Ce spune Nicușor Dan despre retragerea sprijinului politic acordat de PSD Guvernului Bolojan

Președintele Nicușor Dan a explicat că există mai multe scenarii legate de dexiziile pe care PSD urmează să le ia în cadrul consultărilor interne.

Ce spune Nicușor Dan despre retragerea sprijinului politic acordat de PSD Guvernului Bolojan

Președintele Nicușor Dan a explicat că există mai multe scenarii legate de dexiziile pe care PSD urmează să le ia în cadrul consultărilor interne.


Pe de altă parte, șeful statului consideră că este necesar ca țara noatră să-și urmărească obiectivele importante, așa cum este aderarea la OCDE.

„Sunt foarte, foarte multe scenarii şi n-aş vrea să… Evident că sunt discuţii informale pe toate aceste scenarii posibile, dar nu cred că e util ca să facem în spaţiul public analiza tuturor scenariilor. (…) Nu vreau să intrăm în scenarii. Dincolo de configuraţii şi acorduri între partide, noi, ca ţară, avem nişte obiective. OCDE, să sperăm vara asta, după care foarte, foarte important, sfârşitul lunii august, termenul limită pe PNRR. Avem nevoie, dincolo de lupte politice care sunt inerente, de o colaborare a instituţiilor, astfel încât să luăm cât mai mulţi din banii pe care putem să-i luăm pe PNRR ” a declarat Nicușor Dan, președintele României.

Numirea procurorilor și rămânerea PSD la guvernare

Nicușor Dan a explicat faptul că semnarea decretelor de numire în funcție a procurorilor nu are legătură cu rămânearea sau retragerea din Guvernul Bolojan a PSD.

„ Nu văd vreo legătură între una şi alta. Încă din ianuarie ştiam că 31 martie este momentul în care poziţiile astea devin vacante. Aşa cum v-am spus, am acţionat în sensul ăsta pentru a culege toate informaţiile, pentru a avea decizia cea mai potrivită. Asta este partea de parchet şi sper ca momentul ăsta să dinamizeze activitatea parchetelor. Dincolo e o chestiune politică” a mai spus președintele.

Distribuie articolul pe:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.