Alegeri în Israel. „Un nou guvern nu ar schimba politica față de Iran sau Palestina” – Interviu cu Ioana Constantin-Bercean

Sondajele actualizate la ieșirea de la urne indică faptul că blocul lui Netanyahu se află în frunte sau la egalitate cu blocul anti-Netanyahu, Likud fiind cel mai mare partid; nicio tabără nu are o cale clară către o majoritate. Se estimează că partidele arabe, ostile lui Netanyahu, vor obține un număr record de 18-19 mandate.

Alegerile din Israel s-au încheiat, iar rezultatele provizorii sugerează că nici blocul de dreapta condus de Benjamin Netanyahu, nici blocul de centru-dreapta condus de Gadi Eisenkot nu ar avea o majoritate care să le permită formarea ușoară a unui guvern. Ambele tabere ar depinde de compromisuri și negocieri cu partidele mici.

În acest context, partidele arabe (Joint List și Ra’am) ar putea juca un rol decisiv. Cu atât mai mult cu cât se pare că vor obține un număr record de mandate în Knesset. 

Pentru a înțelege ce ar putea urma, am stat de vorbă cu Ioana Constantin-Bercean, cercetător la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române și cadru didactic asociat la Facultatea de Sociologie a Universității din București. Are o experiență de teren de peste patru ani în Orientul Mijlociu și este autoarea a numeroase articole în publicații de specialitate care tratează subiecte legate de această zonă.

Scenarii posibile, după rezultatul neconcludent al alegerilor din Israel

Cotidianul: Care sunt, realist vorbind, posibilele scenarii, în cazul în care se dorește formarea unei majorități? Se vor alia partidele arabe cu blocul anti-Netanyahu sau situația e mult mai complexă?

Ioana Constantin-Bercean: Rezultatele ne indică faptul că niciunul dintre blocurile sau alianțele create în jurul domnului Netanyahu și a principalului său adversar, domnul Eisenkot, nu a reușit să atingă numărul minim de locuri care le-ar asigura majoritatea — adică 61 de parlamentari în Knesset.

Trebuie să ne uităm cel puțin la două aspecte. În primul rând, la aritmetica electorală: domnul Eisenkot a promis un guvern bazat pe o majoritate sionistă, ceea ce exclude din start o coaliție formală cu blocul arab (Ra’am). Fără sprijinul partidelor arabe, opoziția ajunge doar la aproximativ 50 de locuri. Singurul lider din opoziție care ar accepta o colaborare deschisă este Yair Golan (Democrații), însă acesta deține un număr redus de mandate.

De cealaltă parte, nici domnul Netanyahu nu are de unde să completeze până la pragul de 61 de locuri. Atât Eisenkot, cât și Netanyahu exclud o colaborare directă cu partidele arabe. Iar o coaliție între Eisenkot și Netanyahu este, în acest moment, exclusă — adversarul actualului premier declarând ferm că nu va servi sub domnul Netanyahu, nici măcar într-un sistem de rotativă guvernamentală. O altă variantă discutată în presa israeliană ar fi un guvern minoritar care să treacă votul de încredere prin abținerea partidelor arabe, un precedent existând în 2021 (coaliția Bennett-Lapid), însă această opțiune nu este agreată în prezent.

Problemele juridice ale lui Benjamin Netanyahu

Cotidianul: Cât de probabilă este formarea unui guvern minoritar, avându-l ca prim-ministru pe Benjamin Netanyahu?

Ioana Constantin-Bercean: În presa israeliană s-a discutat despre această variantă, care ar trece votul acesta de încredere cu minim 61 de voturi cu abținerea sau cu excluderea completă a arabilor. 

Avem și un precedent de acest gen. În 2021, partidul Ra’am a intrat în coaliția Bennett-Lapid, dar a căzut după un an. Deci nici această opțiune nu este luată în calcul momentan nici de domnul Eisenkot, nici de domnul Netanyahu. 

Toată lumea așteaptă rezultatele finale care vor veni în jur de 4 noiembrie.

Nominalizarea premierului vine din partea președintelui Isaac Herzog și aici avem iarăși un subiect de lucru, fiindcă, ne amintim, i s-a cerut președintelui israelian, cred că și domnul Donald Trump i-a cerut, grațierea sau înlăturarea tuturor acuzațiilor aduse domnului Netanyahu, care știm că are niște dosare pe rol și care până acum a beneficiat de „scutul” funcției pe care o deține și care nu au fost instrumentalizate, sigur, și în contextul evenimentelor de după 7 octombrie 2023 și al războaielor care au urmat.

Aici ar apărea niște semne de întrebare, dacă domnul Herzog va dori să-l nominalizeze în continuare sau va aștepta data de 4 noiembrie pentru a lua o decizie în acel moment.

CITEȘTE ȘI:

Alegeri în Israel. Încep negocierile pentru formarea coaliției. Blocul lui Benjamin Netanyahu nu deține majoritatea

Cotidianul: Ce s-ar schimba în politica de stat a Israelului în cazul în care Gadi Eisenkot, de pildă, ar deveni prim-ministru? Mă refer aici, desigur, în primul rând la situația din Gaza și la conflictul cu Iranul?

Ioana Constantin-Bercean: Putem analiza această perspectivă pe patru paliere. În privința statelor din Consiliul de Cooperare al Golfului, o înfrângere a domnului Netanyahu ar fi bine primită la nivel diplomatic, deși un nou guvern nu ar schimba fundamental linia dură față de Iran sau chestiunea palestiniană. Totuși, s-ar putea crea un spațiu de dialog mai extins pentru Gaza și Cisiordania.

