Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una care imaginează sau se interesează de sine, chiar ca una comercializată. La drept vorbind, nu este însă realistă vorbirea despre om fără a capta întregul pornirilor, capacităților și acțiunilor sale, ca și al obiectivărilor, precum și al dificultăților vieții lui. Iar întregul include iubirea (Liebe, Amour, Love, Amore) – exprimată sau doar tăinuită, reprimată, sublimată, uneori convertită în marfă. Adesea, iubirea este copleșită de imperative de supraviețuire, dorințe de cucerire, aspirații de dominare. Ea rămâne însă mereu o posibilitate.
Nu este om care să nu fi fost mișcat la un moment dat de un anume fel de iubire. Isus din Nazaret a considerat iubirea drept cea mai mare bogăție în viața omului și cheia re-umanizării vieții. Și astăzi viziunea sa este reper.
Fiind însă atât de prezentă în viață, iubirea pare la îndemână, ușor de înțeles. De aceea, nici nu se stăruie asupra ei. Cel mai profilat sociolog al ultimei jumătăți de secol constata uimit că, deși iubirea este un fapt proeminent, sunt puține analizele ei sistematice (Niklas Luhmann, Liebe als Passion, 1969). Ca urmare, în jurul iubirii, ca și în jurul a ceea ce se trăiește, stăruie confuzii.
Și iubirea este accesibilă înțelegerii pornind de la complex spre simplu. Iubire înseamnă trăirea sentimentului de neobișnuit, de bucurie că cineva poate fi parte a vieții noastre, așa cum este și atâta câtă va fi, cu care suntem gata să împărțim și să împărtășim orice, trăirea aceasta fiind hotărâtoare pentru destinul propriu și, desigur, sursă de acțiune, precum și proiecția acestei bucurii în afara noastră, prin gânduri și acțiuni.
Despre iubire s-a scris tot atât de mult cât despre adevăr și despre bine. Creștinismul a făcut, cum știm, pivot din iubire – „iubirea creștină” având un profil inconfundabil.
Să ne amintim. În Predica de pe munte, Isus a dat formularea cea mai simplă radicalei sale devize a „iubirii aproapelui” până la iubirea pentru cel care-ți este dușman. Cercetările mai noi (Jean Christian Petitfils, Jesus, 2011) ne spun că deviza nu era cu totul nouă. Leviticul (19-18), cunoscuta parte a Vechiului Testament, cerea să-ți iubești aproapele precum pe tine însuți. Numai că cei apropiați erau socotiți cei care respectă Legământul și Legea. „Gentilii” de atunci erau excluși, fiind socotiți inamici ai lui Dumnezeu. De altfel, Psalmul 139 spune că trebuie urâți cei care îl urăsc pe Dumnezeu. Chiar și în grupul de la Qumran opinia era aceasta.
Odată cu parabola Samariteanului (Matei, 7, 12), Isus a întrerupt însă, într-un fel profund nou, tradiția urii. Și în raport cu celebra „regulă de aur” a moralelor taoistă, buddistă, confucianistă, iudaică – „nu faceți celorlalți ceea ce nu vă place să vi se facă vouă” – Isus duce la capăt lucrurile: iubiți-l pe fiecare, inclusiv pe dușmanul vostru (Luca, 6, 27-38). Iesusologul E. P. Sanders (The Historical Figure of Jesus, 1993) a putut consemna: „Tonul general al învățăturii lui Isus este compasiunea pentru fragilitatea umană. El pare să nu fi mers deloc la condamnarea oamenilor pentru minorele lor carențe”. Putem lărgi, însă, discuția.
Știm din istorie că grecii antici au numit „eros” ceea ce leagă bărbatul și femeia și au fost preocupați să găsească locul erosului în viața umană. Ba chiar în arhitectura cosmosului. De la Pitagora, la Aristotel, pe marea suprafață a mentalității grecești, găsim urmele acestei preocupări. În mod interesant însă – așa cum remarcă Benedict al XVI-lea (Deus Caritas Est, Vaticana, 2006) – Vechiul Testament, în chiar traducerea greacă, a utilizat doar de două ori cuvântul „eros” și a rămas bănuitor, socotind Eros-ul un fel de rătăcire contrară credinței în Dumnezeu. Noul Testament a vorbit mai ales de „philia”, pentru relația lui Isus cu discipolii, și „agape”, pentru a desemna iubirea dirijată de credință. Evangheliștii erau preocupați vădit de înnoirea viziunii prin axarea pe „iubire”.
