Juncker, avertisment pentru Ursula. ”Oricine se apropie prea mult riscă să cadă pe fereastră”

Jean-Claude Juncker, fost președinte al Comisiei Europene, a avertizat Partidul Popular European (PPE), din care și el face parte, să nu se alieze cu partidele suveraniste şi de extremă-dreaptă în Parlamentul European ce va rezulta din alegerile din 9 iunie. El a făcut declarația în contextul în care Ursula von der Leyen, actuala șefă a Comisiei, a dat de înțeles că nu exclude o astfel de alianță pentru a-și asigura un nou mandat.

„Văd un viraj către dreapta în interiorul PPE şi mă lupt împotriva acestuia. Oricine se apropie prea mult de dreapta riscă să cadă pe fereastră. Ar fi bine ca PPE să stea la o mie de kilometri distanţă de virajul generalizat către dreapta”, a declarat Jean-Claude Juncker, potrivit EFE, citată de Agerpres.

Sondajele arată că grupurile politice progresiste, respectiv popularii (PPE), socialiştii (S&D), Verzii şi Renew, vor putea să formeze o majoritate în noul Parlament European, dar intenția de vot pentru acestea e mai scăzută față de scrutinul precededent, pe fondul nemulţumirii electoratului faţă de migraţia ilegală sau evoluţiile economice.

În acest context, Ursula von der Leyen a dat de înţeles că dacă nu va beneficia de majoritatea dorită pentru a obţine un nou mandat, ar fi deschisă unei înţelegeri cu grupul conservatorilor. Ea a menționat-o pe şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, al cărei partid ”Fratelli d’Italia” (Fraţii Italiei) se află în acest grup.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

9 Comentarii

  1. Asta nu s-a trezit nici azi, dupa atata vreme. Tataie, lumea se schimba oricat ati vrea voi s-o priponiti. A zburat puiu cu ata!

  2. Păi,.Junker cu pantofi in două culori și cu ”ishiasul” permanent, e disperat,. căci gruparea e in construcția și poate va fi prima, cea mai mare din UE.. Inițiatori sunt Marine la Pen și Giorgia Meloni,..evident actualii pot fi disperați..

  3. sa castige dupa cat se chinuie in teritoriu de s-au comasat, coalizat socialistii cu PPE-istii si isi dau la „gioale”, o clipa am deschis TV si cand l-am auzit pe Virgil Popescu=PNL distrugatorul sistemului energetic spunand de colizatul PSD ca vor frauda alegerile, adica sunt impreuna si are tupeu el deseul toxic al Romaniei…sau unealta prin care au castigat baietii destepti din liberalizarea fara cap a unuia cu trasaturi de rozatoare…
    tragic aici vor vota tot CU COalitia plina de cacofonie…
    Sa speram ca europenii au mai mult IQ si nu sunt maso ca multi romani

  4. Domul Jean-Claude Juncker face asocieri periculoase cu fapte din trecut când afirmă “oricine se apropie prea mult de dreapta riscă să cadă pe fereastră.“ Formularea drege “riscă să fie aruncat pe fereastră”. Acțiune practicată față de evrei de către hitleriștii germani și horthyștii unguri, fapte întâmplate în Ardealul ocupat cu studenții evrei din Universitatea din Cluj sau funcționari din Baia Mare și alte localități sub ocupație. Sigur au fost și mulți maghiari care s-au opus.

  5. Asta bea de stinge,simte pericolul daca fereastra e deschisa

  6. Vom vedea dupa alegeri daca derbedeii astia mai fac majoritate in Parlamentul European. Sondajele sunt facute pe placul celor care le comanda.

  7. Foarte bine..
    Bețivul mereu spune pe șleau ceea ce se teme să spuna cel treaz..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.