Subgrupul guvernamental SPI-M-O, care se ocupă cu modelarea epidemiologică, a declarat că apariția unor noi variante virale este cel mai mare factor necunoscut pe termen mediu și lung
16.651 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19
Specialiștii chemați la fața locului au constatat că este vorba despre o bombă din al doilea război mondial.
Delegația României a intrat în arenă precedată de cea a Marii Britanii și urmată de cea a Comitetului Olimpic Rus.
În ceea ce privește orașele, cea mai mare rată de infectare este în orașul Otopeni, județul Ilfov – 38,7 la mie.
Lupul, paznic la oi sau care e acum situația din CSM? Consiliul Superior al Magistraturii, for care are rolul de garant al independenţei justiţiei,
Președintele USR spune că este de neacceptat „chemarea partidului la arme”, sub pretextul că el vrea să îl distrugă sau să îl dea cuiva.
Filmele lui Mircea Daneliuc și Pintilie le vom salva, in extremis, pe un stick, ce va circula pe sub mână, manevrat cu mai mare atenție decât diamantele.
El este acuzat pentru fapte de corupție în ceea ce privește extinderea unui imobil din Iași. Potrivit procurorilor DNA, blocul ar fi fost construit și întabulat ilegal
Revendicările făcute de diferite companii au ajuns în prezent la valoarea de 1 miliard de euro.
Nou bilanț al cazurilor de COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 31.776 de cazuri noi de COVID-19
Cum se vând târlicii în România în programe TV care plictisesc telespectatorii!
Medicamentele se eliberează indiferent de casa de asigurări de sănătate în evidența căreia se află asiguratul,
Între politică și COVID-19. Acestea sunt cele două aspecte care marchează deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă care va avea loc astăzi la Beijing. Ceremonia de deschidere va începe vineri, 4 februarie, la ora României (…)
În cazul programului „Rabla Plus”, cei care optează pentru o maşină 100% electrică sau hibrid Plug-in pot beneficia de următoarele tipuri
Investiție rutieră, Andografia zilei, In Memoriam, Octavian Andronic
Cristian Ghinea acuză PSD că nu trimite la Bruxelles PNNR-ul agricol. După ce el însuși a fost arătat cu degetul în legătură cu acest PNRR, acum Ghinea-i face pe alții„mototoi“.
Suplimentarea trupelor în România și alte țări din Europa reprezintă un semnal de încredere și reasigurare din partea SUA. Dar asta nu e tot, crede Mircea Geoană.
Vasile Dâncu e bolnav de COVID-19. L-a ”incapacitat în funcție de comandă” pe Klaus Iohannis după întâlnirea de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii? I-a dat măcar peste cap „agenda de lucru” ca și contact direct?
Vladimir Putin și Xi Jinping fac front comun în faţa presiunii occidentale. Președintele rus se întâlnește astăzi cu liderul chinez Xi Jinping la Beijing.
HIV aștepta la cotitură. Cea mai virulentă variantă de HIV a fost descoperită în Olanda, anunță oamenii de știință
Medicul e de părere că această săptămână vine cu un „contrast izbitor între nerăbdarea pandemiei de a ne infecta în masă și nerăbdarea autorităților de relaxa puținele măsuri
Luju: Există un mare interes în ograda celor care au fabricat dosarul penal al doctorului Lucian Duță, fostul președinte al CNAS, să-l compromită cu orice pret pe medic,
O capodoperă inginerească la mijlocul secolului al XIX-lea care figura pe lista monumentelor istorice nu mai există.
Aproape 3.000 de sportivi din 91 de națiuni vor concura pentru a câștiga una dintre cele 109 medalii de aur puse în joc în șapte discipline.
Virusologul Cristian Apetrei demonstrează că persoanele vaccinate cu doza booster sunt mult mai bine protejate în fața virusului decât celelalte categorii.