Daniel Dăianu: Marea problemă în acest an

Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a apreciat  că marea problemă în acest an este „să ţinem cheltuielile sub control”.

„În execuţia bugetară se văd amânările din 2023, fiindcă deficitul din 2023 era mai mare fără amânări, adică acest window dressing merge, dar între anumite limite, şi faptul că s-au plătit unele pensii pe mai. Deci deficitul, acel 3,3% (pe primele patru luni din 2024 – n.r.) trebuie să ţină seama şi de viscerele execuţiei bugetare. Dar oricum, chiar dacă dăm la o parte amânările şi plăţile în avans la pensii, tot eşti bine peste deficitul consemnat anul trecut, deci ai peste 2% din produsul intern brut. Marea problemă în acest an este să ţinem cheltuielile sub control. Avem unele câştiguri la venituri, chiar venituri fiscale, însă cheltuielile nu sunt ţinute sub control”, a spus, marţi, Daniel Dăianu, la conferinţa „Piaţa financiar-bancară”, organizată de ziarul Bursa, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, România are o datorie publică „încă rezonabilă”, de 50% din PIB, dar problema este că societatea românească cheltuieşte cu
cu 6-7% din PIB mai mult decât produce.

„Şi asta e marea problemă a României şi ea este exprimată de deficitul bugetar. Şi nu poţi perpetua această situaţie. În plus, ai ceea ce este menţionat de fiecare dată de către macroeconomişti, deficitele gemene. Comisia vede către 7% în acest an (deficitul bugetar, n.r.), dacă nu se iau măsuri de corecţie, dacă nu se va recurge iar la o diminuare drastică a cheltuielilor de capital, cum s-a făcut anul trecut. Erau prevăzute în preajma lui 7% şi au fost aduse puţin, foarte puţin sub 6%. S-ar putea şi anul acesta să se facă aşa ceva. S-ar putea ca anul acesta iar să se recurgă la fondul de rezervă al Guvernului ca modalitate de a face rectificare bugetară, nu aşa cum se face în mod tradiţional, faci una la jumătate a anului şi mai faci una către finele anului. Se poate întâmpla şi aşa ceva”, a declarat preşedintele Consiliului Fiscal.

El a spus că România va trebuie să facă o corecţie a deficitului bugetar, iar aceasta va dura mai mult de trei ani.

„Această corecţie va fi foarte dificilă şi complicată. Şi trec dincolo de opticile diferite înăuntrul coaliţiei, între Partidul Naţional Liberal, care este reprezentat în această dezbatere şi să vedem Partidul Social Democrat. Trec dincolo de acestea. Corecţia aceasta, în esenţă, înseamnă că mai bine de 4% din produsul intern al României în următorii ani va trebui să nu mai fie consumat în interior. Ar fi un transfer către străinătate care ar echivala cu reducerea nevoii de împrumuturi. Oameni buni, ne dăm seama ce înseamnă mai bine de 4% din produsul intern brut? Chiar mai mult, pentru că trebuie să fii vizibil sub 3% cu deficitul bugetar”, a afirmat Daniel Dăianu.

Preşedintele Consiliului Fiscal a menţionat că ajustarea deficitului nu se poate face prevalent pe partea de cheltuieli.

„Să credem că se poate face numai pe partea de cheltuieli, această retorică dă bine la televizor, dă bine în campanie electorală. Aud şi specialişti în economie care vorbesc că asta se poate face. Şi stau şi mă minunez. Când ai cheltuieli de 26-27% din PIB, cu subfinanţare cronică la Sănătate şi Educaţie, când va trebui să creştem cheltuielile de Apărare. Noi aveam angajament de 2,5% şi am avut 1,6% anul trecut. S-ar putea să fie nevoie în realitate să cheltuim 2,5%. Deci asta ar însemna aproape 1% din PIB să dăm pentru Apărare. Domnule, astea sunt realităţile. Cifrele acestea sunt reci, seci. Aşa vorbim, vorbim, putem să vorbim. Deci aici mie mi se pare o lipsă mare de realism. Şi eu nu exclud, mă gândeam dacă să folosesc această exprimare, eu i-am zis puţin mai eufemistic tensiune distribuţională. Va fi un război distribuţional în societate, cine să contribuie, cu cât? Între patroni şi salariaţi. De fapt, este relaţia între capital şi muncă. Şi vedeţi că s-a ieşit cu documente şi destul de bine elaborate legat de contribuţiile mari, adică impozitarea muncii versus impozitarea capitalului. Relaţia între bugetari şi mediul privat”, a spus Daniel Dăianu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. „Marea problemă în acest an este să ţinem cheltuielile sub control.”
    1. nu mai finantati Ucraina.
    2. nu mai cumparati arme scumpe de care nu avem nevoie si le donam.
    3. prima obligatie a unui politicant romanesc este sa sustina bunastarea cetatenilor sai, nu a partenerilor startegici.

