(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Premierul Ludovic Orban s-a declarat „convins că și în Biserica Ortodoxă există înțelegere pentru această decizie”. El a spus că riscul de infectare cu Covid-19 este foarte mare

În privinţa anulării zborurilor, s-a decis să existe şi o serie de excepţii. Este vorba despre statele membre ale Uniunii Europene, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite şi Qatar

Unul dintre cei infectați este chiar directorul DSP, iar activitatea instituției este afectată, desfășurându-se mai mult on-line

Cei care vor să șteargă Holocaustul din istorie, precum și cei care încearcă să-i exonereze de vină pe criminali sunt complici la acest rău îngrozitor, a transmis președintele