Protest în Parlament: Ne-am săturat de băşcălie

Parlamentul este scena unei situații mai puțin obișnuite. După confruntarea fizică dintre deputați, a venit rândul funcționarilor să iasă în față.

Peste 100 de funcţionari publici angajaţi ai Camerei Deputaţilor s-au strâns marţi în faţa sălii de plen într-un protest spontan care a început la 11,00. Ei au afişat mai multe pancarte pe care scrie „Solidari cu angajaţii SGG”, „Ne-am săturat de băşcălie”, „Ne-aţi ignorat destul”.

Preşedintele Sindicatului funcţionarilor publici parlamentari din Camera Deputaţilor, Alina Grigorescu, a declarat marţi că, din anul 2017, această categorie profesională nu a mai primit o mărire salarială.

„Problema este că din 2017 nu am mai primit nicio mărire salarială. Suntem la acest nivel. Este o instituţie fundamentală a statului român, noi ne facem cu seriozitate meseria, suntem de multe ori noi cei care îi învăţăm pe ei cum să facă legi, ce e constituţional şi ce nu şi avem salarii 10% din veniturile domnilor deputaţi şi senatori. Credem că numai intrinsec se pot realiza prerogativele constituţionale ale Parlamentului, adică împreună, şi vrem să fim trataţi cel puţin decent”, a susţinut Grigorescu, la Palatul Parlamentului.

Ea a punctat că unul dintre mesajele transmise la protestul spontan de marţi a fost „Ne-am săturat de băşcălie”.

„Băşcălie însemnând şi hai la un team building după ce ies la pensie şi un soi de băşcălie agresivă este şi ce a spus domnul Dancă în legătură cu noi, adică suntem lipitori. Da. Suntem lipitori cu studii superioare, unii dintre noi cu doctorate, alţii cu masterate în studii europene. Suntem absolut calificaţi şi supracalificaţi. Deci, dacă comparăm cu salariul unui grefier, grefierii nu în fiecare caz au studii superioare, sunt de trei ori mai mari salariile. Cert este că nu mai putem sta cu acest salariu. Inflaţia cumulată din 2017 până în prezent e 40%, nu putem să ne prorogăm blocări de indexare vieţilor noastre”, a explicat Alina Grigorescu.

Funcţionarii publici parlamentari susţin că primesc salarii prea mici.

Pe de altă parte, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a declarat, că angajaţii Parlamentului „nu sunt cei mai slab plătiţi bugetari din România”.  

„Am avut discuţii multiple cu o parte din reprezentanţii sindicaliştilor. Există nişte probleme în ceea ce priveşte salariile angajaţilor parlamentari în raport cu angajaţii unor ministere. Totuşi, câteva chestiuni trebuie spuse. Angajaţii Parlamentului nu sunt cei mai slab plătiţi bugetari din România. Media salariului de aici e pe undeva la 5.000 de lei. Eu cred că aceste creşteri salariale nu pot începe cu angajaţii Parlamentului. Nu spun că nu trebuie să discutăm de o echilibrare şi eliminarea decalajelor şi a discrepanţelor între categorii profesionale similare plătite diferit între Parlament şi minister, însă, repet, în ţara aceasta un salariu de câteva mii de lei în mână e un salariu mare. Aşa că nu sunt neapărat cel mai mare fan al acestor proteste”, a spus Simonis la Palatul Parlamentului.

sursa foto Raissa Enachi

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

4 Comentarii

  1. Este foarte simplu: Reducerea numarului de bugetari la jumatate si dublarea salariile celor care au ramas. Apoi se continua cu o evaluare la fiecare sase luni, si „turistii” taietori de frunza la caini sa fie dati afara in valul doi, in valul trei s.a.m.d.. Baietii astia, urmasii turnatorilor lenesi si prosti din vremea comunistilor, cred ca viata este facuta cu privilegii pentru ei, lenesi si prosti, si munca pentru adevaratii romani cu parinti si bunici care si ei au muncit cinstit toata viata.

  2. Reducem bugetarii…Si? Problema Romaniei e ca nu produce mai nimic. Ce produc privatii? Imping marfa la raft in Dedeman..Dar marfa e de import…Eu cred ca nu bugetarii sunt problema…
    Problema e un Rares Bogdan care nu a muncit o zi, dar are colectie de ceasuri de 350.000 euro..Problema sunt sutele de posturi TV, care cenzureaza, fac lux de lux din propaganda murdara, platesc mii de Vedete de carton…Problema este zecile de Partide care au gasit o noua sursa de trai pe vatrai…Someri si habarnisti care vor sa ajunga si ei primari, sa se capatuiasca.

  3. Pai , dragilor , nu promitea , „cumplitul ” nostru P-ministru , cand a luat in mainele sale „firave”, faraiele puterii , ca va reduce numarul de bugetari cu 200.000 ? Si? Cucu,cucu! Oare de ce batjocoresc si mint poporul asta, roman, fel de fel de „nevinovati” ajunsi la putere? Nu e vina lor , ei ,doar, profita de tacerea si rabdarea noastra! Vorba e , pana cand?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.