  2. „problema este că societatea românească cheltuieşte cu cu 6-7% din PIB mai mult decât produce”

    Asta v-a spus si BNR, beti bere la PET pe caiet si va plangeti ca nu beti destul. Nu-i nimic, poate prindeti scadenta ! Oricum, in viata nu scapati de doua lucruri: moartea si datoriile.

  3. pai aparatul bugetofag sa ramana „decat” 10-15%. desfiintati rapid toate mizeriile parazitare pe care le denumiti ministere, disparitia pensiilor speciale – oamenii primesc pensia cuvenita prin contributiile catre stat, impozitarea corporatiilor sugace de avutie gratis, disparitia afacerilor securistilor cu bugetul statului, inclusiv firmele de apartament anre de capusare a utilitatilor, eliminarea externalizarii serviciilor – fiecare administratie trebuie sa aiba resurse si bunuri proprii, taxele oamenilor sa fie mici ENTRU CA AVEM O TARA BOGATA!

  4. Nu mai finanțați paraziții sistemici și politici. Nu mai importanți toate rahaturile produse in UE și aiurea doar să aibă cocalarii bunăstare. Nu mai îngropați banul in infrastructura facuta de mântuială.Nu mai finanțați gașca khazaria din amerilocia și de aiurea.Nu mai furați atâta cu clientela voastră. Opriți hemoragia fiscală a hipermarketurilor. Faceți în așa fel că Romania să producă plusvaloare vandabile in exterior. Așa adunați bani. Din producție și economisind. Fraierilor!!

  5. Citind ceea ce scriu ,,specialistii” de mai sus (romanul s-a nascut specialist in orisice, nu poet, cum sustinea Eminescu!), in afara de teorii goale si preluari de la Romania TV, Ion Cristoiu blog si altele asemenea, nu observ nimic. Nu am inteles cum ,,finanteaza” Romania, Ucraina!!!?? Deocamdata Romania e pe minus tare de tot si imprumuta si importa masiv de pe unde apuca, de unde finantare pentru Ucraina??? Ar fi grozav sa avem asa de multi bani si produse, incat sa putem finanta pe altii!!!! Romania mai mult transfera de pe la altii, decat ajuta ea…..Pana la urma, nu inteleg cum se face, ca o tara aflata in razboi, cu o parte din teritoriu ocupat, sa produca mai mult si mai ieftin decat Romania (grau, orz, porumb, floarea soarelui si ulei, zahar, diverse dulciuri, materiale de constructii, etc, etc….)???? Nu gasesc niciun ,,specialist”, sa raspunda la intrebari de acest gen, ca de politruci sunt satul!! In ceea ce priveste ,,rahaturile” importate din UE, le atrag atentia ,,specialistilor”, ca Romania importa masiv de prin China, usturoi (ca noi nu avem), miere de albine falsificata si de cea mai proasta calitate la 7 lei kg, lovind in apicultorii romani, incalataminte si imbracaminte de cea mai proasta calitate, diverse utilaje si echipamente, Importa masiv din Turcia, tot felul de legume si unele fructe, dulciuri, masini, etc. Importa dulciuri si produse de patiserie de prin Serbia, Albania, Macedonia de Nord…..Ce parere au marii ,,specialisti” despre asta???

  6. Voi, bugetarii de lux sunteti problema acestei tari. Voi consumati resursele tarii si o duceti in starea de subdezvoltare. Din cauza voastra ne pleaca tineretul valoros si ramanem cu mafia securisto -politico-interlopa. Siktir

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.