Pentru Arabia Saudită — principalul actor care orchestrează dinamica lumii pan-arabe — condiția fermă rămâne o cale clară și ireversibilă către statalitatea palestiniană. Politica recentă a Riadului arată o orientare spre noi alianțe regionale (cum ar fi Pactul de la Mecca), îndepărtându-se parțial de linia rigidă a Acordurilor Abraham.

„În ceea ce privește Gaza, majoritatea candidaților susțin continuarea operațiunilor”

În privința opoziției interne, diferențele față de linia actuală sunt mai degrabă de nuanță: Gadi Eisenkot susține menținerea controlului israelian asupra Văii Iordanului și a blocului de colonii, iar Naftali Bennett vizează anexarea Zonei C din Cisiordania. 

În ceea ce privește Gaza, majoritatea candidaților susțin continuitatea operațiunilor, însă Eisenkot exclude recolonizarea civilă, mizând pe demilitarizare și pe cadre de securitate internaționale (cum ar fi rezoluțiile derivate din planul Board of Peace).

Cea mai vizibilă diferență apare în Cisiordania (zona E1): în timp ce Netanyahu nu s-a opus extinderii construcțiilor — condamnate de UE —, Eisenkot a catalogat proiectul E1 drept o „greșeală cu costuri internaționale uriașe”, încercând să renormalizeze relațiile diplomatice cu Bruxelles-ul. În privința Iranului, deși Teheranul afișează o indiferență oficială, orice schimbare de lider la Ierusalim este monitorizată atent.

Eisenkot nu marșează pe ideea unei schimbări forțate de regim prin intervenție militară, ci se concentrează strict pe blocarea programului nuclear.

CITEȘTE ȘI:

Alegeri în Israel. După numărarea a jumătate din voturi, blocul lui Netanyahu urcă pe primul loc

Cotidianul: Cum va afecta relația cu administrația Trump eventuala schimbare a prim-ministrului, având în vedere apelurile repetate pe care președintele SUA le-a făcut, pentru ca cetățenii Israelului să voteze cu Benjamin Netanyahu?

Ioana Constantin-Bercean: Relația dintre Statele Unite și Israel este una instituțională și profund ancorată, susținută nu doar la nivel politic, ci și prin rețele diplomatice, de lobby și de securitate. Parteneriatul strategic transcede liderii temporari.

Să ne amintim că în 2020 au existat tensiuni puternice între Donald Trump și Benjamin Netanyahu, după ce acesta din urmă l-a felicitat pe Joe Biden. Cu toate acestea, la reîntoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, relațiile s-au reluat fără nicio sincopă. 

Prin urmare, relația bilaterală nu va fi afectată în fond, indiferent de cine va ocupa postul de prim-ministru. Eventualele divergențe țin de formă și de tactică, chiar dacă este evident că, în ultimii ani, obiectivele regionale ale celor două state nu mai coincid în totalitate pe fiecare dosar.

„Deși blocul lui Netanyahu a pierdut 10–15 mandate, el rămâne prima forță”

Cotidianul: Cum credeți dumneavoastră că se vor așeza, în măsura în care considerați că se vor așeza, lucrurile după acest scrutin?

Ioana Constantin-Bercean: Tabloul politic este extrem de complex. Societatea israeliană a transmis un semnal clar de sancționare a guvernului în funcție pentru gestionarea evenimentelor din 7 octombrie, însă nu a acordat niciunui bloc un mandat clar de guvernare. Deși blocul lui Netanyahu a pierdut 10–15 mandate, el rămâne prima forță relativă.

Avem totodată o prezență record la urne și o ascensiune istorică a reprezentării partidelor arabe. Deși acestea au devenit practic un actor cheie (playmaker), refuzul ambelor tabere majore de a le include într-o coaliție de guvernare creează un blocaj instituțional semnificativ.

În aceste condiții, nu întrevăd posibilitatea formării unui guvern stabil mai devreme de luna decembrie. Până atunci, Benjamin Netanyahu va conduce un cabinet interimar. Totodată, calendarul politic israelian se suprapune cu alegerile prezidențiale din Statele Unite și cu anunțarea rezultatelor finale din Israel, ceea ce adaugă multiple variabile dinamicii regionale. În cazul în care negocierea unei coaliții eșuează, nu este exclusă chiar posibilitatea unei noi runde de alegeri anticipate.

Relațiile bilaterale România – Israel

Cotidianul: Privind din perspectiva publicului din România, percepția generală este că societatea israeliană este clar divizată. Este o evaluare corectă?

Ioana Constantin-Bercean: Este o evaluare absolut corectă. Alegerile au scos la suprafață falii profunde în societate. Pe de o parte, există o nemulțumire uriașă legată de prioritățile guvernului post-7 octombrie — familiile ostaticilor au cerut ca eliberarea acestora să fie obiectivul prioritar, în timp ce executivul a pus pe primul plan efortul militar de uzură.

Pe de altă parte, uzura politică a lui Benjamin Netanyahu — aflat la putere timp de 19 ani (cu scurte întreruperi) — este evidentă. Cheltuielile enorme de război, retrogradarea ratingului de țară și deschiderea simultană a mai multor fronturi au afectat grav economia și climatul social. Cu toate acestea, electoratul tânăr din Israel continuă să voteze masiv spre dreapta, în timp ce stânga moderată nu reușește încă să adune o masă critică de voturi.

Din punct de vedere al politicii externe a României, un eventual guvern israelian din care să nu mai facă parte figuri extremiste precum Smotrich sau Ben-Gvir ar diminua presiunile diplomatice la nivelul Uniunii Europene, ușurând poziționarea Bucureștiului. Totuși, relațiile bilaterale rămân solide și pragmatice, urmând să fie redefinite oficial după stabilizarea noului executiv de la Ierusalim.