Ies la iveală noi cazuri revoltătoare la Spitalul din Constanţa

Un bărbat din Constanța aduce noi acuzații Spitalului Județean din Constanța după ce tatăl său a murit. Acesta povestește că bărbatul, care a ajuns la urgențe, a fost ținut trei ore îniante să fie consultat, deși avea dureri puternice în piept și abia respira.

Bărbatul, în vârstă de 70 de ani, a murit de pneumonie, la scurt timp după ce familia a primit asigurări că starea lui este bună, acuză băiatul său.

„Tatăl meu a sunat la 112 la ora 17.00. Abia respira, avea dureri puternice în piept și în membrele inferioare. Până am ajuns și eu la spital, în jurul orelor 20.15, tatăl meu a fost lăsat pe targă, în afara secției UPU, fără a fi consultat și investigat din punct de vedere medical, cu toate că starea de sănătate i se agrava. În această perioadă, i s-a întocmit doar Fișa UPU și a fost trecut pe cod verde, adică o urgență moderată. Tata mi-a spus că a încercat, în mod repetat, să transmită personalului medical că se simte din ce în ce mai rău, dar toți i-au zis să aștepte că o să fie chemat. M-am dus în biroul medicilor și le-am spus că au trecut 3 ore de când tata a fost adus cu echipajul medical de urgență, dar nu l-a consultat nimeni, iar situația medicală se agravează, în condițiile în care protocolul de urgență stabilește că, dacă are cod verde, unui pacient trebuie să îi fie făcute investigații medicale în maximum o oră”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Ochiuleț, fiul bărbatului.

Tânărul a devenit irascibil și a cerut insistent ca protocolul de urgență să fie respectat, drept pentru care, 15 minute mai târziu, tatăl său a fost mutat în salonul de consultații fără însă a-i fi făcute analizele. Abia la alte insistențe, omul a fost preluat și investigat medical, după care doctorul i-a spus că trebuie să aștepte pentru că nu este o urgență medicală. Aproape de miezul nopții, bărbatul i-a cerut fiului să îl ducă acasă pentru că nu mai suporta durerile și nici nu primea medicație pentru ameliorarea stărilor, susține Mihai Ochiuleț.

„În jurul orei 20.30 m-a sunat tatăl meu pentru a-mi comunica că doctorul aflat în serviciul de tură la UPU a afirmat ‘. A fost dus în sala de tratamente, unde a fost pus să aștepte. Pe la 23.00 m-a apelat iar să îmi comunice că nu mai poate rezista, că nimeni nu îl bagă în seamă, iar când întreabă de un eventual consult, i se răspunde că mai are de așteptat pentru că nu este considerat o urgență. După aproximativ 15 minute, m-a sunat din nou, rugându-mă să mă duc să-l preiau pentru că nu mai suportă durerile, dar și faptul că nimeni din spital nu îl consultă. Jumătate de oră mai târziu l-am găsit așteptând la radiografie, având temperatură, respirând cu dificultate și acuzând dureri în piept, spate și la piciorul drept. Doctorul ne-a spus că trebuie să mai așteptăm în jur de o oră, deși tata se simțea tot mai rău. Ne-a spus că trebuia să mergem la medicul de familie, nu să venim la ei, la Urgență. Am plecat acasă cu tata pe la miezul nopții, dar starea lui era proastă, tremura, i s-a accentuat febra, avea dureri puternice în spate, piept și picioare”, a mai povestit Mihai Ochiuleț.
A doua zi, bărbatul a continuat să se simtă foarte rău, dar a evitat să mai meargă la Spitalul Județean. N-a rezistat mult și în 28 septembrie, la 6.30 dimineața, și-a sunat fiul împreună cu care au mers la alt spital din Constanța, cel Militar. Medicii l-au preluat rapid și i-au spus că analizele sunt foarte proaste și e nevoie urgentă de intervenția medicilor de la Spitalul Județean, așa că au sunat la 112 pentru ca bărbatul să fie transportat acolo.

Ajunși la Spitalul Județean, medicii i-au spus băiatului că tatăl său nu are nimic grav și să fie liniștit pentru că totul este în regulă, susține acesta.

„Spre seară, în jurul orelor 22.00, din cauza înrăutățirii stării tatălui meu, căruia îi apăruseră eczeme roșii pe tot corpul, inclusiv pe față, sora mea l-a întrebat pe doctor ce se întâmplă cu tata, iar acesta i-a răspuns același lucru, că . Am avut încredere în medic și am plecat acasă”, a mai spus Mihai Ochiuleț.
Când s-au întors a doua zi, cei doi tineri au aflat că tatăl lor intrase în comă și fusese mutat la Terapie Intensivă. Mihai Ochiuleț susține că toți au refuzat să îi dea detalii despre starea tatălui său și i-au spus să revină la 13.30 când începe programul de vizită.