Iluminismul avea să privească, însă, critic exaltarea iubirii, în care vedea o tăinuire a neajunsurilor vieții din jur. Nietzsche a atacat și el exaltarea considerând că iubirea creștină ar fi negare a corporalității în relația dintre bărbat și femeie. Sub presiunea acestor argumentări s-a și răspândit mai mult vechea impresie că în creștinism „agape” și „philia” ar fi înlocuit „eros-ul”. Iar critica creștinismului cere și azi punerea în paranteză a sugestiilor ce vin dinspre „agape” și „philia” spre a face loc vechiului „eros”.
A fost meritul istoric al lui Joseph Ratzinger de a fi reexaminat întreg acest dosar de importanță crucială al istoriei inspirate de iudeo-creștinism (detaliat în A. Marga, Absolutul astăzi. Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger, 2009, ed. a doua, 2018). El a întreprins doi pași corelați, care au schimbat scena dezbaterii.
Pe de o parte, Joseph Ratzinger a corectat neînțelegerea istorică în ceea ce privește poziția creștinismului față de „eros”, pe care l-a restabilit imediat în sistematica teologică. „Eros-ul” este parte a vieții umane, dar „are nevoie de curățenie pentru a-i dărui omului nu plăcerea unei clipe, ci o anumită presimțire a înălțimii existenței – acea fericire (Seligkeit) pe care o așteaptă întreaga noastră ființă”.
Pe de altă parte, Joseph Ratzinger a acuzat reducerea „eros-ului” la sex și convertirea persoanelor în „mărfuri” și a așezat dezbaterea asupra relației dintre „eros”, „agape” și „philia” într-un orizont nou. „Dacă omul vrea să fie numai spirit și să deprecieze corpul ca simplă moștenire animalică, spiritul și corpul își pierd demnitatea. Iar dacă omul tăgăduiește spiritul și privește astfel materia, corpul, ca realitate exclusivă, își pierde, de asemenea, măreția”. Joseph Ratzinger a corectat neînțelegerea istorică ce a împovărat creștinismul și a formulat o perspectivă asupra relației dintre bărbat și femeie, în fond asupra familiei, la înălțimea culturii și civilizației.
Această perspectivă nu a rămas fără consecințe în dezbateri. Azi se ia în seamă în mod realist corporalitatea omului, într-un orizont deschis spre valori propriu-zis umane. În această perspectivă, la distanță bine măsurată de abordările înguste, devenite mai nou dominante în psihologie și în alte științe socio-umane, omul „are o determinare a existării, dar și o determinare a existării acelui essente care este omul ca atare” (Aniceto Molinaro, Francisco de Macedo, cura, Verita del corpo. Una domanda sul nostro essere). Drept urmare, ceea ce tradiția a numit „anima” este ceea ce „comunică ființarea sa corpului, ceea ce este l’essente, în care constă totalitatea sintezei sau unitatea substanțială a omului”.
Nu numai că vechea temă a „corporalității” omului și a relației corpului cu restul ființei se reia, dar cel puțin trei tradiții sunt părăsite fără pierdere. Este vorba de tradiția despărțirii spiritualității de corp, de tradiția abordării științifice care reduce (cu Pavlov și Watson) ființa umană la corpul fizic, dar și de tradiția metafizică de la Platon și Aristotel încoace. Propunerea este ca abordarea „experimentală” a omului să fie absorbită într-una „experiențială”, ca ceea ce germanii numesc „Körper” („il corpo oggeto”, cum spun italienii) să fie preluat în „Leib” („il corpo sentito, experito, vissuto”). Cu un cuvânt, ca abordarea „metafizică” a omului să fie depășită într-una „fenomenologică” a „trupului (Leib)”. O asemenea perspectivă permite lămurirea funcțiilor corporalității – „mondaneizantă”, „epistemologică”, „sexuală”, „economică”, „ascetică”, „simbolică” – fără a ceda reducerii omului la ceea ce îi este inferior și nici supralicitării în numele unui ideal nerealist.
Ajunși în acest punct, avem, cred, de corectat, cum am spus și altădată, interpretări răspândite ale celebrei „iubiri platonice”. Atât cea care a transformat „iubirea platonică” într-un fel de dedicare față de forme doar gândite, cât și interpretarea mai nouă (datorată lui Michel Foucault, Histoire de la sexualite, II, L’Usage des plaisirs,1984), în care „iubirea” este dedicare către „folosirea plăcerii”, fără alt ideal.
