Câștigătorul ultimelor alegeri parlamentare din Ungaria, Péter Magyar, l-a zărit pe Viktor Orbán la balconul unei clădiri din imediata apropiere a palatului prezidențial din Budapesta.
Mai multe persoane sunt vizate de o anchetă a autorităților din Estonia, fiind suspectate de legături cu serviciile speciale ale Federației Ruse.
Guvernul României anunță, printr-un comunicat de presă, faptul că premierul României, Ilie Bolojan, și cel ales al Ungariei, Péter Magyar, au purtat o discuție telefonică.
Primarul Timișoarei și președintele USR, Dominic Fritz, susține că dosarul său de conflict de itnerese, deschis de ANI, este unul „politic”.
Un tânăr de 25 de ani, pasionat de chimie, a intrat în vizorul polițiștilor.
Aflat în vizită de lucru în SUA, Bogdan Ivan, ministrul Energiei, anunță că România a primit deorgare din partea guvernului american pentru fi repornită rafinăria Petrotel Lukoil.
Fondul Monetar Internațional a redus la jumătate prognoza de creștere economică a României.
Luni, 13 aprilie, in intervalul 18.00-18.30 , jurnalul Focus 18 a înregistrat un rezultat remarcabil în preferințele telespectatorilor, clasându-se pe locul al III-lea în topul audiențelor la nivel național, în intervalul de public 21–59 de ani. Conform datelor furnizate de Kantar Media, Focus 18 a obținut 1.13 rating și 5.08% cotă de piață (share) în […]
Peter Magyar, câștigătorul alegerilor din Ungaria, a fost criticat de Traian Băescu, fostul președinte al României.
Pompierii din Constanța au activat planul roșul de intervenție după ce un bloc de locuințe sociale a luat foc.
Sângerarea abundentă poate fi semnul unei tulburări de coagulare.
Mai multe documente obținute de Digi24 arată că membrii Guvernului știau încă din 2023 ce urma să se petreacă în cazul contractului încheiat de România cu Pfizer.
O nouă formă de manipulare și dezinformare în sănătate este reclamată de autoritățile în domeniul medical, odată cu apariția pe străzile din București a unor panouri care prezintă mesaje false anti-cezariană. În spatele acestui scandal se află o fundație care promovează teorii ale conspirației.
Excesele alimentare la masa de Paște ne pot crea probleme de sănătate, mai ales în cazul persoanelor care au deja o afecțiune cronică.
Președintele Nicușor Dan a explicat că există mai multe scenarii legate de dexiziile pe care PSD urmează să le ia în cadrul consultărilor interne.
Fenomenul corupției continuă să fie unul extins în România, avertizează președintele Nicușor Dan.
Nicușor Dan a organizat miercuri seară o conferință de presă în care a anunțat faptul că i-a numit în funcții pe șefii marilor parchete.
Iranul a decis să întrerupă navigația navelor petroliere prin Strâmtoarea Ormuz după un atac al Israelului asupra Iranului.
Ministerul Sănătății a pus în transparență decizională o nouă modificare legislativă pentru a completa reforma pe care a început-o în sistem.
Pentru ca prețurile la facturile pentru energia electric să scadă este nevoie de implementares unor strategii pe termen mediu și lung.
Șeful Guvernului României a transmis un mesaj de condoleanțe după moartea marelui Mircea Lucescu.
Este doliu în fotbalul românesc. Mircea Lucescu s-a stins din viață astăzi, 7 aprilie 2026. „Il Luce” avea 80 de ani.
Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de condoleanțe ca urmare a decesului lui Mircea Lucescu.
Suveranistul Călin Georgescu a comentat pe rețelele sociale subiectul închiderii posturilor tv și radio Realitatea Plus și Gold FM.
Primăria Capitalei implementează un nou regulament pentru terasele din Centrul Vechi.
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a trimis președintelui Nicușor Dan propunerile pentru numirea în funcțiile de conducere ale marilor parchete.