Julieta Tarnovan

Author

Julieta Tarnovan
Articole scrise:

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a comentat informaţia apărută în presă potrivi căreia a fost spionată de firma unui fost director al Mossad. A fost vorba despre o „încercare nereușită”, a declarat Kovesi. „Este un dosar în curs la altă unitate de Parchet în care nu am calitate și în acest moment nu pot […]

Polițiștii din Ilfov efectuează, miercuri, șase percheziții la Primăria și Clubul sportiv din Chiajna într-un dosar de delapidare, deturnare de fonduri și evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 milioane lei, informează Roxana Vasile, purtător de cuvânt al IPJ Ilfov. De asemenea, se pun în executare 11 mandate de aducere. Perchezițiile se fac și la […]

Principala concluzie a raportului de țară pentru România al Comisiei Europene pe 2016 este aceea conform căreia țara noastră nu mai înregistrează dezechilibre macroeconomice, dar există și alte aspecte pozitive care nu au fost menționate în raport, cel mai important fiind legat de evoluția investițiilor în ultimii ani, susține ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

„Ca urmare a analizării soluției, astăzi, am dispus din oficiu infirmarea ordonanței nr. 11/P/2014 din 14 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția Parchetelor Militare și …

Deputatul Sebastian Ghiță a depus la instanța supremă o plângere prin care contestă măsura controlului judiciar și cauțiunea de aproape 60 de milioane de lei instituite de DNA Ploiești în cazul său. Plângerea are termen de judecată pe 6 aprilie, care este și data limită până când Sebastian Ghiță trebuie să plătească această cauțiune. DNA […]

Procurorii din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată a avocatei Alinei Bica, Laura Vicol, pentru favorizare a făptuitorului, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (33 acte materiale) și complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. În același dosar a fost trimis în judecată și Niculae Learciu pentru exercitare […]

Hackerul român cunoscut drept „Guccifer”, care a postat pe internet emailuri neoficiale trimise fostului secretar de stat Hillary Clinton, a fost extrădat din România și a compărut vineri, pentru prima dată, în fața unui tribunal federal din Statele Unite ale Americii, informează Reuters. Marcel Lazăr, 44 de ani, are nouă capete de acuzare, trei privind […]

Bombonica Prodana, fosta soţie a lui Liviu Dragnea, este audiată la DNA. Bombonica Prodana este urmărită penal de procurori pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. La sosirea la sediul DNA, nu a făcut nicio declarație şi s-a strecurat printre ziarişti urcând rapid scările, vizibil deranjată de cei camerele de luat vederi. Fosta soție a […]