Să recitim dialogul Sympozion, al lui Platon. Filosoful vrea, într-adevăr, să separe „iubirea” de „plăceri”, dar nu merge la a susține că virginitatea ar fi idealul. Mai nou, s-a observat că Platon a gândit precum medicii Antichității grecești (Walter Reese-Schäfer, Platon interkulturell gelesen, 2009). Și el era de părere că este de evitat „exagerarea”. Este adevărat că în formulările sale Platon a căutat „să sublimeze satisfacția erotică în adevăr” și a interpretat derutant fecundarea ca „una în suflet”, pe urma inspiratoarei sale Diotima. De aici vine neînțelegerea. În fapt, însă, Platon recomandă un fel de „iubire rațională (orthos eros)”, care trece deopotrivă de hedonism și de ascetism.
Asprele realități ale vieții nu se lasă însă topite în iubire, oricât am vrea și oricare ar fi formele acesteia. În virtutea echipării anatomo-fiziologice și a socializării, avem de atins în viață, ca oameni, multiple performanțe. Este vorba de: hrană și adăpost, evitarea durerii, tămăduirea și rezistența la boli, facilitarea muncii și evitarea muncii ca trudă, răsplata echitabilă a muncii, relația cu altul și dreptatea în această relație, ajutorarea dezinteresată în caz de nevoie, participarea la decizia ce-ți afectează viața, libertatea personală, absența dominației și asupririi, accesul la învățătură, iubirea, obținerea frumosului (A. Marga, Stăpânirea complexității, 2023). Acest tablou – nu doar pe fragmente, ci și cuprinzător – este de asumat astăzi și atunci când evaluăm situația iubirii. Evident, nu este totul iubire, chiar dacă fără iubire nimic nu se pune în mișcare.
Tot Joseph Ratzinger a arătat că tocmai pe iubire este creștinismul chemat să-și întemeieze abordarea societății (vezi Caritas in Veritate, Vaticana, 2009). El și-o asumă ca „iubire în adevăr în treburi sociale (caritas in veritate in re sociali)”, plecând de la premisa că „există iubire bogată în inteligenţă şi inteligenţă plină de iubire”. O asemenea premisă este chemată să orienteze acțiunile. De pildă, iubirea are de înaintat dincolo de formalismele „dreptății (Gerechtigkeit)”, la „binele comun (Gemeinwohl)”. Mai mult, „numai cu iubire luminată de rațiune și credință este posibil să se atingă scopuri de dezvoltare”; numai atunci dezvoltarea este propriu-zisă când ameliorează condiția oamenilor; „încrederea în om pretinde încredere în adevăr, care singur este garantul libertății şi al posibilității unei dezvoltări umane întregi”; „progresul doar din punct de vedere economic şi tehnologic nu este de ajuns” pentru a atinge „dezvoltarea (Entwicklung)”; „hrănirea şi accesul la apă potabilă trebuie considerate drepturi generale ale tuturor oamenilor, fără deosebiri și discriminări”; „fără încredere solidară și reciprocă care să marcheze lăuntric felurile de a acționa, piața nu-și poate îndeplini cu totul funcția ei economică”. „Viața economică are nevoie, fără îndoială, continuă Joseph Ratzinger, de valori de schimb. Sunt necesare apoi, de asemenea, legi drepte, mecanisme conduse de politică pentru redistribuție. Iar peste acestea, sunt indispensabile acţiuni care sunt impregnate de spiritul „darului”. „Economia globalizată pare să prefere prima logică, cea a schimbului de bunuri stabilit contractual, dar şi ea dă semne, direct şi indirect, că are nevoie de alte două forme, de logica politicii înțelepte şi de logica darului (Geschenk) fără contraserviciu”. Iar „darul” stă pe suportul „iubirii” pentru celălalt.
Doar că analizele ce deschid orizonturile și apelurile, singure, nu mai dau rezultate. Ceea ce se petrece în realitatea vieții din zilele noastre nu este încântător, iar creștinismul – care a îmbrățișat iubirea ca ieșire din crize – este direct provocat de ceea ce se petrece în realitatea actuală.
