Kievul contrazice declarațiile lui Donald Trump cu privire la faptul că Rusia și Ucraina ar fi ajuns la un acord.
Într-o conferință de presă, liderul de sindicat al Metrorex a afirmat că „sunt prea multe femei care conduc și iau decizii”.
Totodată, luni, 14 septembrie 2026, s-au împlinit 90 de ani de la înființarea Federației Comunităților Evreiești din România.
Șeful statului a adăugat însă că un raport complet privind motivele care au stat la baza deciziei de anulare a alegerilor va fi făcut public în momentul în care toate informațiile vor fi accesibile publicului.
Cetățenii bulgari au scos din apă sonda, au desfăcut-o și apoi au transportat-o la fier vechi cu o căruță.
Recipientele convenționale utilizate pentru a depozita pachețelul pentru școală al copilului conțin substanțe chimice periculoase precum BPA, ftalați sau plumb.
Oamenii mari se gândesc tot timpul ce fel de ingrediente trebuie să folosească pentru a le oferi copiilor un sandviș consistent și sănătos.
Lansarea telefonului reprezintă cea mai importantă schimbare a produsului emblematic al companiei Apple.
Autoritățile judiciare din SUA au decis să prelungească arestul fraților Tate.
Președintele Ucrainei s-a deplasat cu avionul la Oslo pentru a participa la funeraliile regelui Norvegiei.
Primăria Capitalei susține că trecerea de pietoni inteligentă folosește tehnologia pentru a proteja pietonii.
Legea obligă autoritățile de mediu să modifice limitele ariilor protejate pentru realizarea de amenajări hidroenergetice.
Calculele ministrului interimar al Sănătății arată că nu sunt acoperite toate cheltuielile pentru serviciile de ambulanță și Unitățile de Primiri Urgențe.
„Este o manipulare alarmistă care distorsionează deliberat o decizie administrativă cu scopul de a alimenta teoria nefondată a atragerii României în conflict”.
Este concluzia la care au ajuns parlamentarii care au participat la ședința comună a Comisiilor IT din Senat și Camera Deputaților.
Pentru activitățile pe care le desfășoară la școală, orice copil are nevoie de energie.
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a explicat la ce cabinete se pot programa online românii.
Intervenția a presupus realizarea unui implant auditiv cu transmitere osoasă.
Jurnaliștii se aflau la bordul vasului pentru a relata despre erupția Vulcanului Anak Krakatau.
Administrația locală din Constanța îl acuză pe Horia Constantinescu de faptul că efectuează controale fără acoperire juridică.
DIICOT anunță faptul că magistrații Curții de Apel București au dispus arestarea preventivă a spionului rus.
Aflați pe lista celor 13 pasageri care au zburat în Mykonos, judecătorul constituțional Cristian Deliorga și președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, ar putea fi verificați de CCR și CSM.
Partidele politice fac scenarii cu privire la viitorul premier pe care Nicușor Dan îl va desemna.
Față de această propunere legislativă, Senatul este cameră decizională.
Sistemul de educație din România este în declin, potrivit rezultatelor testelor internaționale PISA 2025.
O memorie foarte bună trece, în primul rând, prin farfurie. Contează ceea ce copilul mănâncă pentru a putea face față sarcinilor de la școală.