(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) acuză grupul auto Volkswagen că a instalat sisteme electronice speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante, scrie publicaţia USA Today, potrivit Bursa. „Grupul auto german a instalat un dispozitiv software pentru a induce în […]

Parlamentul japonez a aprobat în primele ore ale zilei de sâmbătă o serie de legi în domeniul apărării care permit, pentru prima dată de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, trimiterea de soldați într-un conflict în străinătate, relatează AFP, citată de AGERPRES. Senatorii au votat în ședință plenară aceste texte care dau o nouă […]

Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA a decis ca federaţia din Ungaria să fie amendată cu 70.000 de euro şi să fie sancţionată cu disputarea următorului meci de pe teren propriu cu porţile închise, ca urmare a neregulilor semnalate la partida cu România, din preliminariile Euro-2016, transmite MEDIAFAX. Federaţia ungară a fost vizată […]

Ruşii au efectuat recent un exerciţiu militar in apropiere de Volgograd, unde au testat celebrul lansator de rachete incendiare TOS-1A. Potrivit sputniknews.com, aceste rachete pot transforma în iad viaţa inamicilor, scrie antene3.ro. Rachetele sunt instalate pe un tanc, o singură salvă fiind capabilă să distrugă opt cartiere. Atunci când lovesc, rachetele împrăştie un lichid inflamabil […]

Aproximativ 2.400 de cetateni rusi lupta alaturi de militantii Statului Islamic, a admis prim-adjunctul directorului Securitatii Federale, Serghei Smirnov, vineri. Smirnov a mai spus ca, in total, cam 3.000 de cetateni din Asia Centrala lupta in interiorul diverselor grupari ale Statului Islamic, scrie Reuters, citat de ziare.com. Oficialul rus a precizat ca problema imigrantilor care […]

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, la Brăila, referitor la moțiunea de cenzură pe care liberalii o vor depune împotriva Guvernului Ponta, că teoretic vorbind aceasta nu are șanse să treacă, pentru că din punct de vedere aritmetic coaliția de guvernare are mai mulți parlamentari. ”Teoretic, moțiunea de cenzură a PNL nu […]

Combaterea corupţiei şi asigurarea independenţei justiţiei trebuie să rămână obiective prioritare ale politicienilor moldoveni, miza fiind integrarea europeană a Republicii Moldova. Este declaraţia preşedintelui Camerei Deputaţilor a Parlamentului României, Valeriu Zgonea, care a venit într-o vizită de două zile la Chişinău. Oficialul român a vorbit şi despre importanţa voinţei politice în procesul de implementare a […]

MAE informează cetăţenii români care călătoresc pe teritoriul Republicii Slovenia că, urmare a reintroducerii controalelor temporare la graniţa cu Ungaria şi a întăririi controalelor la frontiera cu Croaţia, vor exista întârzieri la punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, Croaţia şi Austria Măsura a fost luată în conformitate cu prevederile Codului Frontierelor Schengen, pentru o […]

Președintele american Barack Obama crede că desfășurarea unor convorbiri militare cu Rusia despre Siria ar reprezenta un prim pas important și speră că acestea vor avea loc foarte curând, a declarat vineri secretarul de stat american, John Kerry, relatează Reuters, citată de AGERPRES. ”Președintele crede că acesta este un prim pas important și speră că […]

Premierul Olandei, Mark Rutte, cere stabilirea unor cote obligatorii pentru distribuirea refugiaţilor, afirmând că statele central şi est-europene care se opun propunerii au beneficiat de fonduri importante din partea UE, astfel că acum trebuie să asume responsabilităţi, scrie MEDIAFAX. „Uniunea Europeană trebuie să ajungă la un acord privind distribuirea obligatorie a refugiaţilor. Preluarea imigranţilor nu […]

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat într-un interviu că „anumiţi lideri politici români sunt foarte frustraţi”, precizând și că, în ultima vreme, „autoritatea premierului Victor Ponta a fost puternic zdruncinată”. Szijjarto spune, ironic, că „un politician european civilizat în secolul secolul al XXI-lea nu spune lucruri pe care le-a spus Victor Ponta”. Premierul […]

Primarul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat vineri că premierul Victor Ponta ar trebui „să lase România în pace” și să „se ducă în Dubai”. „Să lase țara asta în pace și să se ducă în Dubai. Ar trebui să vadă de profesorul ăla academician care este în fața guvernului și face greva […]

Majorarea salariilor profesorilor depinde de execuția bugetară la nouă luni de zile, a declarat joi ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, la finalul discuțiilor avute cu sindicatele din învățământ, citat de Agerpres. „Trebuie să facem și noi un calcul estimativ, pentru a ști exact care este impactul aplicării acestei creșteri pe întregul sector bugetar. Acesta e […]

Statele Unite sunt deschise la discuții cu Rusia legate de Siria, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, într-un moment în care Washingtonul este tot mai îngrijorat de creșterea prezenței militare a Moscovei în această țară distrusă de război, scrie AFP, citată de AGERPRES. Washingtonul este pregătit să angajeze „discuții tactice și practice” […]

Poliţia germană a împuşcat mortal un islamist care înjunghiase un agent de poliţie, într-un incident petrecut joi seară în centrul Berlinului, informează BBC News online, citat de Mediafax. Rafik Yousef, de origine irakiană, a atacat cu un cuţit o poliţistă, la Berlin. Agentul de poliţie a deschis focul spre agresor, care a decedat pe loc. […]

Protestul de la Chişinău este un nou maidan, asemănător celui din Ucraina, iar situaţia din Moldova devine tot mai grea odată cu apropierea de Uniunea Europeană. Cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns invitații unei emisiunii de la Rossia 1, transmite Unimedia. În cadrul emisiunii Vesti, jurnalista, împreună cu câţiva invitaţi, printre care […]