiorul ţării, singurele obiective de interes general.

Abuzurile – acest puzzle năucitor – tot mai intense nu au dus la nici o schimbare în consecinţă a partidelor politice. Ascensiunea corupţiei începe a se folosi de monstruoasa mediocritate pregătită pentru situaţii de criză. Asistăm la o consolidare şi o captare a solidarităţii publice cu interese care îi sunt potrivnice. Absenţa alternativelor arată nu numai mediocritatea momentului, ci şi represiunea asupra acestora.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.