Biroul Electoral Central din cadrul Societății Române de Televiziune a validat rezultatul alegerilor pentru desemnarea reprezentanților salariaților în Consiliul de Administrație al SRTv, după ce, în termenul prevăzut de regulament, nu s-a depus nicio contestație cu privire la desfășurarea procesului de exercitare a votului, potrivit unui comunicat al TVR. Astfel, reprezentanții salariaților în CA al […]
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat sâmbătă că ajutorarea rudelor persoanelor care au murit în urma prăbuşirii unui avion în sudul Rusiei constituie o prioritate, potrivit Reuters, scrie b1.ro. „Şeful statului a spus că principalul lucru acum este să se lucreze cu familiile şi apropiaţii celor care au murit”, a declarat Peskov, citat de agenţiile […]
Barack Obama i-a sunat pe președintele francez Francois Hollande și prim-ministrul belgian Charles Michel pentru a-i „felicita” după arestarea vineri la Bruxelles a lui Salah Abdeslam, suspectul principal al atentatelor de la Paris, potrivit unor surse oficiale, informează AFP. „Obama i-a telefonat președintelui francez pentru a-l felicita pentru operațiunea și intervenția… împotriva teroriștilor”, a declarat […]
Un avion Boeing venind de la Dubai (Emiratele Arabe Unite) s-a prăbușit sâmbătă dimineață pe aeroportul din Rostov-pe-Don…
Garda de Coastă italiană a salvat în după-amiaza zilei de vineri 729 de migranți pe Marea Mediterană și a recuperat două cadavre, transmite agenția EFE, potrivit Agerpres. Marina militară italiană a emis un comunicat în care mai precizează că salvarea migranților a fost efectuată în cadrul mai multor operațiuni desfășurare în apele din apropierea insulei […]
Duminică, 20 martie 2016, cu începere de la ora 21.00, B1 TV va difuza prima ediţie a emisiunii „Om la om”.
Comisia Europeană a emis o alertă privind posibila existenţă a bacteriei Escherichia coli în brânză de oaie care provenine din România, după ce Italia a semnalat îmbolnăvirea copilului român internat în Florenţa, potrivit Mediafax. Comisia Europeană avertizează că există risc „grav” de îmbolnăvire de la acest produs, avertizând toate statele membre să efectueze verificări în […]
Indiferent de simpatiile politice, niciun guvern occidental nu ar trebui să tolereze sărăcirea deliberată a populaţiei de dragul unor beneficii politice
Natalitatea este în scădere în România. În prima lună din acest an, numărul născuților-vii a fost…
Matematicianul și membrul Academiei Române, Solomon Marcus, a murit joi dimineață…
Săptămâna trecută, în deşerturile Arabiei Saudite 350.000 de militari, 20.000 de tancuri, 2.500 de avioane din 20 de state au patrticipat la cel mai mare exerciţiu militar care a avut loc …
Luni dimineaţa, la secretariatul Guvernului din Piaţa Victoriei, profesorul universitar Dorel Săndesc şi-a depus demisia din motive personale.
Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua o vizită oficială în Turcia între 23 și 24 martie, unde se va întâlni cu președintele Recep Tayyip Erdogan, potrivit hayat.ro. Cu toate că informația a fost publicată pe portalul online mai sus meționat, dar și pe pagina de Facebook Romanya Turkiye Ticaret ve Sanayi Odasi (Camera de Comerț […]
Aproximativ 500 de refugiați ar urma să fie cazați într-o fostă unitate militară, pe litoralul românesc, la Vama Veche, 2 mai și Limanu. Potrivit știrilor protv, autoritățile nu au confirmat acest lucru încă, dar lucrările de amenajare sunt în plină desfășurare. În localitatea Vama Veche, din județul Constanța, la mai puțin 20 de metri de […]
Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Argeș, bacteria E-coli a fost depistată în probele recoltate de la mai mulți angajați ai societății Lactate Brădet. Șapte dintre cele 19 probe de coproculturi recoltate de la angajații Lactate Brădet au fost pozitive pentru cel puțin unul dintre tipurile de E-coli patogen, iar în trei dintre cazuri au […]
Cătălin Georgescu, avocatul care a sesizat Curtea Constituţională a României în legătură cu realizarea interceptărilor de către SRI, anunţă că a chemat ” în judecată statul român, Ministerul Public şi SRI”, cerând daune de 250 de mii de lei, scrie Mediafax. „Am chemat în judecată statul român, Ministerul Public şi SRI ca să îi despăgubească […]
”Medicii au încuviințat ca Majestatea Sa Regele Mihai I să fie externat astăzi din clinica medicală de la Lausanne…”
După aproape cinci ore de discuţii, ședinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a încheiat.
La originea exploziei s-ar putea afla un…
În faţa acestui plonjon în bădărănie şi meschinărie ne putem gândi la Silvio Berlusconi, Vladimir Putin, la Le Pen tatăl şi fiica. Ne putem gândi la o noua Internaţională, nu comunistă, ci a vulgarităţii – Bernard-Henri Levy
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că luni a avut loc în Turcia un accident de microbuz, produs într-o zonă situată între localitățile Manavgat și Akseki, în urma căruia doi cetățeni români au murit, iar alți 14 au fost transportați la spitale pentru acordarea îngrijirilor medicale. MAE precizează că în microbuzul implicat în accident se aflau […]
Președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, susține că nu s-ar mai vorbi „după imaginație”, dacă ar exista o lege a interceptărilor, așa cum există în majoritatea țărilor europene. „Dacă am avea o lege a interceptărilor, nu am mai vorbi după imaginație, am ști că scrie în lege cum se fac toate astea. Și lucrul […]
În măsura în care Nota de fundamentare apărută în presă este cea care va sta la baza OUG, problemele identificate de Centrul de Resurse Juridice sunt următoarele:
Temerile privind migrația nu înseamnă rasism și este ”scandalos” să descrii drept rasiști oameni care sunt pur și simplu îngrijorați de impactul migrației, a declarat arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, citat joi de BBC, potrivit Agerpres. Într-un interviu acordat revistei The House, publicație a parlamentului britanic, Welby a spus că există o ”teamă reală” referitoare […]
Noul rector al Academiei de Poliție, Costel Daniel Torje, a fost „actor amator cu roluri episodice în serialele TV: „La Bloc”, „La Servici” sau „Fete de măritat”. În CV-ul său, consultat de B1 TV, care conţine nu mai puţin de nouă pagini, cel puţin trei se referă la activitatea sa culturală şi sportivă. Daniel Costel […]
Tenismanul britanic Andy Murray, numărul doi mondial, crede că rusoaica Maria Șarapova ar trebui suspendată după ce a fost depistată pozitiv la meldonium. „Nu depinde de mine să stabilesc pedeapsa, însă dacă utilizezi produse dopante și ești depistat pozitiv, atunci trebuie să fii suspendat”, a declarat Murray în cursul unei conferințe de presă. „Dacă iei […]