Clipul fals în care Țiriac pretinde că promovează așa zisă platformă de investiţii rapide, „Neurix Profit”, a adunat o mulțime de vizualizări
Incidentul pune în lumină probleme mult mai grave, respectiv lipsa dotărilor esențiale pentru intervențiile de urgență.
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+2,1%, ca urmare a reluării plăţii cu ora a cadrelor didactice), respectiv în administraţia publică (+0,4%).
Mai multe publicații americane au comentat negativ lansarea episodului de sărbători, arătând că folosește titlul regal pentru a obține o mai bună promovare a produselor sale comerciale.
Istoria obţinerii produsului „Cârnaţi din topor din Vâlcea” IGP este strâns legată de dezvoltarea gospodăriilor ţărăneşti specifică arealului delimitat, a zonelor agricole şi tradiţiilor pregătirii preparatelor din carne de porc, prin utilizarea resurselor naturale.
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, a prezentat principiile care vor sta la baza pachetului de modificări legislative.
În urma unui accident care s-a petrecut în luna septembrie, Dumitrescu a fugit de la locul incidentului,
Printre atracțiile acestor evenimente se numără: bradul de 30 de metri (cel mai mare brad ecologic din România), Casa lui Moș Crăciun, roata panoramică și zecile de ateliere și activități pentru toate vârstele.
În coaliţie vor începe de săptămâna viitoare discuţiile pentru bugetul din 2026.
ESWT utilizează energie acustică pentru a stimula formarea de noi vase de sânge, a favoriza regenerarea ţesuturilor şi a reduce inflamaţia şi cicatrizarea.
S-a stins din viață pe 26, la Bucureşti, dar vocea sa rămâne vie, precum și şarmul său şi stilul greu de confundat.
Crima a șocat opinia publică prin modul în care a fost comisă.
”Asta e fața politizării instituțiilor din România. Când în loc să verifice legalitatea, unii se folosesc de funcție ca să se răzbune„
Octav Stroici a murit în noaptea de 3 spre 4 noiembrie, când turnul medieval Torre dei Conti, aflat la doar câțiva pași de Colosseum s-a prăbușit
Moartea femeii de 25 de ani în date și fapte. Polițiștii i-au amendat tatăl în loc să ia de o măsură contra soțului periculor
Ministerul Muncii precizează că aceste măsuri vin și în sprijinul angajatorilor aflați în dificultate atunci când vine vorba de atragerea de personal stabil, în special în zonele defavorizate.
Este o cultură întreagă de loverboys care se întâlnesc cu judecătoare din România şi le şantajează cu filme. Eu am avut această epifanie şi acum (…)îmi dau seama că este un fenomen generalizat în România
Creată la sfârşitul anului 2023, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Banca de Investiţii şi Dezvoltare este singura bancă de dezvoltare deţinută 100% de statul român, prin Ministerul Finanţelor.
Reglementarea medierii obligatorii în România poate fi o soluţie pentru CSM în sensul solicitării urgente a puterii legislative/executive, susţinută şi de hotărârile CJUE, pentru a evita condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Discutăm nu numai despre anumite trăsături estetice (…) dar şi despre modul în care pacientul îşi recuperează, îşi restabileşte funcţionarea, naturaleţea, mişcarea sânului, armonia, proporţiile”,
Potrivit noilor reguli certificatul de handicap poate deveni permanent pentru bolile ireversibile, însă pentru multe cazuri durata va fi limitată în funcție de gravitatea bolii.
După ce se epuizează banii alocați acum, autoritățile locale trebuie să își procure singure resursele.
Programul Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice are un buget total de 200 de milioane de lei.
Instalatorii firmei private au părăsit zona înainte, deși gazele nu erau eliminate
Joi, poliţiştii au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti, contabilul bănuit de delapidare fiind dus la audieri, urmând să fie luate măsurile legale care se impun în cazul său.
Reprezentanţii grupurilor parlamentare AUR, SOS şi POT au înaintat luni Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor o cerere pentru constituirea scestei comisii