Sezon nou în serialul „a fi sau a nu fi pe listă”

S-a încins tărâța în politicieni. Marja ofertelor de program este foarte îngustă. Dar e înlocuită la greu cu spectacolul caracterelor.
Promisiunile electorale vor fi demagogie pură. Indiferent ce tiribombe de program vor fi anunțate în campania electorală, orice guvern va evolua la impuse, nu la liber alese. Pentru economie, există PNRR, acest catehism bruxelez pe care va trebui să-l respecte  orice guvernare. Pentru finanțe există „misiunea FMI de evaluare”, brațul înarmat cu cifre al birocrației CE. Care s-a și prezentat zilele astea la București, să vadă ce e cu pensiile…
A mai vorbi acum despre „stânga” și „dreapta” este un non sens. Diferența dintre aceste orientări, ce caracterizau perioada idilică a politicii,  s-a evaporat. De acum, orice guvern ar veni la putere, va executa PNRR.  Care nu e nici „de stânga”, nici „de dreapta”. Este fix din centrul birocrației bruxeleze.
PNRR este un fel de MCV pentru economie. Cel precedent, MCV-ul pentru Justiție (care n-a fost retras pe deplin) ne-a costat destul: umilință, decapitarea elitelor din toate domeniile, etichetarea României ca țară coruptă, instalarea statului paralel, ascensiunea inamovibilă a noii securități și atâtea alte rele. Au fost două decenii pierdute pentru evoluția democratică a țării. Noul MCV pentru economie ne aduce împrumuturi de încă 14 miliarde euro care vor fi cheltuite cum vrea creditorul CE.  Dobânda nu este cunoscută, așa cum nu ne-a fost cunoscut nici prețul pe doza de vaccin anti-Covit. Ni se prezintă acum doar factura finală, de peste o jumătate de miliard.
În lipsă de idei, de creativitate și de bun simț, politicienii se dau în stambă. E momentul să iasă în față, să intre în poză, să se afirme. A fi sau a nu fi „pe listă” este pentru mulți o adevărată răscruce a destinului. Pentru care se bat cu tot ce le trece prin cap și prin portofel.
Unii consideră că acum le-a venit rândul la cașcavalul puterii. Au așteptat destul și dau din coate să se urce în trenul gloriei. Liderul sindicatului gardienilor din pușcării este un exemplu. Aparițiile lui pe la televiziuni sunt de un ridicol total. Dau măsura exactă a valorilor ce domină societatea românească. Omul se bâțâie pe la 2-3 televiziuni pe zi (având grijă să-și schimbe costumele), știe tot, cunoaște tot, ia vorba din gură celor din platou, explică tot ce se întâmplă prin lume, emite sentințe, dă comunicate pe orice temă,  știe el cum devine chestia, cine ar trebui să intre în pușcărie etc. O enciclopedie ambulantă, un politicin de viitor, un demn continuator al prostocrației.
Alții, care abia s-au aclimatizat la Bruxelles, cu casă, magazine, copii și „buletin de capitală”,  nădușesc pe ultimii metri ai mandatului să arate cât de utili și de importanți au fost ei pentru țară și popor și ce mari poiecte au pentru anii următori.
O emisiune mufată la bugetul de propagandă ale Bruxelles-ului, realizată de o tânără doamnă care-și asortează cu grijă culoarea ramei de la ochelari cu cea fustei, a devenit un fel de gazetă de perete a candidaților. Să-l auzi pe Falcă vorbind cum a proiectat el pentru un deceniu strategiile digitalizării Europei este o încântare. Ne anunță glorios că „actele tuturor românilor vor trebui digitalizate în cel mult trei ani”, iar când vine pe-acasă, la Arad () nu uită să facă pe microbistul. Că dacă nu ești prieten cu galeria nu exiști… Drept pentru care i-a trasat primarului sarcina „să regăsim bani pentru a susţine în continuare clubul UTA”, în două tranșe, din care „cel puţin 800.000 de euro în această primăvară”.
Daniel Buda bate spre al treilea mandat la Bruxelles. Niciun sacrificiu nu e prea mare ca să-l obțină. Așa că, împreună cu un alt aspirant la glorie mondială, Rareș Bogdan, l-a dus pe președintele partidului lor într-o piață la Șimleu Silvaniei, ca să-i pună sub nas o legătură de de verdețuri. Ce se potriveau cu ceasul de 30.000 de euro al lui Rolex Bogdan.
A treia categorie o reprezintă cei care se consideră în stratosfera politicii și, de-acolo de sus, emit judecăți de valoare pe care poporul ar trebui „să le rumege”, cum ar spune turistul de la Cotroceni.
Unul dintre ei este Crin Antonescu. În cazul lui, păcatul este dublu. Prima dată pentru că a plecat din politică. Dar dacă prețul a fost „salvarea” postului soției și un exil de lux la Bruxelles, este de înțeles. A doua oară, că, de pe la sfârșitul anului trecut, reintră fără să fie cazul în ciorba politică din țară pentru a-l tămâia pe Hellvig, cât de bun președeinte ar fi acest ș.a.m.d.
Probabil că aparițiile tot mai dese și susținerea lui Hellvig intră în prețul  pe care fostul lider liberal trebuie să-l plătească pentru ca devotata sa soție să mai primească încă un mandat „de făcut nimic” – dacă nu de comisar, măcar de europarlamentar, nu-i mare lucru. Ar fi păcat ca o experiență de 17 ani pe coridoarele puterii de la Bruxelles, ca europarlamentar (2007-2019) și, apoi, comisar (2019-2024),  să fie năruită…
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 17
Octavian Știreanu 194 Articole
Author

