Republica fercheşului Truică

Multe zeci, sute de milioane de euro, proprietăţi cum nu prea vezi niciunde prin Europa, gestionează actuali şi foşti responsabili ai Republicii. Toate acestea în perioade politice în care austeritatea şi sărăcirea strategică a românilor au fost cuvânt de ordine. Un iaht de 7 milioane de euro, proprietate a fercheşului Truică, arată o corupţie extinsă. Nu averile în sine, ci modalitatea dobândirii lor ar trebui să scoată lumea în stradă. Acesta nu este singurul megaproprietar. Forţa acestor personaje este mult mai mare decât a epatării pe care o exersează. Ei decid totul la vârful statului, amestecul financiar-politic fiind o decisivă sursă a puterii. Aceste averi nu au nicio legătură cu economia, ceea ce ar fi o atenuantă, ele reprezintă simplul uz personal. Nimeni, absolut nimeni nu avea cum să ajungă multimilionar în condiţiile socio-economice ale României. Creşterea impozitelor este în directă relaţie cu protejarea acestei clase, la fel disfuncţiile generalizate. Nota de plată nu o achită aceşti gangsteri ai sistemului, nu vedem confiscări, legislaţia protejându-i. Social-democraţia românească şi liberalismul, acest creuzet al politicii naţionale, au reuşit să anexeze întreaga economie. Scoaterea politicienilor din poziţia de proprietari şi legalizarea lor în aceea de administratori au ajuns o pură utopie.

Truică poate fi un nume comun majorităţii celor care au în posesie marele capital. Nu numai furtul uriaş este în joc, ci însăşi blocarea economiei lăsată pe mâinile unor teoreticieni, deseori, eludând cauzele adevărate. Condiţiile create pentru capitalul extern minim, de a se multiplica halucinant în România, sunt locale. Configurarea filtrelor anticorupţie, dincolo de operaţiunile actuale de constatare a unor lucruri, nu se află nici măcar în fază de proiecte. În atari împrejurări, corupţia a invadat România de la grădiniţă până la Academie, uniformizarea producând un mod de existenţă publică imposibil de contestat în situaţii particulare.

Republica pretins populară şi democratică funcţionează după vechile ei criterii, colaboraţioniştii deţin puterea absolută. Nici reconstrucţia monarhiei, în unele dintre variantele sale de ultimă oră, nu pare mai presus, fiind din aceeaşi combinaţie. Posibile soluţii sfârşesc în căpătuială personală incalificabiă. Principiile republicii nu pot fi regăsite decât în propagandă ieftină, iar adepţii monarhiei se adaptează situaţiei, unii devenind profitori. Disponibilitatea pentru schimbările atât de invocate nu mai există, altfel ar exista semnele unor schimbări.

Societatea românească pare a trăi din propria-i vrajbă, pe care o consideră cale reformistă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1337 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.