Îl provoacă fenomene deja tematizate de conștiințele treze ale epocii, precum reducerea iubirii la sex, marfalizarea omului, „mesianismul politic”, „corectitudinea politică”, „antagonizarea lumii”, „refeudalizarea”, răspândirea urii, segregarea în comerț, sport, arte etc. Societatea modernă târzie absoarbe în malaxorul ei și neutralizează valorile în condițiile în care divorțul de cultură, egoismul și suficiența câștigă teren. În loc să se examineze ce propune celălalt, se recurge la diabolizarea lui. Evaluarea ideilor este înlocuită cu atacarea persoanelor. Chestiunea caracterelor, cum observa la noi, cu decenii în urmă, Tudor Arghezi, s-a lărgit și acutizat.
Creștinismul este provocat de prevalența festivismului față de conștientizarea neajunsurilor vieții din jur, refugiul în clișee, în locul lucidei examinări a realității, indiferența față de suferințele sărmanului, colonizarea unor creștini de aservirile epocii și cedarea largă față de confuzia valorilor.
Devine din nou evident că retragerea în chilie are justificarea ei bine-cunoscută, dar nu are cum să fie întregul creștinism. Sub deviza neimplicării în viața din jur se petrece de fapt toleranța față de decidenți care anihilează libertăți, desfigurează democrația și deteriorează viața comunităților. Creștinismul nu se reduce la vreo politică ce se revendică din el, dar nici apolitismul nu-i este propriu. Se vede în situația Europei actuale că se pierd repere atunci când aproape nici un partid nu-și mai asumă onest și simplu să reprezinte iubirea creștină.
Aceste provocări și, desigur, altele, nu sunt totul. Mesajul iubirii creștine s-a păstrat în vremuri la fel de obsedate de ceea ce este, ca cele de acum. Iar în vremuri de asprime, acest mesaj a fost izbăvitor. Mesajul creștin nu poate fi transpus în viață oricum, dar nimeni nu-l poate anihila. Într-un moment al istoriei în care destui oameni sunt mai atrași de continuarea a ceea ce este, rămâne, cred, datoria celor care își dau seama de gravitatea situației și știu că nimic pe lume nu este definitiv să participe la construirea unei lumi care lasă loc cuvenit iubirii. (Fragmente din volumul A. Marga, Sensul vieții, în curs de publicare).
Binevenite aceste lămuriri. Excelent sintetizată situația actuală de provocare a iubirii creștine. Un articol cuvenit de Paști.
Un articol interesant! Mulțumim!
Europa si Israelul. O simbioza istorica – Andrei Marga –
O ampla si erudita analiza a legaturilor istorice dintre Europa si Israel, cartea profesorului Andrei Marga examineaza modul in care evreii au marcat …
-care pm „istorica”,
care „simbioza”?
In ziua de azi religia creștină este cea mai persecutată religie din lume..Azi ”creștinul ” e gay e pedofil e drogat și disprețuiește cele zece porunci. Azi ai bisericile goale, azi ai dărîmarea bisercii de către creștin spre a face moschee. Azi deși ai in romania ”religie se stat”, bugetari și bigoți, degeaba-i bagi in școală spre a mai dilua disciplina, nu vezi efectele religiei creștine, care teoretic pornește din familie. Iar ”creștinul” ortodox israelian, tocmai des pomenit in biserică ucide face genocid palestinian, ceea ce ar trebui să fie condamnat de creștinul cult.. Dar,..Cine-i ”papa” mondial și licuriciul care-ți dă lumină ??
Da da, oile tre-sa fie cuminti si ascultatoare, eventual si cu alifie. Aici si acum pe coaja. Ca dincolo e numa’ lapte si miere. Baietii care au scris la Cartea Noua nu erau deloc prosti. Da, exact aia care „…au marcat…”
Teoria ca teorie dar practica ne omoara din ce in ce mai mult. Pe vremuri, nu numai armatele creshtine, care nu erau conduse de khazari, ex.Zelea, Putin, Bubyko, dar shi de alte religii, ex turcii la Galipoli, de sfintele lor sarbatori mai faceau o pauza, ba ishi mai aruncau unul la altul cate ceva din mancarurile lor. De ce nu ar face-o shi in ziua de azi, mai ales slavii care sunt majoritari creshtini? Ceva nu lucreaza normal in mintea unora, asta in detrimentul celor care mor nevinovatzi. Fericitzi vor fi facatorii de pace…
O zi buna.