20 de Comentarii

  1. Orice român de bun simț a constatat că s-a unit tusea și cu junghiul ca să rămână la ciolan cei mai hoți dintre pământeni,adicatelea liberalii și cu social democrații. S-au unit la ordinul lui Johannis care a executat ordinul lui Soros. Problema este in ograda PSD care după ce a fost atacat la baioneta de Johannis, l-a pupat cu clabuci in partea dorsala. Adică,la ciolan înainte ,la război înapoi! Niste leproși care și-au asigurat progeniturile drogate pentru 100 de ani. Daca nu vor fi șterși de pe scena politică înseamnă că, ne merităm soarta de prosti.

  2. Sa discuti in acest moment de viitorul Uniunii Europene este de-a dreptul hilar. Iar sa-ti mai faci si planuri ca actualii sau viitorii europarlamentari dovedeste ca ndivizii sunt total rupti de realitate. Chiar asa ingramaditi mintal au trimis partidele acolo, pardon … securitatea. Cocina europeana se va prabusi, are zilele numarate. Iar niste nesimtiti se gandesc la o viata tihnita timp de patru ani in PE!

  3. Cine a vrut vot pe lista, sa intre toti escrocii, nu cei care au facut ceva in viata ? Lipsesc popalaii din Parlament, duomnul Inexistent e cu voi !

  4. Pe jumatate ai dreptate perfecta cand ii numesti pe mafiotii de afara. Dar si Iohanis si liderii partidelor sunt strict controlati de baietii cei destepti care din nefericire sunt subordonati si ei stapanilor de afara. Asa ca este limpede cine face astfel de uniri ce par impotriva firii. Ciolacu si Ciuca s-au luat in brate la ordinul acestor
    baieti destepti. Au facut-o nu pentru binele romanilor de rand ci pentru satisfacerea intereselor mafiotilor.

  5. Are perfecta dreptate dl Sireanu; azi citim ipotezele supte din deget ale europarlamentarei Ramonei Strugariu alta nemancata de la USR,europarlamentarul USR Vlad Gheorghe e scos in pumni de bodyguarzi de la Comitetul Politic al partidului,foamea de euro e mare …Plus sondaje trucate,plus circ politic in forma continuata …

  6. Cu prostul care n-are şcoală. Te lupţi puţin şi-ai câştigat. Dar… . Se agita acum tractoristii pe leasing, fiecare cu 2-3 BMW-uri (tot pe motorina si leasing si alea). Sunt pe val si bugetarii, farmaciile, pacanelele, naturistele, buticarii au cazut. Noroc cu MCV, PNRR si FMI, in general cu UE, altfel eram Turcia, dar cu preafericitii nostrii. Sper s-o mai duca UE, NATO ca e vai de noi si de caciula pe care ne-o tot furam. Cei din vest sau cam saturat de ruda saraca si furacioasa.

  7. noi am pus deja Anatema pe toti cei care vor vota:
    -praful sa se aleaga!

  8. Trăim de o bună perioadă de timp, într-o stare de imprecație colectivă, reală sau aparentă iar senzația că prin orice am spune sau am face nu putem ieşi nici cu un milimetru din furcile caudine ale unui destin imposibil de înțeles, acceptat şi înlăturat se conturează cu fiecare zi ce trece, cu fiecare lună şi cu fiecare an. Am pus o vreme această stare de lucruri pe seama mediocrității noastre individuale sau colective dar rezultatul nu ne-a fost de mare folos. Înaltele conştiințe şi dregătorii, nu au fost capabile de mai mult, adâncindu-ne şi mai mult în predestinat. Am senzația că am încercat tot ce putea fi încercat şi orice zbatere în plus nu diferă cu nimic de cea a peştelui pe uscat. Nu ştiu dacă este astfel, poate exagerez, poate înțeleg eu greşit sau sunt excesiv de pesimist dar dacă există un sâmbure de adevăr în aceste cuvinte, tot ar putea fi prea mult căci, dacă destinul şi toate cele predestinate au, fără a părea că au, o putere de influență mai mare asupra realității percepute şi înțelese decât orice act de voință individuală sau colectivă, tare mi-e că, în atare condiții, prea multe nu ne mai rămân de făcut decât să înțelegem, să credem, să acceptăm, să trăim viața întocmai, să redevenim cu adevărat oameni: Să nu ne mai amestecăm cu zeii şi să-i respectăm!

