ChatGPT a împlinit recent trei ani de când există, el a fost lansat pe data de 30 noiembrie 2022 și a devenit între timp și favorabil reclamelor.
O doamnă cu o uriașă pălărie galbenă, aflată în primul rând la tribuna oficială, a atras toate privirile la parada de la Arcul de Triumf. Doamna este nimeni alta decât (..)
Platforma online creată de ANAF va fi complet transparentă și va facilita vânzarea bunurilor confiscate, dar numai după ce au fost verificate.
Nu este prima oară când cererea de extrădare este respinsă, Oprescu invocând de ficecare dată condițiile precare din închisorile din România,
Un magistrat a respins, miercuri, cererea anchetatorilor de a-l aresta preventiv pe pastor, fiind lăsat în libertate.
Cererile populației vor fi onorate cu prioritate, arată Romsilva, în timp ce operatorii economici se vor putea aproviziona numai în limita excedentului.
„Sfântul Nicolae face parte dintre sfinţii cu mare ţinere. Iarna începe, după unii, în această zi. Când îşi scutură barba sfântul, începe să ningă”.
Glioblastomul este cea mai frecventă formă de cancer primar al creierului, având o evoluţie rapidă şi un prognostic rezervat.
Parlamentul a decis astăzi cine va conduce TVR și Radio România pentru următorii patru ani.
Shein a scos de la vânzare păpușile sexuale cu aspect de copii, după sesizarea Autorității pentru Protecția Consumatorilor din Franța.
Activarea supravegherii speciale se face fie la cererea companiei, fie din oficiu, după o decizie a Guvernului României, cu avizul CSAT.
,,Totdeauna am fost mândru că sunt român şi bucuros să reprezint România. Întotdeauna am dorit să câştig, deşi foarte puţină lume ştie că nu uşor se câştigă.”
Dosarul vizează pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale şi şantaj.
Polițiștii au mai intervenit recent, tot în zona retrocedată din IOR, după ce administratorul terenului a fost surprins că taie copaci fără a avea autorizație.
,,Atunci când de abia aștepți să ajungi acasă de foame, că nu ai ce să-ți cumperi de pachet.”
Programul SAFE se va realiza legătura de la Paşcani la Siret, dar şi o parte din A8, respectiv Ungheni-Iaşi-Paşcani.
Concluziile evaluărilor arată că România nu reușește să asigure șanse egale celor pe care îi vedem la tot pasul. Livrează mâncarea, îngrijesc copiii, lucrează în construcții sau în restaurante. Ei aduc prosperitate patronilor, dar nu se bucură de drepturi egale cu ceilalți cetățeni.
Schimbarea terminologică își propune o corecție de natură moral-lingvistică, menită să clarifice mesajul social
Proiectul aduce atât creșteri, cât și reduceri pentru locuințele care oferă condiții modeste de locuit
Adevărate sau nu, publicului avid de senzațional i-a fost prezentat un argument și fără strălucire, și fără mister
„Când încerci să-l imiţi pe Dumnezeu, îţi trebuie multe aparate ca să poată să facă ce ar face un organ atunci când funcţionează bine“
Românii aleg confort, experienţă şi diversitate în privința destinaţiilor de călătorie și fac acest lucru optând pentru resorturi plutitoare
Președintele spune că această modificare asigură aplicarea corectă a drepturilor prevăzute de lege şi întăreşte protecţia consumatorilor
De mare folos în bucătorie, buretele de sârmă, vedem, e folosit cu nădejde la Monumentul Unirii din Focșani. Doar că intervenția trebuia făcută cu aviz de la Ministerul Culturii.
Sâmbătă, preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunțat că liderii UE se vor reuni luni în cadrul summitului UE-Africa de la Luanda pentru a discuta propunerea de pace elaborată de SUA
Fostul actor luptă cu o formă avansată de demență. El nu mai locuiește cu familia, fiind îngrijit, într-o casă, separat, sub supraveghere medicală