Con
Marele Urs are dreptate, bade maxtor. La fiece pas cu inși ca tine vezi cultură de oi și cugetare de cocoș. Vezi că nu distingi chestiuni simple. Cartea Europa și Israelul. O simbioză istorică este o necesară, documentată la vîrf și clarvăzătoare analiză de fapte indubitabile. Totuși, nu ai trecut de clasa XI încă? Articolul Despre iubirea creștină, la comentariile căruia suntem, ar fi trebuit să te facă să fii mîndru că ești creștin.Se vede că ești doar primar.
politzia suedeză,
remarcatzi verde/albastru ca in Românistanul ocupat,
https://dailystormer.in/wp-content/uploads/2024/05/police3-723×470-2398155071.png
-blonda nu e suedeză!
Alergare pe arătură, maxtor de doi lei. Citește bine Marele Urs. Te poate educa. Deși dintr-o javră ca tine nu iese mare lucru.
Ioan 8:12:
Isus le-a vorbit din nou: Eu sunt lumina lumii. Cel ce Mă urmează pe Mine nu va umbla niciodată în întuneric, ci va avea lumina vieţii.
La inceput crestinii se adunau si vorbeau in ascuns. Semnul de recunoastere era semnul Ichtyos, al pestelui.
Sub stapanirea romana, crestinii erau persecutati pentru ceea ce acum se raspandea ca focul – credinta in invataturile lui Iisus si mai ales Invierea Sa. Romanii insa plictisiti cereau circ si paine, iar Nero le-a dat circ si paine. Dupa el si alti imparati au procedat la fel.
Si au murit din primii crestini martiri in arena cu leii care ii inconjurau spre deliciul suitei imperiale si al privirilor locuitorilor Romei.
Desi se carau bogatii din intreg Imperiul Roman spre Roma, cei mai multi aveau trai modest, erau lipsiti si in nevoi. Astfel semintele invatatura crestina au fost carate in tot Imperiul de apostoli si alti mesageri.
Adeptii credintei in Imparatia Cerurilor care contravenea clar stapanirii Imperiului Roman, se intalneau cum am zis in ascuns. Iubirea era interzisa. Iubirea mamei pentru copil era si aceasta ascunsa. A fost asa pana cand crestinii au fost descoperiti si a inceput persecutia lor fiind proponenti ai neimpotrivirii, ai supunerii, ai nadejdii impulsionand sperantele de viata, si mai ales al iubirii asa cum invatase Iisus pe apostoli si pe multimi prin propriul exemplu iar apostolii mai departe ducand invatatura Sa.
Pe cruce fiind inca Iisus invata oamenii. I-a numit chiar el pe discipolul Ioan si mama sa, pe Ioan fiu al mamei sale, iar pe mama sa, Sfanta Fecioara, mama a discipolului sau drag.
Sa luam aminte, sa invatam!
Iisus da, a intrerupt profararea urii. Evreii insa nu ,ei au continuat si continua !
Omul normal observă, când vrea să comenteze, ce-și propune un articol. Nici un articol pe lume nu discută infinit de multe chestiuni. Doar cine-i în afara subiectului bate cîmpii nesfîrșirii. De aceea, ce spune un articol depinde și de cititor. Cînd acesta are în cap aiureli, iese ce se vede. Aici un antisemitism costumat în clișee. Ca să nu mai luăm în seamă porția de schizo pe care o trădează zamoxul mai sus.
Con spune:
05 MAI 2024 LA 15:32
Cu manie proletcultista, mai ceva ca altceva, asha cum se declara unii, se vrea trecerea in derizoriu a iubirii creshtine, care, poate shi din aceste motive nu mai este ce a fost. Se pare ca vor mai mult, chiar imposibilul de realizat, pentru ca actele noastre sunt de la cel de sus, asha cum este shi viatza, pe care nu pot sa o accepte, mintea lor fiind blocata de cunoashterea fenomenului, considerandu-se mai presus decat Creatorul nostru, Adam shi Eva fiind de fapt parintzii noshtri, indiferent cine ne credem. Nu s-au lamurit inca ce a insemnat shi inseamna antisemitismul plecand de la Abel shi Cain, actualmente avand langa noi un razboi khazar condus de Zelensky shi Putin, de care ashtia ce se dau deshteptzii Planetei in materie, nici nu vor sa aduca aminte, sau sa comenteze, pentru ca fiind adevaratzi clantzei de aur, la ei cu arogantza dublului standard nu se pune. Exemplu cel mai bun este Tribunalul internatzional penal de condamnare a criminalilor, dar se pare ca judecata este selectiva, asha cum au facut-o la alegerea lor la judecata lui Isus, cand Pillat din Pont, a trebuit sa le faca voia, shi sa se spele pe mani. Alegerea lor au considerat-o corecta, ramanand datori pana la sfarshitul veacurilor. Acum ce sa mai vorbim, vor ca razboiul intre creshtini de la 2 zile vor sa fie 20 de ani Ideologia lor vor sa fie transmisa veshic, ei fiind lipsitzi de sentimentul iubirii aproapelui ca pe tine insushi, samd…
O zi buna.