Cei doi frați au plecat și, la întoarcere, au aflat că tatăl lor murise la scurt timp după ce tânărul și sora lui au fost trimiși acasă.

„La ora 11.00 am venit să-l văd pe tatăl meu, la Terapie Intensivă, dar doctorița de gardă a refuzat să-mi furnizeze orice fel de informații, precizându-mi să revin în timpul programului de vizită, începând cu ora 13.30. M-am conformat și la ora 13.30, am revenit cu sora mea pentru a-l vizita pe tatăl nostru, ocazie cu care doctorița de gardă ne-a comunicat că tatăl nostru decedase în jurul orei 12.00, pe fondul complicațiilor la plămâni, inimă, ficat și rinichi, coroborat cu dependența de insulină. S-a încercat resuscitarea, dar fără șanse de reușită. Ulterior am aflat, în urma autopsiei, că tatăl meu a decedat, de fapt, în urma insuficienței cardiorespiratorii acute cauzată de o pneumonie netratată în timp util”, a mai spus Mihai Ochiuleț.

Fiul a depus plângere la Direcția Sanitar Publică din Constanța, care a recunoscut că a fost încălcat protocolul de urgență, pentru că bărbatul a așteptat trei ore până la primul consult, deși durata maximă prevăzută în protocol era de 60 de minute. Colegiul Medicilor nu i-a răspuns fiului victimei nici la mai bine de 4 luni de la moartea tatălui său.

„Prin urmare, se constată faptul că, în data de 26.09.2019, în cazul pacientului Ochiuleț Ștefan nu s-a respectat protocolul national de triaj al pacienților din structurile de primiri urgențe, așa cum este prevăzut pentru , acest fapt datorându-se numărului mare de prezentări, de cod galben și cod roșu din ziua respectivă, iar personalul medical din UPU a luat măsura ocupării și ultimului pat liber, prevăzută de OMS 443\2019, în cazul situațiilor în care sunt mai mulți pacienți de Nivel II – Critic (cod galben)”, se arată în răspunsul transmis de DSP Constanța familiei.

Mihai Ochiuleț a precizat că nu va renunța la demersurile pornite în fața instituțiilor statului, cum ar fi Colegiul Medicilor și Direcția de Sănătate Publică, ba dimpotrivă, se va adresa inclusiv Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul în care acțiunile sale nu își vor găsi finalitate în România.

Reprezentanții Spitalului Județean Constanța susțin că pacientul a ajuns la UPU la ora 17.21, a fost încadrat pe Codul verde, iar rezultatele analizelor solicitate de medic au fost gata în jurul orei 23.40.

„Pacientul a fost înregistrat la UPU Constanța pe data de 26.09.2019, ora 17.21. În urma efectuării triajului, acesta a fost încadrat pe Codul Verde. Pacientul era conștient, colaborant și stabil hemodinamic. In urma examinării, medicul de gardă a recomandat efectuarea de investigații paraclinice și imagistice. Vă aducem la cunoștință că în intervalul 07.00-19.00, la UPU Constanța s-au prezentat 229 pacienți, dintre care 188 au fost direcționați pe codul Verde, 22 pe Galben, 6 pe cod Rosu și restul pe codurile Alb și Albastru. Numărul mare de cazuri influențează direct timpii de așteptare, astfel că în cazul acestui pacient, rezultatele investigațiilor au fost gata în jurul orei 23.40, iar la ora 23.50 s-a solicitat consultul unui medic specialist. Consultul nu a mai avut loc pentru că pacientul a hotărât să părăsească Unitatea Primiri Urgențe, semnând în fișă la ora 23.55, înainte de finalizarea diagnosticului”, se arată într-un răspuns al conducerii spitalului, la solicitarea MEDIAFAX.

Reprezentanții unității medicale mai spun că pacientul a revenit la UPU, în 28 septembrie, fiind adus cu o ambulanță de de la un alt spital. „Este înregistrat la ora 12.35 și introdus în zona de consult la ora 12.50. În urma investigațiilor, a fost internat în secția clinică Medicală 1. Bărbatul a primit tratament de specialitate, dar, din păcate, starea clinică s-a deteriorat, iar pe 29 septembrie a fost transferat în secția clinică Terapie Intensivă. În ciuda eforturilor medicale, pacientul a decedat în cursul aceleiași zile”, au mai transmis reprezentanții Spitalului Județean Constanța.

O femeie de 70 de ani, din Constanța, a murit, la începutul lunii februarie, după ce a fost lăsată să aștepte 16 ore pe un scaun, pe holul Urgenței de la Spitalul Județean. Familia bătrânei a depus plângere la Poliție și a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Medicii au spus că femeie a fost consultată de mai multe ori și era stabilă. Computerul tomograf însă a fost făcut la 7 ore de când s-a cerut, pentru că erau foarte multe urgențe grave la spital.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Si care-i problema? Erau altii inainte la rand care nu puteau sa rasufle! Daca esti smecher, dute la privat si te face ca nou!

