Parchetul General a anunțat că mai mulţi agenţi de poliţie de frontieră sunt cercetaţi pentru…
Articole scrise de: Julieta Tarnovan
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, spălare de bani și…
Procurorii DNA consideră că măsura arestării preventive în cazul deputaților Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam se…
DNA: Hrebenciuc le-a promis prinților Paul și Lia intervenţii
Numele ministrului Mediului, Attila Korodi, apare în dosarul retrocedărilor ilegale, potrivit referatului DNA privind propunerea de arestare preventivă a şase inculpaţi. În document se arată că inculpaţi din dosarul retrocedărilor ilegale susţineau că vor lua legătura cu ministrul Mediului, Attila Korodi, pentru a interveni pe lângă directorul Romsilva, potrivit Agerpres.
Instanța supremă a respins vineri cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, dispunând ca aceștia să fie cercetaţi sub control judiciar în dosarul retrocedărilor. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la completul de cinci judecători al instanţei supreme.Cei doi judecători sunt acuzaţi de […]
Pe 30 septembrie, instanța supremă a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului ANI, iar cele două părți au…
Curtea Constituțională a respins vineri, cu majoritate de voturi, sesizarea depusă de Gheorghe Funar, candidat independent la alegerile prezidențiale, în cazul „Ponta, ofițer acoperit”. „În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins contestația formulată de Gheorghe Funar privind legalitatea candidaturii domnului Victor Viorel Ponta la alegerile pentru președintele României din anul 2014. […]
În dosarul retrocedărilor ilegale de păduri şi terenuri agricole, magistraţii au emis, vineri dimineaţă…
Un tânăr de 24 ani din satul Coslugea, județul Constanța, a fost arestat preventiv pentru tentativă la omor…
Fostul șef al Serviciului de Informații Externe (SIE), Cătălin Harnagea, a declarat, la Digi24, că perchezițiile care i-au vizat, joi, locuința au avut drept scop…
Avocatul Poporului a anunțat în 9 septembrie că a ridicat la CCR excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii 216/2008 în urma sesizării a…
Procurorii DNA cer instanţei supreme arestarea preventivă a şase persoane vizate în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri şi terenuri agricole, între care cei doi judecători de la Tribunalul Covasna şi beneficiarul a peste 43.000 de hectare de teren forestier. Sunt propuşi pentru arestare preventivă Sorin Ion Iacob, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Janica Poenaru şi […]
Procurorii DNA fac joi percheziţii la fostul şef al SIE Cătălin Harnagea şi la oamenii de afaceri Dorin Cocoş, Remus Truică…
Cotidianul.ro a atras atenţia încă de anul trecut, printr-o suită mai multe articole semnate de Marcel Bărbătei, asupra situaţiei terenurilor şi a clădirilor retrocedate ilegal în Ardeal. Serialul cotidianul.ro s-a vrut subiect de analiză pentru CSAT, SRI, DNA, DIICOT, CSM, Inspecţia Judiciară, ca urmare a indiciilor care ar putea conduce către ideea de înaltă trădare.
Un fost ofiţer din garda personală a lui Nicolae Ceauşescu este acuzat că ar fi condus o reţea care transporta şi distribuia droguri de mare risc în vestul Europei.
Procurorul general Tiberiu Niţu s-a întâlnit miercuri cu ataşatul cu afaceri al Ambasadei SUA Dean Thompson, anunță Parchetul General într-un comunicat transmis miercuri. Întâlnirea a avut loc la sediul Parchetului General, cu participarea, din partea ambasadei, a Mariei MacIsaac, ataşat politic, şi a Mariei Tapalagă, specialist în probleme politice, iar din partea Ministerului Public, a […]
Fosta deputată PDL Brîndușa Novac a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la șase luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, transmite Agerpres. Într-un dosar separat, tot instanța supremă a decis definitiv că Brîndușa Novac s-a aflat în stare de incompatibilitate. În mai 2011, ANI a constatat […]
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție pe masa cărora se află dosarul privatizărilor strategice au stabilit, miercuri, ca fostul ministru Codruţ Şereş şi alți trei inculpaţi să fie puși sub control judiciar, în timp ce pentru un alt inculpat, Gabor Kerekes, care este plecat din ţară deși se afla sub control judiciar, […]
Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat miercuri pe deputatul PSD Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul privind…
Peste 43.000 de hectare de păduri au fost retrocedate, printr-o decizie a Tribunalului Covasna, unei persoane care solicitase doar 23.000 de hectare, se arată în documente ale anchetatorilor din dosarul în care apar şi numele senatorului Ilie Sârbu şi cel al deputatului Viorel Hrebenciuc. Procurorii anticorupţie detaliază, în documente din dosarul retrocedărilor obţinute de Mediafax, […]
Curtea de Apel Bucureşti a admis în principiu, miercuri, judecarea cererilor de anulare a pedepselor formulate de Dan Voiculescu şi Sorin Pantiş, condamnaţi la zece, respectiv şapte ani de închisoare, în dosarul ICA. Instanţa a analizat fiecare cerere separat, acestea fiind depuse de Dan Voiculescu şi de Sorin Pantiş. Instanţa a stabilit, că în principiu, […]
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova, Carmen Sîrboiu, a fost reținută miercuri de DNA sub acuzațiile de luare de mită, trafic de influență și instigare la infracțiunea de abuz în serviciu. În același dosar, au fost reținuți Ion Ianoși, comisar-șef de poliție, șef al Serviciului de Investigații Fraude din cadrul IPJ Mehedinți, Ionuț Fișter, […]
Procurorii DIICOT au solicitat instanţei ca să fie luată măsura arestului la domiciliu în cazul lui Codruţ Şereş, Zsolt Nagy, Mihai Dorinel Mucea şi Mihai Radu Donciu., acuzați în dosarul privatizărilor stategice. Instanţa supremă judecă, miercuri, ultimul termen din dosarul privatizărilor strategice, în care sunt judecaţi foştii miniştri Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy, Vadim Benyatov, […]
Viorel Hrebenciuc a ajuns, miercuri, la sediul DNA Brașov pentru a fi audiat în dosarul retrocedărilor ilegale, fiind adus de jandarmi.
CSM încuviințat reținerea, arestarea și percheziția la domiciliu și la locul de muncă a magistratului…
Cotidianul.ro a atras atenţia încă de anul trecut, prin mai multe articole publicate pe site, asupra situaţiei terenurilor…
Update: Acuzațiile oficiale ale DNA
Update: Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, care este socrul premierului Victor Ponta, a ajuns, miercuri, la DNA Braşov