Con
Sciziunea crestinismului a început de la Marea Schismă din 1054, care a fost o consecinţă a înstrăinării treptate dintre Roma şi Constantinopol. Putem vorbi, pe de o parte, de cauze de ordin politico-religios şi, pe de altă parte, de cauze dogmatice. Dincolo de neînţelgeri privind lumea materială şi interesele politice, cauzele dogmatice au jucat şi ele un rol important. Existau trei probleme majore. În primul rând, cea legată de Filioque, un adaos la formula Crezului din 381. În secolele V-VI, două concilii ţinute la Toledo marchează modificarea Crezului în Apus prin adăugarea formulei „Duhul Sfânt care de la Tată şi fiulpurcede”. Aceasta e preluată în Franţa, Italia şi Germania, iar la începutul secolului al XI-lea, Henric al II-lea e încoronat împărat de către Papă, ocazie cu care se cântă Crezul modificat. Acest fapt a statuat recunoaşterea de către Papalitate a noii formule. Cea de-a doua diferenţă stă în ritualul împărtăşaniei:folosirea azimei în vest şi a pâinii dospite în est. Apoi, celibatul preoţilor era obligatoriu în occident, în timp ce preoţii bisericii orientale se puteau căsători (o singură dată). În secolele XII-XIII, se va adăuga şi problema purgatoriului, concept pe care ortodocşii nu îl acceptă.
Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică) a luat ființă în Transilvania în anul 1700, prin trecerea episcopului ortodox ardelean Atanasie Anghel, împreună cu o parte din clericii și credincioșii săi, la Biserica Romei, înseamnând întoarcerea la credinţa în care s-a zămislit şi în care a trăit zece veacuri poporul român credinţa dela care fără voia şi ştirea lui a fost rupt la 1054.
De aceea, Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) ar putea fi o cale prin care „să ajungem la unitatea credinței creştine”.
ha ha ha ha ha ha ha
sarmanul de tine… adept fervent si perseverent al iubirii „crestine”…
ha ha ha ha ha ha ha
Istoric spune:
04 mai 2024 la 22:19
Un om normal la cap observă, când vrea să comenteze, ce-și propune un articol. Nici un articol pe lume nu discută infinit de multe chestiuni. Doar prostul bate cîmpii cu infinitul.De aceea, ce se spune un articol depinde și de cel care îl citește. Cînd acest cititor are în cap putregaiurile lui, iese ce se vede. Aici un antisemitism costumat în clișee. Ca să nu mai luăm în seamă porția de schizo pe care o trădează zamoxul în încropeli ce se văd.
Dan spune:
05 mai 2024 la 9:03
Omul normal observă, când vrea să comenteze, ce-și propune un articol. Nici un articol pe lume nu discută infinit de multe chestiuni. Doar cine-i în afara subiectului bate cîmpii nesfîrșirii. De aceea, ce spune un articol depinde și de cititor. Cînd acesta are în cap aiureli, iese ce se vede. Aici un antisemitism costumat în clișee. Ca să nu mai luăm în seamă porția de schizo pe care o trădează zamoxul mai sus.
barva ba, iubaretule!
Iubirea creștină este nu doar o valoare, ci valoarea de care, mai ales în vremuri de conflict ca cele de astăzi, depinde salvarea. Dar ea nu este, din pacate, de la sine înțeleasă. Mai este mmult până la iubirea creștină, așa cum Iisus o vedea. Oricum, este bine că un articol atât de bine informat și plin de răspundere etică, cum este Despre iubirea creștină, atrage atenția că avem, ca oameni, o rezervă de soluții pe care nu o folosim. Cîrcotași, din ignoranță, rea voință sau interes meschin, sunt mereu. Dar pe limba lor și pier în necunoscut.
