Lista galbenă afectează cursele aeriene

Zborurile spre şi dinspre ţările aflate pe lista galbenă au fost anulate.

Listă a fost aprobată joi, iar decizia a intrat în vigoare miercuri, data de la care toate persoanele care ajung în România din una dintre ţările din zona galbenă sunt obligate să intre în carantină 14 zile.

În privinţa anulării zborurilor, s-a decis să existe şi o serie de excepţii. Este vorba despre statele membre ale Uniunii Europene, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite şi Qatar.

Iată ţările aflate pe lista galbenă, din care vor putea fi operate în continuare zboruri în România: Spania, Cehia, Franţa, Olanda, Gibraltar, Belgia, Marea Britanie, Luxembourg, Emiratele Arabe Unite, Danemarca, Ungaria, Slovacia, Austria, Qutar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Poate sa spuna cineva ca interesele Romaniei privind functionarea statului si economiei sunt afectate? Nu cred! Cred ca Romania are economia care creste in forta, este cea mai productiva aceasta tara, totul functioneaza brici!…sau canci?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.