  9. Ieșirea lui Crin la rampa se face la indicații. Doar trebuie și el să transpire puțin pentru partidul care o va desemna candidata la Bruxellex pe Adina ca să apere interesele altora și sa le promoveze agenda. Doar nu degeaba a plecat din fruntea partidului? O fi pus și el niște condiții sau i s-or fi oferite ceva garanții financiare și lui. În orice caz Adina va mai munci încă cinci ani pentru liniștea familiei, apoi se va pensiona și va pleca împreună cu Crinul imperial sa locuiască în tarile calde ca sa nu mai contribuie cu a lor centrala de apartament la încălzirea globala.
    Apropoos: aia de la Davos nu ar putea desființa toamna și iarna, printr-o decizie care sa-i fie impusa naturii prin ONU și NATO? și dacă natura’nu vrea sa se supună, Bideu sa o atace, s-o cucerească și sa-i impună valorile democratice ale Americii.

  10. „Toate țările au politicieni de stânga sau dreapta.
    Ai noștri sunt de sens giratoriu.”

    sau pe contrasens !

  11. Păi de exemplu UDMRsunt calmi și lucizi,..Nu se calcă pe bombeuri, știu care este regula, cît e ceasul și disciplinat iși urmeză cursul…Alde ăștia cu visurile la mișto,…Se agită și au temeri pentru prada furată..

  12. E scurta lista și nu au cum sa intre trimișii lipitori de afișe și mituitorii pentru un loc pe liste. Pute a infractori veritabil pe liste la alegeri, sunt enorm de multi și nu exista locuri pe liste pentru a avea asigurata liniștea și stabilitatea pentru următorii ani.

  13. Daca Stireanu ar accepta ca SECURITATEA E ETERNA, apelativul „noua securitate” fiind susurat sa nu tulbure apele si ca Romania de dupa 1848 nu a avut „stanga” si „dreapta” intrucat surogatele marxiste preluate de Lenin nu puteau si nu pot inlocui autenticul,
    la fel cum CAPITALISMUL PUR care A DEZVOLTAT TARILE LUMII nu poate fi mimat de CAPITALISMUL SECURIST DE STAT, atunci incercarea sa analitica ar fi capatat substanta!!! Sa insisti SA NU VEZI aceste REALITATI abordand PSEUDODEMOCRATIA SECURISTA ca si cum ar fi una
    „reala, autentica” este mai condamnabil decat ceea ce INFIEREAZA la ACOPERITII din politichie…A, dar am uitat de MISTIFICAREA cu „prostocratia” lansata de un cunoscut PROFI…

  14. Sa intzelegem ca nu mai sunt emanatzi siguri pe ei? Intreb shi eu doar nu dau cu parul? Macar atat sa publicatzi, ca incerc mereu sa am shi eu o opinie shi cu toata promisiunea sa ashtept, vad ca in ciuda multora ce comenteaza democratic la Cotidianul tot felul de opinii, eu sunt discriminat continu shi cenzurat contrar prevederilor Constitutziei noastre.
    O zi buna.
    Con

  15. Cine a mai fost la butoane: AFARĂ – au avut timp sa-si demonstreze capacitățile
    Cine urmează același ideologii: AFARĂ – nu are rost să ajungă la butoane, vor fi teleghidați de la centru

    Mai avem de unde sa alegem altceva?

  16. Lupta este pentru pozitiile confortabile in ierarhia sociala. Miza este sa locuiasca in vreuna din capitalele sau orasele importante ale UE sau lumii, insa nu pe cont propriu, ci pe seama contribuabililor , ca bugetari care sunt alesi sau numiti, si sa duca o viata la standarde de lux, ei si familiile lor, la adapost de problemele celor pe care pretind ca ii reprezinta. Cei mai multi sustin ca au o misiune, se zbat pentru binele colectiv, apara suveranismul, sunt patrioti etc etc, insa acestea sunt de fapt niste masti ideologice sub care se ascund oportunistii.

  17. Aceasta Alina Valean este de o inutilitate crunta ! Ba este chiar toxica pentru ca stricala Bruxelles „onoarea” clasei politice romanesti aratand-o cat de inutila si incapabila este .

  18. „astia” („ei”) cu vise de „marire” chiar isi inchipuie ca mai exista altcineva (care nu este complet idiot!) in Romania care sa voteze cu exceptia „specialilor” si aliniatilor din partide (probabil sub 15%, ca date corecte sunt greu de gasit!) care sunt evident interesati de continuarea acestui jaf generalizat al Romaniei pentru binele lor personal in defavoarea restului romanilor normali, naturali si nespeciali (cei pana la 100%)…o noua „tabula rasa” pare tot mai necesara dar nu dupa chipul si asemanarea sorosist_progresistilor si/sau a oportunistilor mai mult sau mai putin unsurosi si/sau ipocriti

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.