În avizul negativ dat OUG privind alegerile parlamentare, Consiliul Legislativ arată că Guvernul a trimis proiectul la avizare în ziua când era demis prin moţiune de cenzură
Conform DNA, denunțătoarea i-ar fi dat lui Beuran 10.000 de euro drept mită ca să îi ofere un post de asistent universitar în cadrul UMF ”Carol Davila”.
Producătorul de încălţăminte este cunoscut pentru colaborările cu branduri neobişnuite şi artişti insoliţi.
Prima lună a anului 2020 este cea mai călduroasă din istorie, iar în Antarctica s-au înregistrat 20,7 grade Celsius, în timp ce bucăți imense de gheață s-au rupt din ghețari.
Poate greșesc dar, ceva nu este în regulă începând cu ilegalități contra presupusei sume date, nu îmi vine să cred că omul a luat bani să comită infracțiunea „abuz de putere”
Un bărbat reclamă că tatăl său a murit, după ce a fost ținut trei ore înainte să fie consultat, deși avea dureri puternice în piept și abia respira. La începutul lunii februarie, o femeie a fost lăsată să aştepte 16 ore
„Profesorul Beuran lua mită în 2018, dar, ce să vedeți, abia în 2020 s-au trezit că trebuie arestat? Este 10.000 de euro o sumă care să justifice așa o măsură? Este medicul Beuran pericol public?“
Aurul şi dolarul au atins noi maxime istorice în raport cu moneda naţională. Și francul elvețian a atins nivelul istoric din ianuarie 2015, de 4,84 lei.
Pentru realizarea vaccinului ar fi nevoie de 150 de milioane de euro pentru echipamente, bani ce ar putea fi atraşi de la Uniunea Europeană. Chiar și așa (…)
Tehnologia a intrat în grajd și face casă bună cu vacile. Nu mai puțin de 400.000 de euro finanţare nerambursabilă a fost acordată unei ferme din Bistrița-Năsăud (…)
Tribunalul Bucureşti a respinscererea DNA privind arestul preventiv. Mircea Beuran este acuzat de procurori de luare de mită.
Pădurile administrate de Ocolul Silvic Teregova, din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin, oferă faunei condiții bune de liniște, hrană și adăpost.
Copilul de patru ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce i s-a făcut anestezie generală în cabinetul stomatologic din Pitești. Ulterior, organele sale au cedat unul câte unul
Cauză și efect
Un român de pe nava de croazieră Diamond Princess a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Ambasada României la Tokyo a fost notificată de către Ministerul de Externe al Japoniei despre aceast caz.
Procurorii anticorupţie îl acuză că ar fi primit mită 10.000 euro, pentru a propune în cadrul Universității „Carol Davila” scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar
Iranul va ataca Statele Unite şi Israelul dacă aceste ţări fac „cea mai mică eroare”, a avertizat generalul Hossein Salami, comandantul Gardienilor Revoluţiei iraniene.
Europarlamentarul Cristian Ghinea susține că, deși cinci ordonanțe de urgență au fost retrase, în loc să recunoască faptul că a greșit, Executivul „o dă pe partea de frecat buricul naționalist”.
Un manager din România câştigă de 10 ori mai mult decât un subaltern, în timp ce în Germania, diferenţa e de 1 la 3, salariul unui șef din țara noastră ajungând chiar și la 15.000 de euro
Moscovei nu-i mai convine ambasadorul R, Moldova la București și ordonă lui Dodon să-l retragă. Mihai Gribincea, ambasadorul Republicii Moldova în România, a fost rechemat la Chișinău.
La așa cap, CCR ce-ți mai trebuie? Rareş Bogdan vrea să schimbe modul de numire a judecătorilor constituţionali dar nu reușește sub nicio formă să înţeleagă deciziile CCR.
Aproximativ 500.000 de români au aplicat pentru statutul de rezident în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în cadrul procedurii EU Settlement Scheme
Ţin să-i aduc aminte ministrului Costache că l-a operat pe soţul meu folosind un dispozitiv medical neautorizat de Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, conform legislaţiei EU şi României.
Scandalul a început după ce o bloggeriţă a publicat o imagine a meniului de la Manhattan Bar and Grill, din Liverpool (…)
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au ridicat documente de la 17 primării din întreaga ţară în acest dosar.
La Beuran se duc și DNA și mascații și se fac și percheziții la domiciliu. La Costache, nu doar că nu se duce nimeni să verifice sau să cerceteze ilegalitățile comise, dar este invitat