R. Moldova: Pavel Filip se opune transferului de putere

Pavel Filip, prim-ministrul din cadrul vechiului Guvern al Republicii Moldova, a declarat că nu va transfera puterea Guvernului condus de Maia Sandu, ci doar unui Guvern legitim, conform site-ului deschide.md.
„Nimeni nu se ține de funcții. Cu toții suntem gata să părăsim fotoliile în care ne aflăm, dar Guvernul trebuie transmis unui alt Guvern care este legitim”, a declarat Pavel Filip.
Prim-vicepreședintele Partidului Democrat din Moldova a transmis că deciziile emise de Curtea Constituțională a Republicii Moldova, care stabilesc neconstituționalitatea acțiunilor parlamentare din ultimele zile, trebuiesc respectate.
„De exemplu, astăzi se întâmplă ceva în stradă. Cine răspunde de la Ministerul de Interne? Răspunde Andrei Năstase (ministrul de Interne din Guvernul condus de Maia Sandu, n.red.) sau Alexandru Jizdan (ministrul de Interne din vechiul Guvern, n.red.)? De aceea, eu cred că trebuie lăsate toate încăpățânările într-o parte, de așezat la masa de negocieri și eu sunt absolut sigur că și aici se poate găsi o soluție”, a transmis Pavel Filip.
De asemenea, Pavel Filip a transmis că Partidul Democrat din Republica Moldova nu a exercitat nicio presiune asupra magistraților din cadrul Curții Constituționale și nu a influențat deciziile luate de aceștia.
„Judecătorii sunt inamovibili, de aceea ei nu pot fi influențați de nimeni”, a declarat Pavel Filip.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.