  2. Moise a trait 119 ani si se Ruga la Dumnezeu sa-i scurteze Viata. Dupa ce a torturat 40 de ani prin Desert Catirii Batrini adusi din Egipt si-a dat seama cit de Neputincios e Omul pe Pamint. Cu toate ca si-a dus Misiunea cu Succes pina la Capat, Moise a fost Singurul care nu a calcat vreodata pe Pamintul Fagaduintei. Cetatenii Infantili sint sfatuiti sa inceteze sa mai Creada in Minuni facute de doctorii de cacat din Principate pentru ca nu se va intimpla.
    Decit sa cheltui Bani inutil cu Spagi la „doctori” mai bine ia-ti Lemnaria din timp si vei muri Resemnat dar Impacat cu tine insuti pe patul tau, acasa. Lucru Bine facut in Romania Normala nu te intreaba nimeni cit a durat…

  3. Domnule draga , nu te mira !!! Sotia mea a fost tinuta 4 zile in ICUTR- CLUJ -Napoca , cu hemoragie , fara ca stimabilii doctori specialisti <> sa miste un DEGET !!! Iar dupa , sambata noaptea , cand a fost internata si pana luni la pranz nici nu a fost bagata in seama de vre-un doctor specialist sau primar . Ca de , UNUL era SEFUL !!! Iar marti , la ora 10 AM , medicul de salon a intrebat-o de ce nu ia un taxi sa mearga la HIPERMEDIA sau la LUKMED sa-si faca CT??? Atunci am cerut , pe propria raspundere sa fie EXTERNATA !!! A cerut <>> !!! Iar dupa un dialog de SAMSAR MEDICAL , mi-a spus : Vino maine , cati-o dau !!! Dar ma intreb , de o buna bucata de vreme , ce drepturi avea asupra unui bolnav ??? Dansul , un om aflat in PLATA MEA , NU STAPANUL MEU ??? Sau ce drept avea asupra starii sotiei mele ??? Atata timp cat el nu a fost sa dea un diagnostic PRIMAR ??? Drept care am du-so la VIENA , la AKH , fara ajutorul STATULUI ROMAN , la care am platit amandoi 70 de ani asigurari de SANATATE !!! OBLIGATORII!!!Apoi , prin anumite INTERVENTII , am apelat la Spitlul Militar , unde medicii , nu spun DOCTORI, ca nu erau decat FELCERI, ne-au spus pe fata SUMA , de a fi luati in considerare !!! Ca de , erau sub juramant militar , de 3 ori mai mare !!! Ce ne spune ONORABILUL ALES, NU VOTAT de SPP ???

  4. Nu este loc de gluma aici ! Medicul este speranta noastra pentru ziua de maine ! Daca m-ar intreba cineva cui prefer sa ma rog , unui medic , sau lui D-zeu , prefer medicul ! Dar , medicii sunt si ei oameni ; unii isi fac meseria cu dragoste daruire si respect pentru cel ce are nevoie de ei , iar altii isi bat joc si se uita daca duci mana la buzunar ! In acesta meserie nu ar trebui ca vreodata sa fie nevoie de justitie , ci doar de dragoste pentru cel in nevoie si de constiinta ! Pana atunci , dragilor, aveti grije de voi si sa nu aveti nevoie de medici !

  5. Pana una alta noi suntem”vulnerabilii”,nedefinitii,paria lor,ei,”privilegiatii”,cred ca genul de polisane cu „navetisti”fara scrupule,bani grasi ptr.o spoiala medicala,ofera,alte”elixiruri”de supra-vietuire?Sunt enorm de multe cazuri,ii pasa „spiritului civic”cumva?Nu,icneste da’nici nu pocneste ranza-n ei,doar atunci probabil cand o vor pati masiv!Din partea mea sa „privatizeze”si Floreasca si tot genul,ca sa simta romanul ca „bisturiu'”a ajuns la os!Unde-s pacientii,tratati,ai dlui.Beuran?Unde-s,toti care sunt constienti ca sistemu’sucomba si vor fi”lazaresti”peste tot?Romanu’n-are acces la un cabinet stomatologic,ce naibii vorbim,iti iau si pielea de pe tine,daca ai patesti nepatite,in schimb ne laudam ca vin „turistii”sa o faca aici!Nu-i bai,c-o sa le fure si oala de ciorba s-o „privatizeze”,si nu-si misca fundu’decat cand le „propagheaza”idiotii idiotenii!Jalnic,cati creduli si prosti!Pana la 60 esti bun de stors,peste,”sala de asteptare”te mananca,nu mai bine stai acasa in ale tale decat orbecaiala inumana cu acelasi rezultat?Sunt foarte mult de spus si ma revolta cat de jos am ajuns ca natie!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.