În articol, autorul, fostul procuror Marian Nazat, face un fel de radiografie a ultimelor zile de libertate ale lui Liviu Dragnea. Și nu numai.
Textul moțiunii de cenzură face referire la eșecul organizării alegerilor, situația din Valea Uzului, dar și încercările repetate de emitere a ordonanțelor de urgență pe justiție.
Fostul premier Mihai Tudose, aflat acum în Pro România, nu exclude varianta de a fi din nou premier sau de a ocupa un post de ministru, în cazul formării unui nou Cabinet, spunând că nimic nu este prea mult ca să fie înlăturat actualul cabinet.
„Astăzi președintele Klaus Iohannis ne-a arătat încă o dată că a rămas în campania electorală. O dovadă în acest sens este discursul său de astăzi din cadrul ședinței plenare a Coaliției pentru Dezvoltarea României,“
PSD a catalogat drept demagogice declarațiile președintelui Klaus Iohannis privind evoluțiile economice din timpul actualei guvernări, adăugând că spusele șefului statului demonstrează „carențele domniei sale în domeniul economic”.
Președintle Klaus Iohannis, cel care în noiembrie 2018 spunea că Guvernul român nu este pregătit pentru preluarea președinției Consiliului UE, laudă acum performanțele, spunând că România a reușit să încheie peste 100 de dosare.
Trupe ale Brigăzii cu destinație specială „Fulger”, în frunte cu fostul șef al IGP, Alexandru Pînzari, au luat cu asalt Direcției protecția martorilor de la Botanica, ai cărei angajați au recunoscut noua conducere a MAI.
Pavel Filip, prim-ministrul din cadrul vechiului Guvern al Republicii Moldova, a declarat că nu va transfera puterea Guvernului condus de Maia Sandu, ci doar unui Guvern legitim
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că Uniunea a decis să voteze moțiunea de cenzură, pentru că vrea să sancționeze „incapacitatea administrativă și politică a Guvernului în cazul Valea Uzului”.
Klaus Iohannis a declarat că mediul de afaceri a fost bulversat de măsurile hazardate ale guvernanților, precum „celebra OUG 114”, care, potrivit șefului statului, a arătat calitatea deplorabilă a Executivului. Șeful statului a subliniat că România are cea mai mare rată a inflației din UE.
Noua revoluție
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că Guvernul a prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2019 peste 10 miliarde de euro pentru investiții publice.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de disconfort termic și manifestări de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării.
Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a scăzut uşor în mai, la 4,10%, după ce urcase în aprilie la 4,11%.
Reprezentanții Societății Naționale de Medicina Familiei avertizează că sistemul informatic pentru medicii de familie este în colaps total.
Conform Constituției, CCR „veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia”.
Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM are pe ordinea de zi cele două acţiuni disciplinare ale Inspecţiei Judiciare care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi. Într-una dintre ele este cercetat şi fostul adjunct al șefului DNA, Marius Iacob.
Fostul președinte Traian Băsescu este subiectul unui denunț depus pe numele său la Parchetul General. Documentul este semnat de Radu Cristescu, politician care își explică gestul prin (…)
Premieră la Universitatea Politehnica din București. Autobuzul alimentat cu hidrogen, vehicul care utilizează o tehnologie inovativă dezvoltată recent, va fi prezentat la prestigioasa instituție de învățământ superior
Fostul vicepremier Sevil Shhaideh a transmis, la termenul de judecată de la Tribunalul București al dosarului „Belina”, că nu recunoaște acuzațiile care i se aduc în această cauză.
Eliberarea de sub jug
Membrii Consiliului Suprem de Securitate din Republicii Moldova s-au reunit într-o ședință organizată de preşedintele Igor Dodon.
Dacian Cioloș a declarat că el sau Dan Barna vor candida, din partea Alianței USR-PLUS, la alegerile prezidențiale, precizând că este firesc ca Alianța să aibă un candidat, în contextul scorului bun obținut la europarlamentare.
România s-a impus cu 4-0 în fața Maltei, în preliminariile Campionatului European 2020. Soarta meciului a fost decisă din prima parte, când România a marcat 3 goluri.
Marea Britanie, Franța, Germania, Polonia și Suedia au emis o declarație comună cu privire la recunoașterea și sprijinirea noului Parlament și Guvern de la Chișinău,
UPDATE. Birourile Permanente ale Parlamentului au aprobat, marți, înființarea unei comisii speciale pentru modificarea legislației privind votul din Diaspora