Totalitarismul a lăsat în urmă o mentalitate care s-a metamorfozat în contextul noului sistem piramidal, înlocuind – fără niciun efort – ceea ce ar fi trebuit să fie minima democrație. Abia acum, este limpede pentru oricine, ce a fost în esența sa securismo-comunismul. A folosi pretextul bunăstării economice a perioadei comuniste, bazată pe împrumurile de la FMI, drept justificare a lipsei reformelor și a
reinventării populismului, reprezintă cauționarea interesată a unei genealogii monstruoase. Majoritatea societății este excedată, reacțiile conturând tot felul de soluții, în niciun caz cele care să vizeze starea de fapt. Grupurile de interese apărute în acest spectru al uzurpării s-au perpetuat, astfel, găsindu-și cu ușurință locul în noul format social, evoluând până la o legitimitate alarmantă. Or, de acest fapt, perturbant, nu se poate ocupa DNA.
În ultimii ani, aproape nimeni nu și-a mai pus problema democrației sau a corectitudinii din ordinea moralei, ex abrupto. Majoritatea caută loc într-un sistem antidemocratic, accentuând criza generală. Nici respectarea eticii constituționale nu s-a impus decât din interes arbitrar, accidental, cu mari dificultăți.
Oportunismul social anterior, de care nu este vinovată doar sinistra fostă Securitate, ci și frecverntarea acesteia de către nenumărate personaje, a continuat.
Personaje care înainte de 1989 păreau deasupra îndoielilor, au ajuns să reprezinte partea regretabilă a prezentului. Acceptarea foștilor lideri comuniști în viața publică a fost mijlocul perfect pentru repunerea în mișcare a fostului sistem în noul context adaptat. Aceștia au generat o nouă armată de clone militând pentru tot felul de tipuri și interese antidemocratice, adevărați teoreticieni ai corupției.
Deși asemenea lucruri par de domeniul fanteziei, o exagerare, situația este cât se poate de reală. Sistemul actual este putred, instituirea democrației nu se poate face cu actualii politicieni și lideri politici. Permanenta invocare a comunismului drept cauză principală a dezastrului actual, moral și economic, are în totalitatea ei legătură cu acest fenomen care a produs mutații ce se regăsesc în formulele
instituționale. Reforma, după cum s-au derulat lucrurile, pare a nu fi acceptată în România, societății impunându-i-se alte priorități. Un nou sistem, democratic, ar spulbera o întreagă clasă de parveniți care a ocupat spațiul public, având sub cheie deciziile, sensul acestora, constituirea priorităților. O minimă implementare a democrației, ar consta în responsabilizarea juridică generală, constituindu-se
posibilitatea găsirii celor mai corecte formule legislative.
Instituțiile mai relaxate, obligate cumva să observe derapajele, au ajuns să facă și ele parte din acestea. Există deja un cadru legal al abuzului, orchestrat, prin dobândirea unui drept al autosuficienței care s-a constituit din susținerea acestor construcții mafiote. Partidele nu au nici o legătură cu ideologiile sub flamura cărora defilează. Ele sunt, în fapt, unul singur, iar politicienii, cu cîteva
excepții, niște multiplicați. Instituțiile se află sub ocupația legalizată a unor personaje care prin comportamentul curent dovedesc lipsa unei responsabilități destabilizante. Bugetul țării, pentru care se fac simulări și dezbateri de care nu știe nimeni, le este destinat drept cadou pentru munca în susținerea cauzei.
Sistemul nu are nicio fisură, lupta anticorupție fiind doar o inițiativă externă, la capătul căreia, prin neasumare, nu pot fi garantat interesele naționale. Având în vedere situația României, care o situează pe un foarte jos ultim loc, este tot mai stranie lipsa unei inițiative concentrate privind această atît de necesară rupere de totalitarismul corupției. Oamenii politici nici nu mai înțeleg cum stau lucrurile, nu au motive să le înțeleagă , preocupările lor fiind binecunoscute. Asfel, imensa recuzită totalitară parazitînd formulele instituționale se dezvoltă continuu.
Punerea în prim-plan a legilor, iar a celor care trebuie să le aplice, în rol secund, de simpli funcționari, a ajuns o urgență absolută. Practica democratică spune că, legile puternice, corecte acționează aproape prin ele însele. Nu există justiție necontrolată de cetățeni, în sensul perfecționării ei dacă este deficitară.
Inamovibilitatea judecătorilor din România a ajuns, pe fondul ambiguității legislative, o vulnerabilitate a justiției. Malpraxis-ul nu poate ocoli pe nimeni dintre cei aflați în pozițiile de decizie și responsabilitate. Altfel lupta împotriva corupției este un teatru de prost gust, absurd, și nu este departe momentul în care șantajul va polariza pe de-a-ntregul mediul politic și social, dacă un asemenea registru statal va continua.
Soluția optimă nu există ca realitate pură decât în dinamica istoriei, ea nu reprezintă un monopol în plan politic. Demagogia și impostura vin cu soluțiile lor totalitare sub masca interesului național, pentru a nu lăsa loc niciunei puneri în discuție a sistemului. De fapt, clasa politică, prin partidele care au câștigat de-a lungul anilor alegerile, nu a venit cu o propunere de revizuire a nivelului
democratic existent în construcția legislativă. Singura lor preocupare a fost conservarea puterii și continuitatea, într-un dispreț monstruos față de statul de drept. Cum nimeni nu are soluția perfectă, aceasta se obține prin alegeri libere, democrația fiind generic soluția optimă. Partidele politice românești trebuie să-și definească identitate și opozabilitatea, să le aplice, altfel nu mai au niciun sens
pe scena publică.
Făcând abuz de permisivitatea democrației, anulând dialogul, pe care îl subminează cu orice prilej, oamenii politici și partidele actuale sunt primii responsabili de situația țării. A-i exonera de responsabilitate ar însemna validarea faptelor de corupție care au ajuns, chiar așa, principala lor activitate, vizibilă în modul de gestionare colectivă a treburilor publice.
Soluția optimă este o altă dinamică realității, diferită, însă principiile ei nu pot fi relativizate, așa cum se întâmplă acum s-a întâmplat până acum. Soluția optimă ar trebui să aducă pe scena politică alte figuri și, în același timp, un nou sistem cu reprezentanți lipsiți de imunitate în fața legilor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.