Prin modalitatea desemnării lui Dacian Cioloş în fruntea viitorului cabinet, actualul Parlament îşi arată lipsa de utilitate. Nu a fost în stare, prin măcar unul dintre partidele care îl compun, să avanseze asumat această propunere. Paralizată nu numai de intervenţiile DNA-ului, ci în special de coordonarea motorie deficitară care caracterizează imorala noastră clasă politică, instituţia-cheie a României a ajuns o stranie figuraţie. Un Parlament care nu are soluţii la crizele guvernamentale nu reprezintă decât un formalism în spiritul organizării de tip totalitar. Figura prim-ministrului trebuie să fie una dinamizantă pentru societate şi administraţie, acesta regăsindu-se într-o semnificativă măsură în aşteptările electoratului. Tehnocrat sau nu, guvernul are de rezolvat aceleaşi probleme, care în România sunt în număr impresionant.
Viitoarele împrumuri externe, adică unica posibilitate de susţinere a pretinsei reforme din ultimii ani, vor fi principala temă a noului cabinet. Prăpastia dintre executivul în formare şi Parlamentul aflat pe linie moartă conturează acelaşi conflict instituţionalizat. Statul român este aproape inexistent prin lipsa aplicării reformelor a căror tergiversare a ajuns veritabilă miză electorală. Toleranţa faţă de corupţie, ca fenomen greu de înlăturat, a lăsat mediul politic lipsit de orice strategie în direcţia corectă. Au fost prea multe voturi pentru protecţia parlamentarilor, pe care aceştia şi le-au acordat, în situaţii în care supunerea la vot a unor cazuri nu are justificare. Ceea ce permite legea imunităţii cu certitudine încalcă drepturile constituţionale, corupţia ca fenomen aflându-se în afara consecinţelor. Omul politic, indiferent cum se numeşte, poartă sub umbrela sa toată responsabilitatea pentru dezastrul legislativ, cu bună ştiinţă. Situaţia internă a României a devenit mult prea complicată, de neacceptat, iar venirea preşedintelui Iohannis în fruntea României este, deocamdată, fără niciun rezultat demn de a fi luat în serios. Recuzita este cam tot ce se remarcă pe scena unde este vremea unor contribuţii decisive.
Schemele totalitarismului, cu metehnele aferente, pot fi înlăturate numai printr-o legislaţie din care să fie îndepărtat bruiajul care a făcut posibil dezastrul actual. Nu mai este o noutate că, în linii mari, România nu şi-a găsit o identitate democratică, funcţionând cu tenacitate în absurditatea securisto-comunistă. Era obligaţia clasei politice să opereze schimbarea legislativă, iar societatea trebuia să ceară neîntrerupt conectarea la civilizaţia europeană. Protestele au fost permanent dirijate, când nu au fost manifestaţii de partid. Constituirea organismelor societăţii civile ar fi trebuit să apară pe cu totul alte principii decât cele ale unor găşti fără legătură cu democraţia sau prin anexe ale grupurilor politice. Compromisul făcut de ambele părţi, societatea şi clasa politrucilor, pare a funcţiona în continuare, constituit într-o adevărată strategie naţională. Nevoia unui partid în trena preşedintelui ţării este un prim indiciu că fantomele trecutului bântuie. Relaţionarea preşedintelui cu Parlamentul ar trebui să aibă loc pe alte criterii, având în vedere că preşedintele este ales prin vot popular. Toate instituţiile statutar aflate în interesul presupus popular nu funcţionează, au o configuraţie din care lipseşte tocmai deschiderea spre adevărata lor menire.
Avem un preşedinte cu responsabilităţi vagi, un parlament consolidându-şi o autonomie suspectă, o administraţie publică rudimentară, o justiţie ca afacere a sistemului special creat conflictual. Întregul nostru compozit statal nu se regăseşte nicăieri în Europa, şi pe bazele acestuia nu se poate întâmpla nimic. Am fi putut prelua multe lucruri, aşa cum alţii, toţi la rândul lor, au făcut, spre îmbunătăţirea aparatului de stat şi a treburilor publice. Nu sunt semne că acest fapt s-ar putea întâmpla decât lacunar, şi acestea pentru o consolidare a răului. Sistemul de reprezentare şi conducere politică şi administrativă nu poate fi separat de societate. În loc de integrarea acesteia în evaluări şi strategii, avem un abuz generalizat drept criteriu unanim recunoscut valabil. Agresivitatea clasei politice în raport cu societatea arată insuficienţa ei pe toate planurile, neligitimitatea.
Modalitatea prin care viitorul prim-ministru îşi face intrarea în scenă arată o mult prea posibilă accentuare a crizei, oricâte calităţi ar avea cel susţinut. Urmare acestui fapt, executivul se va angaja în aceleaşi erori. Deşi interesele sunt diferite, efectul va fi acelaşi, startul este de lovitură dată democraţiei. Artizanii noii formule guvernamentale reprezintă doar propriile interese, în condiţiile în care mediul politic pare a nu avea alte criterii.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.