DOMNU MARGA ,DELIREZI CU DRAGOSTEA CRESTINA ….ISUS A FOST UN LAS …SI-A IERTAT UCIGASII ,NICI MACAR SA-I URASCA N-A FOST IN STARE…BANUIESC CA II URMEZI EXEMPLU CU …DRAGOSTEA CRERSTINEASCA …ITI INVETI COPIII SA FIE LASI BANUIESC CA ISUS SA-SI IERTE DUSMANII…BINEINTELES PE FOND ALCOOLIC…MA NENE MARGA …CULTURA SI ROSTUL EI E SA TE ASCUTE LA MINTE ,NU SA TE PROSTEASCA …BATI CIMPII …ROMANIA 44 LA SUTA ANALFABETI FUNCTIONALI SI RESTUL PUPATORI DE MOASTE…CRESTINII SINT SCLAVII JIDANILOE…JIDEANII SINT ACOLO UNDE SINT CRESTINII ,NU IN JAPONIA SAU ARABIA SAUDITA…PROSTI AM FOST SI PROSTI VOM FI…JIDANII SINT CRIMINALI VICLENI SI NOI PROSTI…
iubirea adjectivata … adica deposedata de ce ceea ce este… Yeshua Ben Yosef fost redenumit Isus Cristos. iubirea predicata de Yeshua Ben Yousef nu are nicio legatura cu crestinismul. invataturile sale au fost pervertite pentru a crea dogma al carei scop a fost si este sa asigure supunerea maselor in vederea controlului acestora. ori Yeshua Ben Yosef nu a avut niciodata aceasta intentie ci din contra. deci spre ce iubire crestina vorbim, despre manipulare prin dogma sau pur si simplu de pildele, predicile sale care sint doua chestiuni total diferite? pilde si invataturi au premers acele vremeri si au continuat si dupa… in Dacia, in Tibet in India, in cele doua Americi, in Australia etc.
pare ca se intentioneaza mai departe manipularea prin necunoastere, prin minciuna, prin program.
Te-ai trezit iarăși, biet Zamoxis, în ce habar nu ai. Două mii de ani de creștinism au fost convingători. Dar, cum arăți în dezlînarea ta, nu pentru tine. E drept că iubirea creștină nu intră în minți așa de reduse. Nu-i bai. Dă-i înainte. Măcar să se vadă din ce grotă ai venit.
frumosule, chiparosule, nu ti-am zis ca nu plec nicaieri?
2000 de ani au fost convigatori… asta spun si eu. dogma ucide spiritul… iar unii, care pling la mormint strain, cauta cu indirjire sa creeze teorii care nu servesc vietii. si in cite cuvinte le imbraca si in cite citate din citate…cam multi 2000 de ani de ratacire…
ceea ce nu veti putea face voi, slujbasii umbrelor, este sa intirziati trezirea care se intimpla as we speak…
ca sa intelegi diferenta dintre noi 2 proceseaza urmatoarelel (iti dau o mina de ajutor sa evoluezi):
– inteligența sufletului (mintea subspatiala), percepe și procesează informația diferit fata de mintea fizică
– mintea subspațială este omniprezentă în spațiu și timp. este peste tot în același timp
– Sunt o ființă spirituală. Pentru că sunt o ființă spirituală, sunt capabil să percep dincolo de toate granițele timpului și spațiului. Conștiința mea este mereu prezentă cu tot ceea ce este, cu tot ceea ce a fost vreodată și cu tot ceea ce va fi vreodată. Este în natura mea, ca om, să fiu capabil să percep și, astfel, să cunosc tot ceea ce este de știut. Peste tot, în orice moment, caut să învăț și astfel să evoluez.
asa ca stimabile ca sa intelegi unde esti si unde sint… si sa intelegi reperele mele
imi pare rau sa te dezamagesc insa favoritul matale nu pare sa scrie intelepciune ci mai degraba manipulare si de aceea n-am sa tac. cu orice risc!
see you soon!
cele 3 idei introduse de liniutele de mai sus ii apartin lui Courtney Broun si le gasesti aici: Vizualizare stiintifica la distanta (editia 4.1)
si le-am oferit mai departe pentru ca simt la fel… simplu!
Tot pe arătură, mereu pe arătură, bade zamolzis. Dă-i înainte, dă-i înainte, pe lângă subiectul articolului în discuție, dă-i cît poți, căci așa ți se vede ce ai dedesubt. Aici e o discuție pe un articol inteligent și cultivat despre iubirea creștină. Mata, pe arătură ca orice ignorant, nu ai ce spune decât cum îți trecură prin burtă subiectele. Trist, bade, că așa rău ai ajuns. Și consumi timp și hîrtie cu ceva ce nu are nici o legătură, decît cu rătăcirea matale.
dogma religioasa = obedienta, control, supunere, frici, conditionari…
necunoasterea, minciuna si manipularea sint atributele celor care se folosesc de dogma pentru a o impune ca si adevar.
nu poti supune/pacali/perverti un spirit liber obisnuit in nenumaratele sale vieti cu lupta impotriva miciunii si manipularii. la un anumit moment amintirile reverbereaza si readuc echilibrul prin cunoasterea realitatilor traite.
nu e ca si cum as arunca orzul pe giste. de fapt incerc sa echilibrez tendintele evidente de manipulare, supunere si control prin intermediul dogmei de catre cei care se folosesc de ea pentru a diminua liberul arbitru si sufoca constiintele. mentalul colectiv este viciat si deci cu cit se vor trezi mai multi cu atit sint mai multe sanse de a schimba paradigma.
pace, genrozitate, puritatea intetiei, curaj, cumpatare, compasiune, smerenie, iubire, altruism, empatie…
eliberarea umanitatii de dogme este o conditie necesara evolutiei.
intr-un cotidian romanesc este urmatorul titlu: „Dacă se găsește viață extraterestră, cum ar trebui să ne anunțe oamenii de știință?”
deci, ce ar trebui sa ne anunte oamenii de stiinta? adica ceea ce se manifesta atit in exteriroul cit si in interiorul planetei Pamint, in cazul in care oamenii „de stiinta” nu vad, nu exista? ha ha ha ha ha
pai piramidele cine le-a facut? dar gobekli tepe? puma ounku? sodoma si gomora? cine a dat lista devenite porunci? dar zeus sau ra ce or fi fost altceva decit extraterestrii? ups…
deci daca oamenii de stiinta nu „vad” inseamna ca nimeni nu vede? dar intelegerile secrete dintre guverne si extraterestrii? dar ceea ce a spus haim eshed, fostul sef al programului secret spatial israelian, ca exita o baza comuna pe Marte a pamintenilor impreuna cu extraterestri?
nu, nu exista extraterestrii pentru ca oamenii de stiinta nu-i vad… si totusi exista, si totusi au transformat planeta intr-o inchisoare folosind pirghii de control care urmaresc anihilarea liberului arbitru ai a memoriei sufletului. e, nu reusesc toate chiar asa de bine pentru ca in aceeasi masura in care exista rau, in aceeasi masura exista si bine…
iar tiriplicii alde ferry, dan, istroic si care o mai fi nu e in stare sa articuleze o fraza cap coada in afara slugareli la stapin.
sinteti simpatici… dati reset si faceti upgrade. sintem in anul 2024…
Bade Zamăoxis, te faci doar de rîs. Bine zice Ferry, dă-i cărbuni! Nu ai putut contra nici măcar o virgulă în articolele la subsolul cărora te aciuezi, dar îi dai cu bazaconii ce-ți trec prin cap. Nu crezi că la comentarii mai trebe și ceva cap și în cap. Greșești dacă crezi că ce faci este altceva decît rebut.
pe pavel unde l-ai lasat, la scaldat? daca nu semnati amandoi, nu se pune!
o carte scrisa de un ph.d.
https://www.amazon.com/Walking-Among-Us-Control-Humanity/dp/1938875141
asta se pune?
Te afunzi, mă zămoxis, în ceea ce nu ai nici cunoștințe, nici atitudinea cuvenită, nici altceva de trebuință. Pisemne că și cîștigi ceva procedînd așa. Încăpățînarea în prostie cu ciucuri nu am cum a o explica. Prostia e prostie, dar fudulia o face face mai mare.Nu-mi pierd vremea cu așa ceva.
ha ha ha ha
– nu am cunostinte
– nu am atitudine
– altceva de trebuinta
-incapatatinat in prostie cu ciucuri
– fudulie
-nu-mi pierd vremea cu asa ceva
cita cunoastere de sine…
si totusi ti-o pierzi… hai spune cinstit, unde te doare, ce nu vrei tu sau mai exact ce vrei dar esti incapabil sa obtii?
cu cit ma afund mai mult, cu atit mai sus ma ridic…
articolul este edificator pe de-a intregul in ce te priveste dan/istoric/ferry/decebal/petru… esti cel mai bun exemplu pentru iubirea crestina manifestata.